material realizat de Andreea Dobrițan, psiholog și realizator ”PSIHOPODCAST”
”Nu mai tot plânge! Astea-s probleme? Probleme înseamnă să nu ai ce să mănânci sau cu ce să plătești facturile!” – îți sună cunoscut? Poate ai auzit asta frecvent în copilăria ta sau, poate, ai spus-o chiar tu copiilor tăi sub diverse forme. Realitatea este că atunci când o persoană, indiferent de vârsta sa, aude o astfel de replică în momentul în care suferă, ea se simte neînțeleasă, nevalidată și SINGURĂ. Singurătatea este unul dintre cele mai grele sentimente de procesat, de „dus” și asta pentru că omul este o ființă socială și are nevoie de grup, de trib pentru a avea o viață satisfăcătoare.
O despărțire de cea mai bună prietenă sau de o iubită/un iubit doare la orice vârstă, chiar dacă individul a fost cel care a luat decizia. Este o situație de pierdere percepută, iar omul are nevoie de timp și suport pentru a procesa această pierdere.
Chiar dacă fiul tău are 5 ani și cel mai bun prieten al său nu vrea să-i mai vorbească, l-a supărat și el însuși s-a retras sau chiar s-a mutat în alt oraș ori la altă grădiniță, cel mic suferă realmente și are nevoie de sprijinul părintelui. La fel cum un adult resimte un divorț, de pildă, un copil poate să resimtă o despărțire de orice fel. Anxietatea de separare a copilului, atunci când el nu vrea să rămână într-un loc fără părinți, se încadrează la capitolul probleme importante ce necesită sprijin din partea celorlalți. Diferența este că adultul posedă niște „arme” pentru a gestiona problema pe care copilul/adolescentul nu le are, cum ar fi autocontrolul sau auto-reglarea emoțională.
Care sunt indicatorii că cel mic are o problemă?
De multe ori când se află în fața unei probleme, un copil sau un adolescent nu știe să descrie ce simte și poate să manifeste reacții negative exagerate care îi deranjează pe adulți și îi face să reacționeze strict sau agresiv pentru a-l opri pe cel mic. Spre exemplu, un copil care are o problemă poate să devină brusc „rău”, să facă exact ce știe că nu are voie ori să plângă mult și „din orice motiv”. De asemenea, poate să devină agresiv fizic sau verbal cu cei din jur sau să „se închidă” în el și să refuze să comunice.
Un adolescent, la rândul lui, poate să trântească ușa camerei și să ceară să nu fie deranjat, să refuze mâncarea, să mănânce exagerat, să plângă des și să se auto-diagnosticheze cu depresie sau să spună lucruri negative despre el și viața lui („sunt urât”, „sunt prost”, „sunt bun de nimic”, „viața mea nu mai are rost”, etc). Totodată, părinții pot remarca un comportament agresiv, o refulare într-o activitate ce îi aduce adrenalină/endorfine (exemplu: jocuri video), o lipsă de socializare și o constantă respingere a celor din jur.
În astfel de situații pot să se afle și adulții atunci când au o problemă pentru care nu găsesc resurse și modalități de gestionare. Iar în toate cazurile și la toate vârstele, atunci când problema durează de prea mult timp ori individul o resimte foarte intens, apare SOMATIZAREA. Somatizarea înseamnă apariția simptomelor fizice fără o cauză medicală cunoscută, iar aceste simptome pot să fie de diferite intensități până la limita suportabilității (de la rosul unghiilor și până la dureri puternice de cap, abdomen, stomac, dificultăți de respirație, etc). Și da, doar psihicul este „vinovatul” care le declanșează.
Ce e de făcut atunci când cei dragi au o problemă?
Este foarte important să îți amintesc faptul că cei dragi, de cele mai multe ori, nu au nevoie de sfatul tău ci, mai degrabă, de suportul sau susținerea ta. Este extrem de important să știe că ești alături de ei, că îi iubești în continuare și că oricând poți să îi ajuți.
Atenție! A-i ajuta NU înseamnă a le rezolva problema ori a le da speranțe nerealiste („Lasă că oricum o să rezolvi mult mai bine”, „Lasă că se întoarce el la tine”, etc)
De multe ori poate să devină epuizant să asculți la nesfârșit aceleași drame, mai ales când pentru tine/vârsta ta nu par atât de grave. E bine să îl lași pe cel care suferă să povestească, pentru că astfel descarcă treptat din povara pe care o duce. În acest timp poți să îi recadrezi povestea, spunându-i că fiecare problemă este de fapt o provocare ce vine să îl învețe lucruri noi și să îi formeze noi resurse sau „arme”. Data viitoare va ști cum să gestioneze o situație similară. Ba mai mult, îl poți întreba ce crede că a învățat până acum din experiența asta și ce ar mai putea să învețe mai târziu.
Sigur că aceste discuții vor fi presărate cu multă tristețe, furie, dezamăgire sau regret și e foarte important ca ele să fie descărcate, iar când omul s-a liniștit să îi propui puțină relaxare concretizată printr-o plimbare, o înghețată ori o ieșire la un film bun.
În plus față de toate cele spuse mai sus, în cazul copiilor și adolescenților e necesar să îi învățăm CUM să se liniștească. O metodă eficientă ar fi metoda respirației în patru timpi, pe care am mai explicat-o în articolele anterioare. Apoi să le explicăm, pe înțelesul lor, ceea ce s-a întâmplat, asigurându-i că le suntem alături în această călătorie prin viață provocatoare, dar frumoasă.
Elementul magic din orice situație de susținere este ÎMBRĂȚIȘAREA. Pentru oricare dintre vârste îmbrățișarea vine ca un balsam care vindecă rana mult mai repede și mai eficient!
Pastila de psiho poate fi urmărită, în format video, și pe YouTube, pe contul psihologului Andreea Dobrițan
CITIȚI din categoria #PastiladePsiho:
- Familia a început înainte de tine – despre constelații și nu numai
- Chiar vor oamenii să audă mereu adevărul?
- Ce faci atunci când faci de toate și… Nimic?
- Oameni, presiune și furie
- Sexul mai este un subiect tabu? Printre copii și adolescenți, NU!
- Începe un nou an școlar… Cu bucurie sau cu lacrimi?
- Ce faci când nu faci nimic?
- Mă vindec pentru a vindeca lumea. Cum poți să salvezi lumea?
- Un alt sine
- Copiii care nu sunt iubiți devin adulți care nu știu să iubească
- Și dacă totul iese așa cum vrei?
- Copilul și cadourile – sau despre cum îl înveți să obțină ceea ce vrea
- Fă rai din ce ai! Tu ce ai făcut azi pentru tine?
- ”E timpul să avem un copil?” – bucuriile și provocările din relația de cuplu
- Eu, o mamă (im)perfectă. Despre perfecțiunea părinților și a copiilor
- Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor… Sau nu? – Despre teoria conspirației la români
- Impactul divorțului asupra… părinților!
Partajează acest conținut:
