material realizat de Andreea Dobrițan, psiholog și realizator ”PSIHOPODCAST”
Te-ai întrebat vreodată care este motivul scenariilor pe care le împletește mintea ta și care, de multe ori, nu sunt ancorate în realitate? Și de ce apar ele în cele mai nepotrivite momente (când ai vrea să adormi, spre exemplu)?
Hai să vorbim puțin despre creier și despre psihic, aceste mari concepte încă neexplorate îndeajuns pentru a le da o definiție completă.
Creierul este organul situat în cutia craniană, care funcționează precum un centru de comandă al întregului organism. Această misiune și-o îndeplinește conform unor algoritmi care apar la fiecare individ în parte. Stimulii provoacă centrului de comandă aceleași reacții în situații specifice. Prin urmare, nu suntem chiar atât de unici pe cât am vrea să credem și nici creierul nu face procesări dincolo de știință. 🙂
În această situație intervine psihicul, a cărui locație este punctată în zona creierului. Așadar, am putea să spunem că locuința psihicului este creierul. Creierul primește informația prin intermediul analizatorilor (vizuali, auditivi, tactili, olfactivi), o procesează, reacționează în funcție de aceasta, dar nu înainte de a “se consulta” cu psihicul care, pe baza experienței, emite diverse idei și judecăți. Iată de ce apar crizele de furie sau atacurile de panică. Pentru că informația percepută ca fiind periculoasă de către psihic ajunge în creierul reptilian care dă comandă de luptă/fugi/îngheață.
La fel funcționează și în cazul întâlnirii cu un urs fioros, precum se întâmplă în cazul unei frici de examene sau de potențiale evenimente viitoare neplăcute. Practic, atunci când tu împletești scenarii catastrofale, “ți-ai invitat ursul în cameră”.
Atunci când ești liber, unde îți “fuge” mintea?
Noile cercetări au descoperit un default mode al psihicului. Adică, atunci când nu ai “mintea ocupată”, ea începe să contureze fel de fel de scenarii ipotetice referitoare la diverse situații.
Și ce e rău în asta?
Problema apare atunci când scenariile sunt exagerate în sens negativ și ajungi să te comporți ca și cum ele ar reprezenta o realitate (de exemplu, scenariile de gelozie nejustificată). Acest fapt este explicabil prin faptul că al nostru creier nu face diferența între imaginație și realitate, preluând informația ca și un adevăr incontestabil și acționând în consecință. Bineînțeles că poți folosi acest aspect în favoarea ta, imaginându-ți cum îți vei atinge scopurile și cum va arăta viața ta mai târziu, astfel beneficiind de pe urma acestei limitări a creierului. “Când îți dorești ceva cu adevărat, tot Universul conspiră spre îndeplinirea visului tău” (Paulo Coelho, 11 minute). Dar nu e doar Universul, este creierul tău care îți setează acțiunile în funcție de imaginile pe care i le-ai oferit :).
Cum poți să oprești scenariile negative?
Sigur, din când în când aceste scenarii pot să mai apară, dar, fiind conștient de ele, poți să le gestionezi. În primul rând ancorează-te în prezent (de exemplu: “Unde sunt?/În pat./ Și ce vreau să fac?/ Să vizionez un film” – Sunt AICI ȘI ACUM!!).
Mai apoi ar fi util să te întrebi câte dovezi reale, științifice ai ale acestor scenarii. Dacă răspunsul este nu, poate ar fi mai bine să le pui deoparte.
Iar în al treilea rând este foarte util să îți muți conștient gândirea spre un scop, un vis și spre pașii de urmat pentru a-l atinge.
Tu ce faci când nu faci nimic?
Pastila de psiho poate fi urmărită, în format video, și pe YouTube, pe contul psihologului Andreea Dobrițan
CITIȚI din categoria #PastiladePsiho:
- Mă vindec pentru a vindeca lumea. Cum poți să salvezi lumea?
- Un alt sine
- Copiii care nu sunt iubiți devin adulți care nu știu să iubească
- Și dacă totul iese așa cum vrei?
- Copilul și cadourile – sau despre cum îl înveți să obțină ceea ce vrea
- Fă rai din ce ai! Tu ce ai făcut azi pentru tine?
- ”E timpul să avem un copil?” – bucuriile și provocările din relația de cuplu
- Eu, o mamă (im)perfectă. Despre perfecțiunea părinților și a copiilor
- Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor… Sau nu? – Despre teoria conspirației la români
- Impactul divorțului asupra… părinților!
- Când iubirea devine patologică?
- Huggy Wuggy – prieten sau dușman? Cum gestionăm jucăriile copiilor
- Stilurile de atașament și comunicarea în cuplu
- Libertate, orgoliu vs. iubire și cei 4 călăreți ai apocalipsei
- A uita e omenește, dar… Când uitarea devine patologică?
Partajează acest conținut:
