SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
material realizat de Andreea Dobrițan, psiholog și realizator ”PSIHOPODCAST”
A fi părinte e unul din cele mai dificile, dar și frumoase roluri pe care și le poate asuma cineva. Un copil nu vine cu manual de instrucțiuni și, practic, nu ești niciodată pregătit suficient pentru a fi părinte. Dar cum totul se poate învăța atunci când îți dorești cu adevărat, nici această etapă firească a vieții unui om nu este de netrecut.
Poate provocările cele mai mari care se întâlnesc nu sunt cele individuale ci, mai degrabă, cele de cuplu pentru că din bărbat și femeie, din soț și soție, acum deveniți PĂRINȚI. Și între părinți mai apar neînțelegeri, mai apare stresul provocat de felul în care percepeți noul rol pe care îl aveți. De aceea, starea cuplului la momentul conceperii este cel mai important aspect de luat în seamă. Decizia de a deveni părinte NU se ia într-o relație în care există deja probleme și neînțelegeri majore!
Dar cum să iei decizia de a deveni părinte?
Devii părinte responsabil și bun atunci când:
- Îți dorești cu adevărat un copil;
- Ești liniștit și împăcat cu experiențele trecutului;
- Ești suficient de matur din punct de vedere emoțional ca să-i oferi copilului iubire necondiționată și libertate de alegere;
- Ești informat sau dispus să te informezi cu privire la caracteristicile și nevoile copilului în toate etapele sale de dezvoltare.
Majoritatea oamenilor, când se gândesc să devină părinți, devin preocupați de aparența fizică a copilului și mai puțin de faptul că acest copil va reflecta felul lor de a gândi, iubi, de a fi. Modelele parentale și cele manifestate de masculinitate-feminitate din familiile de origine, adică felul în care au fost părinții voștri, dar și felul în care s-au comportat, își pun acum amprenta pe comportamentul vostru, al celor doi tineri. Mai apoi, urmează o perioadă cu provocările sarcinii, ale nașterii și a primului an de viață al copilului care influențează atât individul cât și relația de cuplu. Astfel, înainte de a deveni părinți, este important să fiți conștienți de aceste transformări.
Ce se întâmplă după naștere?
După naștere, din cauza noilor schimbări hormonale, pot să apară stări ale mamei precum: baby blue, depresia sau psihoza post partum.
Ce se întâmplă cu relațiile de cuplu în tot acest timp?
După 30 de ani de studii sociologice asupra impactului pe care îl au copiii asupra oricărui cuplu, unii specialiști au concluzionat că, în cazul cuplurilor cu copii, rata de declin a gradului de satisfacție legat de relație este de două ori mai abruptă decât în cazul partenerilor care nu au copii. Situația se agravează atunci când impactul acestor schimbări este unul neprevazut; din contră, cuplurile asociază venirea pe lume a primului urmaș cu o creștere a nivelului de fericire și nu se așteaptă la provocările cu care urmează să se confrunte. Femeile care au conștientizat acest risc aleg să aibă copii tot mai târziu sau deloc, fapt ce se poate vedea în creșterea numărului mamelor cu vârste de peste 35 ani. Sigur că aceste neajunsuri pot fi prevenite cu dobândirea informației despre ce provocări apar odată cu nașterea unui copil și cum pot fi ele depășite, dar și cu luarea deciziei în deplinătate de cunoștință de cauză, poate cu consultarea unui specialist în domeniul psihologiei.
E obligatoriu ca relația să se deterioreze după venirea unui copil?
Nu. Pentru că atunci când atât mămica, cât și tăticul aleg conștient să aibă un copil și cunosc dezavantajele, se susțin mai mult unul pe celălalt, iar relația se poate întări. Chiar dacă este nevoie de o perioadă de adaptare, legăturile dintre părinți și copilul lor se întăresc lună de lună. Bazele acestei relații triunghiulare sunt puse din timpul sarcinii, în timpul discuțiilor despre copilul care stă să vină și despre rolul pe care trebuie să-l aibă un părinte. Așa, fiecare e pregătit pentru naștere. Bărbatul și femeia ar trebui să fie părinți împreună susținându-se reciproc, fără să urmărească a face uniformă creșterea copilului. Pentru o creștere și dezvoltare armonioasă este nevoie de modelul masculin și feminin, de yin și yang. Dialogul este extrem important atât în situațiile relaxate cât și în cele tensionate. De asemenea, se întâmplă ca tații să resimtă sentimente de gelozie. Atunci mama este cea care are ocazia să medieze cu atenție și tandrețe relația între tată și copilul lui, pentru a-și ajuta soțul să iasă din capcana geloziei „de tip fratern” față de noul venit în familie.
Pastila de psiho poate fi urmărită, în format video, și pe YouTube, pe contul psihologului Andreea Dobrițan
CITIȚI din categoria #PastiladePsiho:
- Eu, o mamă (im)perfectă. Despre perfecțiunea părinților și a copiilor
- Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor… Sau nu? – Despre teoria conspirației la români
- Impactul divorțului asupra… părinților!
- Când iubirea devine patologică?
- Huggy Wuggy – prieten sau dușman? Cum gestionăm jucăriile copiilor
- Stilurile de atașament și comunicarea în cuplu
- Libertate, orgoliu vs. iubire și cei 4 călăreți ai apocalipsei
- A uita e omenește, dar… Când uitarea devine patologică?
- Fă ca părerea ta să conteze, acasă și în societate!
- Gândesc, deci exist! Dar contează ce gândesc?
- Sunt părinte de adolescent, ce să fac?
- Adolescența – cât adevăr și câtă provocare?
- Când timpul de ecran devine ”prea mult”?
- Război și războinici prin ochi de pitici
- Luptă, fugi sau… adaptează și reinventează
- Prințul pe cal alb și escrocul de pe Tinder
- Frica e rușinoasă sau e sănătoasă? O imagine a anxietății
- Atașamentul și cele cinci limbaje ale iubirii
- Tantrumul copiilor și cum îl gestionăm
- Astăzi sunt depresiv… sau nu? (VIDEO)
- Emoțiile. Schimbarea începe cu mine!
- Unde mama/tata lovește, acolo crește?
Partajează acest conținut:
