Pastila de psiho | Frica e rușinoasă sau e sănătoasă? O imagine a axietății

material realizat de Andreea Dobrițan, psiholog și realizator ”PSIHOPODCAST”

Cu toții cunoaștem cel puțin o persoană mai retrasă, o persoană care nu ar vrea să supere pe nimeni sau este extrem de precaută. Această precauție este normală în anumite situații limită sau atunci când apare un bebeluș în familia noastră, iar adulții sunt extrem de atenți la bunăstarea acestuia. Dar când devine această precauție distructivă și depășește limitele unei frici obișnuite?

Ce au în comun frica și anxietatea?

De fapt, reacția primară este aceeași și anume cea de apărare, de protecție a integrității persoanei și a familiei sale.

Dar de unde a pornit totul?

Frica își are originea în cele mai vechi timpuri din istoria umanității, când reprezenta un element esențial în supraviețuire. De fapt, și astăzi este sănătoasă, deoarece setează limite, astfel încât să fim atenți și temperați în fapte pentru a nu ne pune în pericol viața. Un exemplu simplu al modului avantajos în care funcționează frica este folosirea scărilor sau a liftului când vrem să coborâm de la etajul 1 al unui bloc și nu săritul pe geam, pentru că ar fi mai la îndemână.

Când frica devine mai puțin sănătoasă?

În general, această emoție începe să ne încurce când se referă la situații ipotetice viitoare a căror desfășurare nu poate fi controlată prin simpla planificare. Spre exemplu: ”mă simt anxios înainte de un examen, pentru că sunt sigur că voi primi un subiect pe care nu îl știu”. Sau: ”mi-e frică să spun ce gândesc, pentru că îl voi supăra pe celălalt”.

Însă, cu siguranță, cel mai cunoscut subiect care a cauzat anxietate în rândul multor oameni a fost motivul principal al pandemiei și anume posibilitatea infectării cu un virus necunoscut și posibilitatea de a avea consecințe la fel de necunoscute. În această situație, un anumit grad de anxietate cu privire la viitor este perfect normal la nivelul întregii populații.

Sub ce forme întâlnim anxietatea?

”Maaaaaamiiii, nu mă lăsa aici!!!” – vă sună cunoscut? Probabil că celor mai mulți părinți, da. Aceasta este o primă formă de anxietate prezentă la preșcolar și anume ANXIETATEA DE SEPARARE. Este momentul când cel mic se gândește că ceva rău i se poate întâmpla lui sau părintelui în vremea în care sunt despărțiți.

Mai târziu, în adolescență, putem să întâlnim anxietatea de performanță (teama de a răspunde în public, de a-și spune părerea) sau chiar cea generalizată.

Începând din această perioadă putem să identificăm diferitele fobii sau chiar ”atacul de panică”, fratele mai mic al anxietății.

Când ar trebui să luăm măsuri?

Părerea mea este că măsurile sunt imperios necesare în momentul în care individul se află în disconfort fizic și/sau psihic. Pentru că, dacă rămâne în acest disconfort, treptat viața personală, profesională și socială îi vor fi afectate serios. Este important de reținut că individul nu este anxios doar ca o fiță sau o pretenție. Acolo pot fi cauze genetice, educaționale sau chiar de mediu, care determină această stare deloc plăcută nici chiar pentru individ însuși. Anxiosul știe că este așa și, de cele mai multe ori, nici măcar el nu se place în acest fel. Ba mai mult, traiul îndelungat cu anxietatea poate să genereze probleme fizice serioase, spre exemplu bolile cardio-vasculare.

Ce fel de măsuri se indică?

Studiile recente arată că terapia cognitiv-comportamentală dă cele mai bune rezultate în cazul diferitelor forme ale anxietății, iar că aceste rezultate durează chiar până la 24 de luni după încheierea terapiei sau mai mult, în funcție de particularitățile fiecărui om.

Dacă te regăsești într-una dintre situațiile de mai sus, nu uita că există protocoale excelente de intervenție psihologică spre a avea o stare de bine!