material realizat de Andreea Dobrițan, psiholog și realizator ”PSIHOPODCAST”
Tantrumul apare frecvent la copii începând cu vârsta de 2-3 ani și poate să dureze până la vârsta școlarului mic. Crizele pot să continue și în perioada de pubertate și adolescență, chiar și în perioada adultă, însă sub alte forme, specifice dezvoltării individului. Pentru a opri dezvoltarea acestor crize și la vârsta mai mari este important să acționăm ACUM.
Vârsta de 2-3 ani este momentul când copilul descoperă realitatea din jurul lui și dorește să fie autonom (”pot singur!”). Tot acum copiii sunt egocentrici, adică văd realitatea din punctul lor, prin prisma persoanei lor și urmăresc să își satisfacă cu prioritate nevoile imediate. De aceea este important să începem educația pentru empatie acum (”Cum se simte celălalt?”, ”Acum sunt supărată pentru că… tu cum te simți?”, ”Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”). Orice moment din zi este oportun pentru a-l folosi drept exemplu și pentru a-i arăta micuțului nostru care sunt emoțiile și cum ne comportăm atunci când le simțim.
Vorbesc despre educația emoțională pentru că exact aceasta este CAUZA tantrumului. Copilul nu știe cum să reacționeze la furie și, poate, a observat că atunci când face o criză îi sunt satisfăcute nevoile, așa că, pentru a obține ce dorește (sau, poate, nu știe cum să exprime ceea ce își dorește), face un tantrum. Tantrumul se poate manifesta prin urlete, crize de plâns și comportamente explozive (se aruncă pe jos, lovește, aruncă cu diverse obiecte etc).
Cum reacționăm când al nostru copil are o criză?
Sub nici o formă NU încercăm să îl calmăm sau să îi dăm imediat ceea ce a cerut doar pentru a se liniști. Aceste reacții vor încuraja următoarele crize. Dacă încercăm să vorbim cu el și să îl calmăm, el nu ne va auzi pentru că este prea concentrat în criza sa. Dacă obține imediat ceea ce dorește, se va liniști pe moment, dar criza se va repeta, pentru că noi am tratat doar efectul, nu și cauza.
Așa că este indicat să rămânem lângă el (amintindu-ne că furia va dura doar câteva momente), îl blocăm cu blândețe dacă vrea să își facă rău lui sau persoanelor din jur și așteptăm să se liniștească. Dacă plecăm de lângă el, îi vom întări sentimentul de abandon și de nesiguranță!
O dată ce s-a liniștit, îl luăm în brațe și îi spunem că suntem lângă el și îl iubim, iar ceea ce a simțit acum a fost FURIE. Apoi, îl întrebăm care este motivul pentru care s-a înfuriat sau ce și-a dorit de fapt. După ce aflăm motivul, îi oferim un mod de a cere ceea ce își dorește fără crize: ”-Data viitoare când dorești să îți cumpăr o înghețată, te rog să spui acest lucru și încerc să te ajut! Dacă te-ai supărat și ai strigat, acum te simți rău și tot nu ai primit înghețată. Hai să încercăm, tu îmi ceri frumos și eu încerc să te ajut!”
Această tehnică va reuși ÎN TIMP. Așa că este nevoie de răbdare și de consecvență. De asemenea, al nostru copil are nevoie de PREDICTIBILITATE, adică să știe ce urmează în programul lui: ”Vom merge la cumpărături. De la magazin pot să îți cumpăr un singur obiect, fie că e jucărie, fie că este gustare. Să te gândești bine ce dorești.” Iar noi, ca adulți, trebuie să respectăm aceste reguli, așa încât să fim un exemplu pentru cel mic!
Tehnicile pot evolua în funcție de vârsta copilului nostru, însă rămâne de aceeași importanță EXEMPLUL PROPRIU al părintelui!
Pastila de psiho poate fi urmărită, în format video, și pe YouTube, pe contul psihologului Andreea Dobrițan
CITIȚI din aceeași categorie #PastiladePsiho – Astăzi sunt depresiv… sau nu? (VIDEO) | Emoțiile. Schimbarea începe cu mine! | Unde mama/tata lovește, acolo crește?
Comments 5