material realizat de Andreea Dobrițan, psiholog și realizator ”PSIHOPODCAST”
”Autos” – pentru sine însuși… Traducerea cuvântului grecesc din care provine termenul ”autism” descrie în modul cel mai elocvent ceea ce se întâmplă în viața unui om care trăiește cu această tulburare. De obicei, acest mod de a trăi, simți și gândi se diagnostichează de la cele mai mici vârste, din preșcolaritate, și, alăturat unor terapii specifice și corect aplicate, îi va oferi individului ocazia de a se adapta la traiul de zi cu zi, bineînțeles în limitele pe care le are. Vorbim despre limite pentru că tulburările din spectrul autist se întind pe un continuum, de la cele mai ușoare la cele mai severe sau cu diverse boli asociate (comorbidități).
Întrucât formele severe din autism sunt diagnosticate timpuriu pentru că afectarea este evidentă, astăzi o să vă vorbesc despre formele mai ușoare ce scapă nediagnosticate, copilul fiind etichetat ”mai cuminte”, ”mai introvert”, ”nepăsător”, ”în lumea lui” etc.
Este important de știut că autismul este o tulburare destul de răspândită, în cazul căreia caracteristicile comportamentale, emoționale și de gândire diferă de la o persoană la alta. Însă modul global în care este afectat individul apare de fiecare dată.
Ce ar trebui să observi la copilul tău?
O caracteristică destul de comună a autismului este debutul târziu al vorbirii (după vârsta de 3 ani – 3 ani și jumătate).
Mai apoi, copilul ar putea părea destul de rigid și de strict cu activitățile pe care le face, plăcerile lui și ordinea în care le face. Practic, mereu este atent să respecte aceleași ritualuri. Interesele se remarcă a fi restrictive și fixe, astfel că reacționează puternic la schimbări în rutina zilnică (schimbatul rutei spre școală, schimbatul ordinii activităților de acasă etc)
Foarte evidente sunt și abilitățile de socializare precare. Chiar dacă el dorește compania altor copii, pare să nu știe cum să se introducă între ei și, chiar și atunci când e introdus, nu reușește să colaboreze cu aceștia. Se observă deficite în dezvoltarea, menținerea și înțelegerea relațiilor – ce variază de la dificultăți în a ajusta comportamentele pentru a fi potrivite în diverse context sociale, la dificultăți de a se implica în jocuri imaginative sau de a-și face prieteni, la lipsa interesului vizavi de persoanele de aceeași vârstă.
Poate că ar fi trebuit să încep cu lipsa contactului vizual, însă nu am făcut-o pentru că există autiști care te privesc în ochi sau există copii anxioși care evită să se uite în ochii tăi. Doar că lipsa contactului vizual, în cazul autistului, este foarte evidentă și se petrece cu toate persoanele pe care le întâlnește și în toate situațiile în care se află. Așa că fraza ”uită-te în ochii mei când vorbim” și insistența pe acest aspect nu face decât să aducă presiune suplimentară pe copil și să declanșeze următoarea caracteristică.
Iritabilitatea accentuată sau agresivitatea fizică sau verbală apare frecvent în autism. Acești copii, atunci când primesc un refuz, se frustrează ușor și reacționează imediat, protestând pentru disconfortul creat.
De asemenea, frecvent apare o sinceritate debordantă și o lipsă de diplomație indiferent de vârsta autistului.
De ce deranjează aceste caracteristici destul de târziu?
De obicei, în autismul ”ușor”, numit în trecut ”Asperger” aceste caracteristici se accentuează odată cu intrarea în adolescență, când al nostru copil pare să ridice un zid între părinți și el.
Se poate trăi „normal” cu această tulburare?
Categoric, da! Dar acest lucru depinde de intensitatea ei și de modul în care a fost tratată. Terapia și înțelegerea caracteristicilor tulburării sunt două elemente cruciale. Acestea trebuie aplicate atât individului afectat, cât și familiei, întrucât această colaborare să devină fructuoasă și plină de rezultate pozitive.
ATENȚIE!
1. Un singur criteriu din cele de mai sus NU arată că al tău copil suferă de autism! Însă o evaluare este binevenită oricând.
2. A nu se confunda tulburarea din spectrul autist cu autismul cibernetic sau cu faza de dezvoltare a bebelușului numită ”normal-autistică”, fază care NU are implicații clinice și a fost denumită așa de Mahler pentru a descrie interacțiunile sociale în primele luni de viață.
Pastila de psiho poate fi urmărită, în format video, și pe YouTube, pe contul psihologului Andreea Dobrițan
CITIȚI din aceeași categorie #PastiladePsiho:
- Huggy Wuggy – prieten sau dușman? Cum gestionăm jucăriile copiilor
- Stilurile de atașament și comunicarea în cuplu
- Libertate, orgoliu vs. iubire și cei 4 călăreți ai apocalipsei
- A uita e omenește, dar… Când uitarea devine patologică?
- Fă ca părerea ta să conteze, acasă și în societate!
- Gândesc, deci exist! Dar contează ce gândesc?
- Sunt părinte de adolescent, ce să fac?
- Adolescența – cât adevăr și câtă provocare?
- Când timpul de ecran devine ”prea mult”?
- Război și războinici prin ochi de pitici
- Luptă, fugi sau… adaptează și reinventează
- Prințul pe cal alb și escrocul de pe Tinder
- Frica e rușinoasă sau e sănătoasă? O imagine a anxietății
- Atașamentul și cele cinci limbaje ale iubirii
- Tantrumul copiilor și cum îl gestionăm
- Astăzi sunt depresiv… sau nu? (VIDEO)
- Emoțiile. Schimbarea începe cu mine!
- Unde mama/tata lovește, acolo crește?
Partajează acest conținut:
