material realizat de Andreea Dobrițan, psiholog și realizator ”PSIHOPODCAST”
Asistăm destul de frecvent la discuții de genul: ”Copilul meu își dorește o nouă jucărie și trebuie să i-o cumpăr. Pe vremea mea nu se găseau atâtea jucării și mi-ar fi plăcut să am și eu așa ceva” sau ”Lasă că nici eu nu am avut jucării prea multe și uite ce adult mare și sănătos m-am făcut”. De obicei, raportăm modul de satisfacere a nevoilor copiilor noștri la experiența noastră. Și, sigur, cum am putea face altfel? Este reacția primară de care dispunem. În acest subiect sunt FOARTE IMPORTANTE două aspecte: stilul parental și stilul de atașament pe care l-am avut și îl avem noi, dar și pe cele pe care vrem să le dezvoltăm copiilor noștri.
Stilul parental deseori folosit de părinții noștri a fost cel autoritar: ”cât stai sub acoperișul meu, trebuie să mă asculți”, ”să fii mulțumit cu ce jucării ai! Alți copii nu au nici ce să mănânce” și așa mai departe. Unii dintre noi, părinții din ziua de azi fie am preluat acest stil, fie am decis să fim permisivi, să le oferim copiilor tot ce își doresc de teama de a nu suferi cum, poate, am făcut-o noi în copilărie. Nici una dintre aceste alegeri nu este cea mai potrivită, pentru că stilul autoritar creează diverse frici sau anxietăți, având un impact negativ pe termen lung (spun ”pe termen lung” pentru că pe termen scurt părintele e mulțumit că al său copil ascultă), iar stilul permisiv practic lasă copilul să facă absolut orice dorește, îi oferă tot ce cere, astfel creând un copil, viitor adult, care nu mai știe ce să aleagă, care nu mai știe să aprecieze și care se frustrează destul de ușor atunci când nu primește ce dorește fix în momentul în care dorește.
Și atunci calea cea mai potrivită ar fi cea de mijloc. Sigur, nu este nativ să folosim această cale. Stilul de mijloc sau cel democratic este un stil pe care îl învățăm, ni-l dezvoltăm în timp. Ideile și tehnicile de azi fac parte din acest stil, cel democratic.
Stilul de atașament se referă la modul în care am învățat să iubim și să fim iubiți în copilărie. Vă mai amintiți proverbul popular ”copilul trebuie pupat doar în somn”? Este un proverb care încuraja părinții să fie reținuți în a-și manifesta dragostea pentru ai lor copii de teama de a ”nu și-o lua în cap” cei mici. Deseori am întâlnit părinți care folosesc ca limbaj al iubirii lor cadourile. Și atunci oferă copiilor lor cadouri pentru a compensa poate timpul exagerat petrecut la serviciu sau pentru a-i reasigura pe ai lor copii că îi iubesc. Problema se pune atunci când ai noștri copii și-ar dori să petreacă timp și să se joace cu noi, dar noi mai cumpărăm o jucărie pentru a compensa lipsa noastră de timp.
Negociem cu cel mic?
A negocia sună foarte bine și, atunci când copiii noștri o fac, suntem foarte mândri că sunt descurcăreți sau că vor reuși în viață. Realitatea este alta, din păcate. Copiii își negociază regulile cu părinții lor și sfârșesc prin a nu fi mulțumiți nici unii și nici ceilalți. Este foarte important să știm că celor mici le plac regulile. De ce? Pentru că au niște referințe la care să se raporteze, care să le confere stabilitate. Atunci când nu au reguli sau rutine, îi putem observa cum se comportă haotic și întâlnim des eticheta de ”copii răi”. Acești copii nu sunt neapărat răi, sunt doar copii dezorientați, care nu au reguli la care să se raporteze.
Și atunci, cel mai simplu este să stabilim noi, ca părinți, regulile de la început: ”Mergem la magazine de unde ai voie să îți cumperi o singură jucărie” sau ”În scrisoarea pentru Moș Crăciun te rog să pui 3 jucării care sunt cele mai importante pentru tine. Gândește-te bine și alege”. Astfel și părinții vor fi mulțumiți, și copiii vor aprecia mai mult fiecare jucărie.
Dorință sau moft? Cum le identifici?
Când vine vorba de imaginația copiilor, mai cu seamă atunci când vor cu orice preț să obțină ceva… Ei bine, imaginația lor nu are limite. De aceea vă încurajez să îi observați pe cei mici. Jucăriile lor preferate sunt cele mai neconvenționale: castroane, bețe, ambalaje, nasturi și așa mai departe. Și asta este foarte bine, chiar dacă uneori se murdăresc sau se lovesc. De ce e bine? Pentru că astfel de ”jucării” le stimulează imaginația și multe alte operații ale gândirii.
Dar, totuși, uneori trebuie să le cumpărăm și jucării și atunci suntem puși în fața alegerii: ”este aceasta o jucărie potrivită pentru copil?” – ”se va juca mai mult timp cu ea?” Selectăm o jucărie din preferințele copilului pentru a o cumpăra atunci când observăm că micuțul nostru își păstrează dorința pentru mai multe zile la rând. Apoi, după ce am cumpărat-o, pentru a încuraja jocul timp îndelungat, ne antrenăm și noi ca părinți în diferite jocuri alături de copii, cu acea jucărie.
Atunci când copilul trebuie să aleagă o singură jucărie care îi va fi cumpărată, este pus în fața unei selecții pentru ceea ce își dorește cu adevărat. Inițial, această selecție o vor face ghidați de noi prin întrebări, ca pe măsură ce cresc, să reușească să aleagă singuri ce este mai important pentru ei.
“După muncă și răsplată”. Cum îi antrenăm pe copii pentru câștig?
Putem să îi oferim copilului diverse sarcini din care să își câștige banii pentru ceea ce își dorește. Atenție, însă! Sarcinile din casă (făcutul patului, dusul gunoiului, aspiratul etc) NU vor fi plătite, pentru că sunt sarcini casnice pe care fiecare membru al familiei are datoria să le îndeplinească. Sarcinile plătite trebuie să fie cele pe care copilul nu este obligat să le facă, însă reprezintă o șansă pentru a-și strânge bani ca să își cumpere jucăria/obiectul preferat.
O altă metodă este să pregătim cu al nostru copil trei recipiente în care să economisească. Primul recipient ar fi pentru banii destinați obiectelor costisitoare, al doilea ar fi pentru a face fapte bune sau a-I ajuta pe alții și al treilea pentru mici cheltuieli curente. La fel de important este să se sfătuiască cu părinții atunci când decide să facă o cheltuială.
Pastila de psiho poate fi urmărită, în format video, și pe YouTube, pe contul psihologului Andreea Dobrițan
CITIȚI din categoria #PastiladePsiho:
- Fă rai din ce ai! Tu ce ai făcut azi pentru tine?
- ”E timpul să avem un copil?” – bucuriile și provocările din relația de cuplu
- Eu, o mamă (im)perfectă. Despre perfecțiunea părinților și a copiilor
- Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor… Sau nu? – Despre teoria conspirației la români
- Impactul divorțului asupra… părinților!
- Când iubirea devine patologică?
- Huggy Wuggy – prieten sau dușman? Cum gestionăm jucăriile copiilor
- Stilurile de atașament și comunicarea în cuplu
- Libertate, orgoliu vs. iubire și cei 4 călăreți ai apocalipsei
- A uita e omenește, dar… Când uitarea devine patologică?
- Fă ca părerea ta să conteze, acasă și în societate!
- Gândesc, deci exist! Dar contează ce gândesc?
- Sunt părinte de adolescent, ce să fac?
- Adolescența – cât adevăr și câtă provocare?
- Când timpul de ecran devine ”prea mult”?
Partajează acest conținut:
