S-a născut și a copilărit la Șinteu, iar mai târziu a studiat la Liceul de Muzică din Oradea.Tatăl german, mama slovacă. <Amândoi părinții s-au născut în România, dar părinții lor au venit din acele zone. Am petrecut mai mult timp cu mama mea, pentru că tatăl meu era foarte ocupat cu serviciul. Stând mai mult pe lângă mama, am învățat foarte mult limba slovacă. În zona noastră, aproximativ 95% din populație este de naționalitate slovacă>, spunea artistul.
După ce a fost mesager al muzicii clasice europene în China, tenorul Ștefan von Korch îşi continuă misiunea de promotor cultural, de data aceasta ca reprezentant al sclipitorului patrimoniu liric românesc în Germania: solistul va avea o apariţie de gală în concertul extraordinar DOR, programat pe 7 octombrie la Nürnberg şi derulat sub bagheta dirijorului Cristian Sandu. Nu și-a dorit să fie cântăreț de operă, la început, a fost cântăreț de muzică populară slovacă, iar la liceu a intrat la admitere cu muzică populară românească. <Trecerea la muzica italiană s-a petrecut brusc și fără știrea mea. Profesoara mea de canto de la vremea respectivă, doamna Angela Popescu, m-a îndemnat să mă îndrept spre muzica populară italiană, iar eu am crezut că este un fel de muzică asemănătoare cu a noastră. I-am spus: „Eu nu mi-aș dori să fie operă, să țip…“. La momentul respectiv eu credeam că acei cântăreți de operă urlă. Trecerea s-a făcut de pe un semestru pe celălalt, iar la sfârșitul anului, colegii m-au întrebat: „Cum îți place opera?“ Iar eu am rămas surprins: „Care operă?“. Am început să plâng și să mă revolt, dar apoi am luat calea muzicii clasice. Acum, scena Operei este locul în care mă simt în siguranță>, a mărturisit artistul pentru adevărul.ro.
Ștefan von Korch apovestit că la vârsta de 3 ani <a început călătoria mea în lumea muzicii, atunci când tatăl meu, de profesie pădurar, mi-a dăruit un acordeon mic de culoare verde. Am început să mă joc cu el și tot îl zbârnâiam, spre disperarea mamei, căreia tata îi spunea: „Lasă-l, poate învață să cânte“. Așa s-a și întâmplat, iar după două săptămâni cântam melodii. Un an mai târziu, am primit un sintetizator cu care am început să mă joc și se pare că mă jucam cu folos, pentru că melodiile sunau destul de bine. Apoi, la grădiniță și la școală profesorii și-au dat seama că am talent muzical>.
Artistul se consideră norocos că la 3 ani a primit un acordean, iar la 4 ani un pian. Sunt norocos că părinții mi-au putut oferi aceste instrumente care m-au făcut să mă dezvolt în această direcție. Pentru mine, muzica este o necesitate. Chiar dacă nu sunt pe scenă, fie că muncesc la câmp, repar ceva, conduc mașina, eu ascult muzică, fredonez. Muzica este gândul care nu îmi dă pace. Am început cu muzica populară slovacă. Din partea mamei, eu sunt slovac și neamț de la tată. Mereu am făcut parte din ansamblul folcloric al zonei mele, am cântat în festivaluri din țară sau din Slovacia, unde se adunau toate naționalitățile, deci scena a făcut mereu parte din viața mea. Tot ceea ce fac eu acum îi datorez tatălui meu care m-a încurajat în direcția muzicii. Ei, acum cam începe să-și schimbe părerea, dar sunt norocos că pot decide singur ce îmi doresc. Am început să studiez muzica în clasa a IX-a, la Liceul de Artă Oradea. În primul semestru am cântat muzică populară, iar doamna mea profesoară de atunci mi-a zis: „Dragule, din semestrul viitor vei cânta muzică populară, dar nu românească, ci italiană”. Așa a intrat opera în viața mea.
După un an când am aflat că este vorba despre operă, am plâns în hohote că eu așa ceva nu doresc, dar cu toate astea am continuat. Cred că sunt un pic masochist la acest capitol. Am trecut prin toate vocile masculine – am fost doi ani contratenor, apoi trei ani bariton, a urmat un an de repertoriu de bas-bariton și acum sunt tenor. Ceea ce pot spune cu siguranță este că i-am oferit operei toată dragostea și dedicația mea. Primul meu rol din călătoria mea scurtă în partitura de tenor a fost „Flautul fermecat”, o operă pe care și acum o îndrăgesc. Cel mai greu, dar și frumos rol pentru mine, a fost I Puritani, de Vincenzo Bellini. Muzica este pur și simplu un dar dintr-o altă dimensiune.
Primul rol l-a avut în clasa a X-a, a fost unul de bas, în contradicție cu ceea ce cân[t acum, dar l-a c\nat intr-o cursivitate cumva nativă,
;Când am trecut de la bariton la tenor, în anul III spre IV de facultate. Atunci am debutat în rolul lui Tamino din „Flautul fermecat“, un erou care își salvează iubita. După multă muncă, mi-am dat seama că de fapt acolo este locul meu. Până la acel moment trecusem printr-o perioadă de încercări, iluzii și deziluzii:, a marturisit tenorul pentru operaiasi.ro
Până în prezent cariera tenorului include apariţii în trei premiere naţionale: opera “I Purtinani” de Vicenzo Bellini (Cluj Napoca 2016), opera “La Sonnambula” de Vicenzo Bellini (Târgu-Mureş 2018) şi “Messa di Gloria” de Rossini (Bucureşti 2019). Acestora li se alătură roluri de marcă în opere şi operete prezentate pe cele mai mari scene din România: “Falstaff”, “Bărbierul din Sevilla”, “Elixirul dragostei” (Opera Naţională Bucureşti), “Rigoletto,” “Văduva veselă” şi “Văduva veselă 2.0” (Opera Naţională din Iaşi), “Rigoletto” şi “Bărbierul din Sevilla” (Opera Română Cluj-Napoca) şi altele.
A fost singurul solist român în turneul China 2023 Tour, primul turneu al unei orchestre iberice în China, derulat în 27 de oraşe alături de Orchestra Reino de Aragón.
Partajează acest conținut:
