material realizat de avocat Andrei Tărău, din cadrul Baroului Bihor – specializat în cauze de malpraxis medical
Progresele remarcabile ale chimiei de sinteză și extracție din ultimele decenii au determinat sporirea considerabilă a arsenalului terapeutic, diversificând producția de medicamente și, prin aceasta, contribuind în mod decisiv la progresul medicinei, în toate ramurile sale.
Totuși, aceste realizări ale industriei de medicamente au cauzat și o serie de reacții neașteptate și nedorite din partea organismului uman, cu consecințe grave, uneori fatale. Efectele secundare, reacțiile adverse sau accidentele medicamentoase au făcut obiectul a nenumărate studii și cercetări clinice, experimentale și toxicologice, iar în ultimii ani se depun eforturi pentru a se limita folosirea irațională a medicamentelor, abuzurile și administrarea fără prescripție medicală a produselor farmaceutice.
Efectele secundare, nedorite, ale medicamentelor trebuie considerate nu drept urmarea unei toxicități, ci a unui răspuns cu totul particular al organismului, în anumite condiții speciale, în multe cazuri imposibil de prevăzut și evitat. Astfel, vechea concepție potrivit căreia orice substanță poate deveni toxică prin simpla creștere a dozei trebuie revizuită.
În general se pot deosebi trei împrejurări în care apar accidente medicamentoase:
- 1. Accidente datorate confundării unor substanțe medicamentoase;
- 2. Accidente datorate unor greșeli de dozare, unei îndelungi perioade de administrare a medicamentației, unei căi adecvate de administrare sau administrării unor medicamente contraindicate sau inoportune;
- 3. Accidente datorate unei reactivități particulare a organismului.
În cazul confundării unui medicament, ca urmare a unor neglijențe grave, se pot ivi accidente cu potențial letal pentru pacient. În practica instanțelor de judecată din România s-au întâlnit astfel de situații care au angajat răspunderea fie a farmacistului, fie a personalului medical (medic sau asistent medical) pentru prejudiciile cauzate pacienților, fapta fiind încadrată ca ucidere din culpă.
Greșelile de dozare presupun neștiință, neatenție, ușurință sau superficialitate și pot cauza prejudicii grave, tulburări funcționale sau organice, uneori chiar moartea. Aceste greșeli atrag răspunderea administrativă, civilă sau penală a cadrului medical responsabil de prescrierea și administrarea medicației pacientului. În același mod se interpretează și prelungirea inadecvată în timp a administrării unui medicament care a avut drept urmare cauzarea unui prejudiciu pacientului. Spre exemplu, administrarea unui tratament antibiotic pentru o perioadă prea lungă de timp, cu consecința slăbirii imunității pacientului și apariției unei infecții fungice.
Administrarea unei medicații inadecvate sau inoportune presupune, în primul rând, neștiință și angajează răspunderea medicului curant. La fel se întâmplă și în cazul administrării medicamentației pe o altă cale decât cea indicată. Un exemplu elocvent este injectarea intramusculară de clorură de calciu (urmată de gangrenă gazoasă și deces), când de fapt aceasta trebuie injectată intravenos.
Reacțiile adverse medicamentoase se referă la accidentele terapeutice care survin ca urmare a unei reactivități deosebite a organismului, a intoleranței sau a unor reacții alergice, dintre care cea mai gravă – șocul anafilactic – s-a soldat și continuă să se soldeze cu victime.
În toate cazurile soldate cu prejudicii, și cu atât mai mult în cazurile cu sfârșit letal, dat fiind faptul cunoscut al reacțiilor anafilactice la diferite medicamente, s-a luat măsura obligativității unor reacții de testare a sensibilității (spre exemplu la penicilină, novocaină etc.) astfel că neefectuarea lor poate fi imputabilă. Totodată, poate fi imputată lipsa unui anamneze amănunțite care ar fi putut releva în antecedente reacții anafilactice la același medicament sau altul, arătând un mod particular de reacție a organismului. În practica medicală se pot întâlni accidente grave chiar și după testare, însă în acest caz răspunderea medicului nu poate fi angajată în niciun caz.
Accidentul terapeutic, fiind direct legat de activitatea medicală, conduce frecvent la reclamații din partea peroanelor prejudiciate, fapt care impune efectuarea de cercetări fie de către organele de urmărire penală, fie de instanța civilă, și în raport de concluziile expertizelor medico-legale care se vor efectua în cauză, coroborate cu alte mijloace de probă (declarații pacienți, martori, medici, asistenți medicali etc.) se va stabili existența sau inexistența culpei (greșelii) medicale.
Discutând problema responsabilității medicale în cazul accidentelor terapeutice, este necesar ca la soluționarea unor astfel de cazuri să se țină seama de numărul extrem de mare de medicamente noi introduse în terapeutică, care impun medicului practician o documentare la zi nu numai în ce privește indicația și modul de administrare, ci și cu privire la efectele secundare, nedorite, ale acestora.
CITIȚI, de același autor: Malpraxis medical (IX) | Infecțiile intraspitalicești sau nosocomiale. Consecințe juridice – Malpraxis medical (VIII) | Despre standardul de apreciere a calității actului medical – Malpraxis medical (VII) | Accesul victimelor malpraxis-ului medical în justiție
Partajează acest conținut:
