România, condamnată la CEDO pentru că o instanță națională i-a respins unei firme, fără motivare, cererea de pronunțare preliminară către CJUE

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat, marți, România, la plata unor daune morale către o firmă care s-a plâns că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil. Concret, societății i-a fost respinsă, printr-o decizie în ultimă instanță pronunțată de judecătorii unei curți de apel naționale, cererea adresată Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminarii.

Acțiunea la CEDO a fost introdusă în 2017 și a avut în vedere cazul unei companii din județul Arad, care a solicitat, în urmă cu zece ani, sprijinul APIA pentru a obține sume acordate de Fondul European Agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR). Potrivit angajamentului semnat de compania solicitantă, aceasta urma să desfășoare activități agricole într-o zonă defavorizată pentru o perioadă de cinci ani și să respecte condițiile agricole și de mediu.

În 2012, compania solicitantă și-a reiterat solicitarea de ajutor, dar, pentru că a declarat suprafețe mai mici decât cele precizate în urmă cu un an, a fost sancționată cu reducere la jumătate a ajutorului obținut în cadrul programului de finanțare.

În 2013, compania a introdus o acțiune în contencios administrativ împotriva Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a APIA în fața Curții de Apel Timișoara, arătând că faptul de a nu declara, pentru un an, anumite suprafețe de teren ca având aceeași dimensiune cu cele menționate în angajamentul inițial, nu a constituit o încălcare a criteriului general de eligibilitate.

Potrivit societății solicitante, regulile europene prevăd o penalitate care nu depășește 3% din valoarea asistenței financiare în cazul nedeclarării sau retragerii anumitor suprafețe în cursul unui an.  Compania a cerut Curții de Apel să adreseze CJUE întrebări preliminare referitoare la dispozițiile europene pe care le-a considerat relevante în cazul de față. Chiar dacă i-a dat dreptate

Într-o hotărâre din 7 octombrie 2013, Curtea de Apel Timișoara a confirmat acțiunea reclamantului, dar nu a făcut referire la cererea de decizie preliminară formulată de companie.

În urma recursului, dosarul a fost trimis la Tribunalul Arad care a respins, în 2015, cererea de decizie preliminară formulată de compania reclamantă.

”Judecătorul național a avut opțiunea de a nu iniția decizia preliminară fie pentru că a considerat că poate interpreta el însuși dispozițiile europene respective, fie pentru că a considerat că legea europeană invocată nu este relevantă în cazul de față sau, în cele din urmă, pentru că există o jurisprudență a CJUE în acest sens. (…) Judecătorul național nu era obligat să accepte o astfel de cerere atunci când decizia care urma să fie pronunțată putea fi atacată. (…) Atunci când judecătorul național are îndoieli cu privire la compatibilitatea unei norme interne cu o normă europeană, principiul primatului dreptului european i-a permis, dacă este necesar, să elimine efectele celei dintâi. Prin urmare, el a considerat că, în cazul în cauză, nu era potrivit să sesizeze CJUE, așa cum solicitase compania solicitantă”, se arată în documentele CEDO.

După încă o trecere pe la Curtea de Apel Timișoara, cazul a revenit la Arad, unde acțiunea reclamantului a fost respinsă, astfel că dosarul a ajuns, a treia oară, la Curtea de Apel. Și aceasta a respins solicitarea companiei, astfel că, în 2017, societatea s-a adresat CEDO.

În decizia dată pe 13 iulie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că a existat o încălcare a articolului 6 din Convenție – dreptul la un proces echitabil – și a obligat România să plătească reclamantei 1.500 de euro daune morale și 5.000 de euro cheltuieli de judecată.

 DOCUMENT – Decizia CEDO în cazul Bio Farmland Betriebs SRL v. România: