Malpraxis medical (II) | Responsabilitatea medicului față de pacient

Articol elaborat de avocat Andrei Tărău – specializat în cauze de malpraxis medical, din cadrul Baroului Bihor

Răspunderea medicului față de pacient este un subiect juridic vechi de mii de ani, însă teoria răspunderii profesionale medicale bazată pe greșeală este una modernă, criteriul greșelii rezultând din utilizarea unui mijloc de realizare a actului medical neconform științei medicale actuale, raportat la o persoană avizată, în condiții asemănătoare de muncă.

În lumea contemporană, responsabilitatea exprimă asumarea consecințelor propriilor acte de comportament profesional, responsabilitate ce conferă garanția propriei competențe și, ca urmare, a deciziilor luate în interesul bolnavului și al societății.

Răspunderea medicală bazată pe mijloace obligă în zilele noastre cadrul medical (medicul, medicul stomatolog, farmacistul, asistentul medical și moașa) la ”a da îngrijiri atente, conștiente și cu rezerva cazurilor excepționale, conform datelor științelor actuale” (principiul Mercier). Medicul trebuie să dea dovadă, în permanență, de atenție, prudență, discernământ, de un extrem simț al observației (simț clinic) și de puterea și capacitatea de a face conexiuni rapide și eficiente cu privire la informațiile pe care le deține despre pacient. Simțul clinic este acea particularitate cu care medicul nu se naște, o entitate complexă clădită din cât mai mult studiu teoretic și din cât mai multă practică aplicată, prin asumarea cât mai multor riscuri.

În activitatea sa profesională, medicul trebuie să îsi îndeplinească obligațiile cu conștiinciozitate, fără a se grăbi și fără a acorda mai puțină atenție unui pacient – chiar dacă sunt mai multe persoane care solicită prezența sa – și fără a fi superficial. Superficialitatea, graba, trecerea cu vederea a unor amănunte importante din cauza neatenției/neglijenței medicului sau cadrului medical cu care colaborează pot conduce la un rezultat nefavorabil pentru pacient.

Relația dintre medic, stomatolog sau asistent medical și pacient este una contractuală, iar obligația medicului de a-l vindeca pe pacient este o obligație de diligență (de mijloace), obligație care constă în îndatorirea medicului de a depune toată stăruința pentru atingerea unui anumit rezultat, fără a se obliga el însuși la rezultat. Totuși, există anumite situații în care obligația medicului este una de rezultat, acesta obligându-se la atingerea unui anumit rezultat, cum ar fi în cazul chirurgiei estetice, protezării, biopsiilor, reproducerii asistate medical etc.

În prezent, competența medicului a devenit un drept al bolnavului/pacientului și o condiției sine qua non a unui act medical eficient. Pentru medic, competența devine ”prima formă de cinste” față de bolnav, iar lipsa competenței nu poate fi compensată de amabilitate sau bunătate.   

Cu toate acestea, sensibilitatea și empatia demonstrate de medic față de nevoile emoționale ale pacientului sunt – sau ar trebui să fie –  la fel de importante precum aptitudinile sau cunoștințele profesionale ale acestuia. De multe ori, o mângâiere sau o vorbă bună au o putere vindecătoare mai mare decât medicamentele sau bisturiul. Din nefericire însă, aceste aspecte nu sunt foarte des observabile și în practică.

Aceasta mai ales în ultima perioadă, când relația strânsă dintre medic și pacient s-a deteriorat, în special din cauza atitudinii uneori excesiv autocratice a medicului, din cauza subestimării capacității de înțelegere și interpretare a actului medical de către paciente, căruia i se dau explicații minime, fără a i se detalia alternativele terapeutice pe care le are la dispoziție, din cauza superficialității cu care sunt tratați pacienții, dar și din cauza temerii medicilor că ar putea fi acționați în instanță de pacienți, astfel încât sunt dispuși să-și asume riscuri minime în recomandarea sau efectuarea anumitor tratamente sau intervenții.

Sub aspectul legii, responsabilitatea medicală se poate angaja pentru:

• încălcarea îndatoririlor profesionale de serviciu;
• neîndeplinirea îndatoririlor profesionale de serviciu;
• îndeplinirea defectuoasă a acestor îndatoriri.

Prevenirea răspunderii juridice a cadrului medical, de maximă gravitate, pentru malpraxis medical, se face prin respectarea unor parametri deontologici și a unor standarde medicale general acceptate în lumea medicală, în măsură să contribuie, în mod eficient, la conștiința răspunderii medicale.

În următoarele articole vom analiza mai detaliat îndatoririle profesionale ale cadrelor medicale, precum și cazurile în care poate fi angajată răspunderea juridică a acestora pentru greșelile comise în exercitarea profesiunii.