La Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a fost înregistrată o sesizare formulată de Curtea de Apel Oradea pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile referitoare la dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă. Magistrații orădeni solicită răspunsuri la patru întrebări care au legătură cu drepturi salariale ale personalului din Justiție. În același dosar, Curtea de Apel Oradea a sesizat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) cu trei întrebări preliminare referitoare la egalitatea de tratament în ceea ce privește încadrarea în munca și ocuparea forței de muncă.
Sesizarea prealabilă adresată ÎCCJ a fost înregistrată marți, 4 mai, și a fost formulată într-un dosar care are ca obiect drepturi salariale ale personalului din Justiție.
Cele patru întrebări formulate de Curtea de Apel Oradea și la care sunt cerute răspunsuri din partea instanței supreme sunt:
1. Dacă, raportat la dispozițiile art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, art. 211 din Legea 62/2011 sau art. 268 din Codul Muncii, personalul din justiție care fiind în imposibilitate obiectivă de a beneficia şi care nu a beneficiat de recunoașterea drepturilor salariale stabilite anterior intrării în vigoare a Legii 330/2009, recunoscute în favoarea altor salariați prin hotărâri judecătorești anterioare intrării în vigoare a Legii 330/2009, sunt îndreptățiți la acordarea retroactivă, începând cu data intrării în vigoare a Legii 330/2009, a drepturilor salariale stabilite şi recunoscute prin Decizia ICCJ RIL 7/2019 în favoarea altor salariați care şi-au desfășurat activitatea în aceleași condiții.
2. Într-o cauză având ca obiect o cerere de chemare în judecată prin care se solicită obligarea pârâților la plata unor despăgubiri pentru săvârșirea unor fapte de discriminare salarială de către aceștia, în calitatea lor de ordonatori de credite, pentru perioada 01.01.2010 – 08.04.2015 si întemeiată în drept pe dispozițiile O.G nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care din textele legale ce reglementează cursul prescripției dreptului material la acțiune este incident, anume: art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, art. 211 lit. c) din Legea 62/2011 sau art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii?
3. În cazul în care aplicabile speței sunt incidente prevederile art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, termenul de prescripție curge de la momentul producerii actului de discriminare (plata efectuată discriminatoriu în temeiul unor hotărâri judecătorești pronunțate în perioada 2006-2009, ale căror dispozitive au fost lămurite in cursul anului 2019 ca urmare a pronunțării Deciziei ICCJ – RIL nr. 7/2019), data publicării Deciziei RIL 7/2019 sau de la momentul în care diferențele salariale trebuiau să fie plătite lună de lună?
4. Dacă publicarea Deciziei nr. 7/2019 pronunțată de ICCJ-Completul RIL constituie momentul obiectiv de la care începe să curgă termenul de prescripție al dreptului material la acțiune având ca obiect acordarea de despăgubiri reprezentând diferenţele dintre indemnizaţia efectiv încasată si indemnizația rezultată ca urmare a aplicării majorărilor la valoarea de referinţă sectorială (VRS), conform prevederilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 (5%, 2% şi 11%) și a aplicării coeficientului de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T.– OUG nr.27/2006), pentru perioada 01.01.2010 – 08.04.2015, cauza juridica a acțiunii fiind fapta discriminatorie săvârșită în anul 2019 de ordonatorul de credite?
Prin aceeași încheiere, Curtea de Apel Oradea a sesizat CJUE cu următoarele întrebări preliminare:
1. Dacă dispozițiile cuprinse în art. 9 alin 1 din Directiva 2000/78/CA a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, sub aspectul asigurării unei proceduri judiciare „accesibilă tuturor persoanelor care se consideră lezate prin nerespectarea față de ele a principiului egalității de tratament” precum și cele cuprinse în art. 47 alin 1 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, sub aspectul asigurării dreptului la „o cale de atac eficientă și la un proces echitabil” se opun unei reglementări naționale precum cea înscrisă în art. 211 lit. c din Legea dialogului social nr. 6212011, care prevede că termenul de 3 ani pentru formularea cererii de despăgubire curge „de la data producerii pagubei”, independent de împrejurarea dacă reclamanții au avut sau nu cunoștință de producerea pagubei (și de întinderea acesteia);
2. Dacă dispozițiile cuprinse în art.2 alin 1 și alin 2, precum și cele cuprinse în art. 3 alin 1, lit c) teza finală din Directiva 20001781CA a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă se opun unei reglementări naționale precum cea înscrisă în art. 1 alin 2 din Legea-cadru nr.330 din 5 noiembrie 2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, astfel cum a fost interpretată prin Decizia nr.7/2019 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 343/06.05.2019) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, în condițiile în care reclamanții nu au avut posibilitatea legală de a solicita majorarea indemnizației de încadrare la momentul admiterii în magistratură (care a avut loc ulterior intrării în vigoare a Legii 330 din 2009, act normativ care prevedea expres că drepturile salariale sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege), existând astfel o discriminare de remunerare în raport cu colegii lor, inclusiv pe criteriul vârstei, însemnând în fapt că doar magistratii mai în vârstă, care au fost numiți în funcție anterior lunii ianuarie 2010 ( care și-au obținut hotărâri judecătorești în perioada 2006 -2009, ale căror dispozitive au fost lămurite în cursul anului 2019 în temeiul Deciziei ÎCCJ RIL nr.7/2019) au beneficiat de plata retroactivă a drepturilor bănești (similare celor solicitate prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar), în cursul lunii decembrie2019/ianuarie 2020, pentru perioada 2010 – 2015, deși în această perioadă și reclamanții au îndeplinit funcția de judecător, au prestat aceeași muncă, în aceleași condiții și în aceeași instituție.
3. Dacă dispozițiile Directivei 2000/78/CE trebuie interpretate în sensul că se opun discriminării doar atunci când ea are drept criteriu unul dintre criteriile prevăzute la art.1 din această directivă sau, din contră, aceste dispoziții, completate eventual cu alte dispoziții de drept european, se opun cu titlu general ca un angajat să fie tratat diferit de un altul, sub aspectul remunerației, în condițiile în care prestează aceeași muncă, pentru același angajator, aceeași perioadă și în aceleași condiții ?
Curtea de Apel Oradea a decis ca pe 12 mai părțile vor fi citate în acest dosar pentru a se pronunța asupra suspendării cauzei conform art.520 alin. 2 Cod procedură civilă și art. 23 din Protocolul 3 privind Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene.
DOCUMENT – Textul complet al încheierii de sesizare prin mecanismul întrebării prealabile:
Partajează acest conținut:
