În Monitorul Oficial nr. 1130/8.XII.2025 a fost publicată Decizia nr. 345 din 6 octombrie 2025 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secția I civiliză în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. art. 35 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în forma modificată prin Legea nr. 223/2024 pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și pentru modificarea art. 24 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
În consecință. Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că evaluarea imobilului urmează a fi realizată prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior pronunțării hotărârii judecătorești, într-un litigiu care are ca obiect contestația formulată împotriva deciziei de compensare emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
În motivarea deciziei, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că problema de drept care este supusă dezlegării Înaltei Curți de Casație și Justiție privește interpretarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013, introdus prin Legea nr. 223/2024, cu scopul de a se clarifica dacă modalitatea de evaluare a imobilului pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior pronunțării hotărârii judecătorești este incidentă în procedura judiciară prin intermediul căreia se contestă decizia de compensare emisă de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Întrebarea formulată de instanța de trimitere este circumscrisă analizei din perspectiva a două componente: aplicarea imediată a normei juridice intervenite în cursul procesului și obligativitatea instanței de judecată ca, în cadrul procedurii judiciare, să utilizeze aceeași modalitate de stabilire a cuantumului măsurilor compensatorii prin puncte, independent de soluționarea sau nu a dosarului administrativ de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Dezlegarea primei componente — aplicarea imediată anormei juridice noi în cursul procesului, inclusiv în faza procesuală a căii de atac a apelului, în cadrul procedurii judiciare reglementate prin Legea nr. 165/2013 — a făcut obiectul analizei jurisprudenței atât a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și a Curții Constituționale. Considerentele expuse în cuprinsul deciziilor pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reprezintă îndrumări de principiu, care sunt aplicabile mutatis mutandis și în cazul sesizării pendinte.
Astfel, prin Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018,pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1080 din 20 decembrie 2018, s-a reținut că:
„63. Legea nr. 165/2013 cuprinde nu numai prevederi cu caracter procedural (cum ar fi, de pildă, cele care instituie anumite termene), ci și prevederi cu caracter substanțial, referitoare la cuantumul și modalitatea de acordare a măsurilor compensatorii instituite, astfel că, în privința acestora din urmă, raporturile juridice derulate între persoana îndreptățită la restituire, pe de o parte, și autoritățile administrative cu atribuții în procesul de stabilire a măsurilor reparatorii, pe de altă parte, nu pot fi considerate ca fiind raporturi juridice finalizate până la rămânerea definitivă a deciziei administrative.
Decizia autorității administrative implicate în procesul deacordare a măsurii reparatorii reglementate de Legea nr. 165/2013 a fost supusă controlului jurisdicțional, astfel încât dreptul de creanță, de care beneficiază persoana îndreptățită la măsura reparatorie, nu este un drept cert și exigibil și, de aceea, situația juridică se află în curs de constituire, deoarece urmează a se stabili, în faza jurisdicțională, valoarea concretă a despăgubirilor sub forma acordării de puncte în raport cu evaluarea imobilului care face obiectul deciziei de compensare, instanța de judecată fiind singura în măsură a stabili, în concret și definitiv, întinderea despăgubirii cuvenite.
Sub acest aspect se impune a fi evidențiată șijurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia o creanță, ce intră în sfera drepturilor cu caracter civil și care poate fi considerată un «bun» în sensul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, este considerată a fi «determinată» (pentru a beneficia de protecția art. 6 paragraful 1 din Convenție) abia în momentul în care cuantumul i-a fost precizat, în condițiile în care dreptul intern prevede o procedură ce cuprinde două faze: prima, în care o jurisdicție statuează cu privire la existența dreptului și o alta în care se fixează cuantumul (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 23 martie 1994, pronunțată în Cauza Silva Pontes împotriva Portugaliei, paragraful 30).”
89. Prin Decizia nr. 46 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 752 din 2 august 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea și a stabilit în considerentele de la paragrafele 95-98 următoarele:
„95. Se reține că pentru dezlegarea chestiunii de drept în prezenta cauză prezintă relevanță soluția dată în Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018 privind exclusiv statuarea asupra existenței unei situații juridice în curs de constituire, această calificare fiind regăsită și în deciziile ulterioare ale Curții Constituționale din perspectiva compatibilității ei cu principiile legii fundamentale. Trebuie astfel precizat că raporturile juridice derulate întrepersoana îndreptățită la restituire și autoritățile administrative cu atribuții în procesul de stabilire a măsurilor reparatorii nu pot fi considerate ca fiind raporturi juridice finalizate până la rămânerea definitivă a deciziei administrative. Astfel, dreptul de creanță de care beneficiază persoana îndreptățită la măsura reparatorie nu este un drept cert și exigibil, instanța de judecată fiind singura în măsură a stabili, în concret și definitiv, întinderea despăgubirii cuvenite, atunci când este contestată decizia autorității administrative.
Instanța de contencios constituțional, prin Decizia nr. 568 din 9 iulie 2020, s-a raportat la aceeași hotărâre (Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, paragrafele 64-66), în contextul examinării principiului neretroactivității legii civile, analizând modificările legislative intervenite asupra Legii nr. 165/2013, statuând în sensul că «nu poate fi vorba de retroactivitatea Legii nr. 165/2013, din moment ce situația juridică se află în curs de constituire, în sensul de a fi stabilit în concret cuantumul despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor reparatorii, în concordanță cu principiul tempus regit actum și al aplicării imediate a legii noi».
O consecvență de interpretare impune, sub acest aspect,aceeași soluție pentru problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări, în sensul că, de principiu, se poate considera că, în cauză, până la soluționarea definitivă de către instanța de judecată a contestației formulate împotriva deciziei de compensare/validare parțială, raportului juridic ce face obiectul litigiului i se va aplica legea nouă, fără a putea fi considerată retroactivă.”
În același sens s-a statuat și prin Decizia nr. 614 din24 noiembrie 2022 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua și ale art. 15 din Legea nr. 165/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 11 aprilie 2023, relevante fiind paragrafele 30 și 31.
Dezlegările evidențiate prin jurisprudența obligatorie aÎnaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale sunt de actualitate și în prezent, fiind aplicabile și în ipoteza dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, așa cum au fost modificate prin art. I pct. 2 din Legea nr. 223/2024.
Prin urmare, norma juridică modificată este aplicabilălitigiilor aflate pe rolul instanțelor de judecată, indiferent de stadiul procesual (prima instanță sau în calea de atac), întrucât dreptul de creanță de care beneficiază persoana îndreptățită la măsura reparatorie nu este un drept cert și exigibil și, de aceea, situația juridică se află în curs de constituire. În faza jurisdicțională, valoarea concretă a despăgubirilor sub forma acordării de puncte în raport cu evaluarea imobilului care face obiectul deciziei de compensare urmează a fi definitivată de către instanța de judecată, care este singura în măsură a stabili, în concret și definitiv, întinderea despăgubirii cuvenite. Fiind o situație juridică aflată în curs de constituire, norma de drept substanțial referitoare la modalitatea de evaluare a imobilului, prevăzută în textul normativ modificat — art. 35 alin. (1) a doua din Legea nr. 165/2013, modificat prin Legea nr. 223/2024 —, este aplicabilă situației juridice aflate în curs de desfășurare, fiind impusă de principiul aplicării imediate a legii civile noi, pe care, de altfel, Legea nr. 165/2013 îl consacră prin dispozițiile art. 4, fiind, în consecință, aplicabilă legea în forma în vigoare de la data judecării litigiului, și nu cea de la data introducerii acțiunii.
Referitor la a doua componentă, respectiv obligativitateainstanței de judecată ca în cadrul procedurii judiciare să utilizeze aceeași modalitate de stabilire a cuantumului măsurilor compensatorii prin puncte, independent de soluționarea sau nesoluționarea dosarului administrativ de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, se relevă că, prin modificarea intervenită, legiuitorul a consacrat o reglementare expresă.
Modificarea art. 35 alin. (1) teza a doua din Legeanr. 165/2013 are un aport normativ propriu prin consacrarea legislativă a soluției aplicării grilei notariale valabile pentru anul anterior hotărârii judecătorești, în mecanismul de evaluare a imobilului, în cadrul procedurii judiciare declanșate, în condițiile art. 35 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 165/2013.
Înainte de modificarea legislativă realizată prin Legeanr. 223/2024, legiuitorul a consacrat prin dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 regula și momentul temporal al evaluării imobilului în procedura administrativă, care vizează aplicarea grilei notariale valabile din anul anterior emiterii deciziei de compensare. Însă, pentru faza judiciară, nu s-a reglementat niciun sistem sub aspectul modalității de evaluare și al criteriului temporal. Ca urmare a acestei omisiuni, s-a evocat prin jurisprudența obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție modalitatea de evaluare, în faza judiciară, realizându-se diferențierea între ipoteza în care s-a emis o decizie de compensare și cea de-a doua ipoteză în care s-a emis o decizie de invalidare sau nu a fost soluționată notificarea, în cadrul procedurii administrative.
Dacă a fost emisă o decizie de compensare, respectiv dacă instanța a fost învestită cu o contestație formulată împotriva acelei decizii de compensare, s-a statuat prin Decizia nr. 57 din 3 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1162 din 5 decembrie 2022, că sunt aplicabile dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, în sensul că instanța judecătorească stabilește cuantumul măsurilor compensatorii pentru evaluarea imobilului prin raportare la grila notarială valabilă pentru anul anterior emiterii deciziei, indiferent de anul în care se soluționează contestația. Soluția instanței supreme a fost întemeiată pe două principii: inexistența unei reglementări a reperului privind evaluarea în contestația judiciară și necesitatea aplicării unei alte grile notariale ca jalon de evaluare aferent procedurii judiciare cunoscut a priori de toți destinatarii normei legale, criteriu care nu este influențat de evenimente ulterioare.
Cea de-a doua situație grefată pe ipoteza inexistențeiunei decizii de compensare, respectiv dacă instanța a fost învestită fie cu o contestație împotriva deciziei de invalidare, fie cu o cerere de soluționare pe fond a notificării, în lipsa finalizării procedurii administrative, a fost tranșată prin deciziile nr. 9 din 21 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 4 aprilie 2022, prin Decizia nr. 48 din 26 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2023, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și prin Decizia nr. 19 din 21 octombrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1223 din 5 decembrie 2024. Prin jurisprudența obligatorie a instanței supreme s-a statuat că în situațiile sus-menționate, în procedura judiciară, instanța stabilește cuantumul măsurilor compensatorii pentru evaluarea imobilului prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior pronunțării hotărârii judecătorești, relevante fiind paragrafele 103-105 din Decizia nr. 48 din 26 iunie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2023, și paragrafele 72-77 din Decizia nr. 19 din 21 octombrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1223 din 5 decembrie 2024.
Prin adoptarea Legii nr. 223/2024, legiuitorul a prevăzutcă, în procedura judecătorească, cuantumul despăgubirilor se va stabili prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior pronunțării hotărârii judecătorești. Această modificare legală reprezintă un aport normativ propriu, întrucât aplicarea criteriului temporal de evaluare și atribuțiile instanței de judecată au fost consacrate legislativ, în faza judiciară. Prin intervenția legiuitorului a fost, pe de o parte, confirmată soluția dezvoltată prin legislația și jurisprudența obligatorie preexistentă în cazul contestației împotriva deciziei de invalidare sau nesoluționării notificării în procedura administrativă, iar, pe de altă parte, a fost extinsă această modalitate de stabilire a cuantumului despăgubirilor prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior pronunțării hotărârii judecătorești și în ipoteza contestației împotriva deciziei de compensare.
Această modalitate de interpretare a normei juridicedecurge în mod firesc din eficacitatea principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Acest principiu subliniază necesitatea aplicării unei norme juridice în mod uniform, fără a introduce diferențieri sau interpretări suplimentare, care nu sunt prevăzute de textul legii. Prevederea legală normată în cuprinsul art. 35 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 165/2013 evocă dreptul persoanei îndreptățite de a ataca deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013, iar prin teza a doua a aceluiași alineat a fost legiferat criteriul temporal de evaluare în procedura judiciară.
Prin interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 35 alin. (1) teza întâi și teza a doua se decelează faptul că dispoziția normei juridice, respectiv reperul temporal de evaluare, constând în aplicarea grilei notariale valabile în anul anterior pronunțării hotărârii judecătorești, se referă la toate ipotezele acestei prevederi, atât în cazul deciziilor de admitere, cât și în situația celor de respingere, emise în condițiile art. 33 sau 34 din Legea nr. 165/2013.
Legiuitorul nu a prevăzut vreo diferențiere sub aspectulcriteriului temporal de evaluare în procedura judiciară, după cum au fost emise decizii de compensare sau de invalidare, ci a reglementat o singură modalitate de evaluare prin aplicarea grilei notariale valabile în anul anterior pronunțării hotărârii judecătorești, indiferent de obiectul demersului judiciar realizat de destinatarul legii.
Prin intervenția legislativă s-a realizat o distincțieimportantă, sub aspectul reperului temporal de evaluare între procedura administrativă și procedura judiciară.
Prin interpretarea sistematică a legii se decelează faptulcă dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, cu luarea în considerare a jurisprudenței obligatorii a Curții Constituționale, inclusiv a Deciziei nr. 43 din 18 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 27 iunie 2025, reprezintă sistemul de evaluare aplicabil în faza administrativă. În schimb, criteriul de evaluare temporal, în procedura judiciară, este cel normat în cuprinsul tezei a doua a alin. (1) din art. 35 al Legii nr. 165/2013.
Numai prin această corelație a normelor juridice seevidențiază descifrarea sensului real al normei juridice, prin analiza relației acesteia cu alte norme, precum și a locului normei în sistematizarea actului normativ din care face parte. În caz contrar, simpla lecturare izolată a unor norme, scoase din context, poate conduce la interpretări eronate, care nu reflectă voința legiuitorului.
În plus, textul de lege analizat în cauza pendinte, înforma modificată prin Legea nr. 223/2024, reprezintă unul dintre elementele care configurează modalitatea concretă uniformă, eficientă și previzibilă prin care legiuitorul a înțeles să transpună în legislația națională exigențele și recomandările exprimate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și de forul constituțional în jurisprudența în materia restituirii proprietăților.
Prin această normă juridică, statul și-a asumat obligațiade a evalua imobilele ce nu mai pot fi restituite în natură în baza unor criterii clare, previzibile și obiective, care să permită finalizarea echitabilă a procedurii de acordare a reparațiilor.
Forma actuală a art. 35 alin. (1) tezele întâi și a doua dinLegea nr. 165/2013 corespunde acestei cerințe, evaluarea definitivată judiciar, rămânând legată de un reper legal stabil, cunoscut, respectiv grila valabilă în anul anterior pronunțării hotărârii judecătorești, aspect de natură a conferi un caracter rezonabil și echitabil despăgubirii stabilite în mecanismul de evaluare.
Interpretând astfel textul art. 35 alin. (1) tezele întâi și adoua din Legea nr. 165/2013, se asigură o aplicare uniformă a reglementării legale, prin raportare la un criteriu precis determinat (grila notarilor publici valabilă în anul anterior pronunțării hotărârii judecătorești).
Legea nr. 223/2024 confirmă interpretarea legislațieipreexistente și generalizează sistemul de evaluare consacrat la nivel jurisprudențial prin decizii obligatorii ale instanței supreme, în situația deciziilor de invalidare sau în cazul nesoluționării notificării în procedura administrativă — Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1080 din 20 decembrie 2018, Decizia nr. 9 din 21 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 4 aprilie 2022, și Decizia nr. 48 din 26 iunie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2023, și Decizia nr. 19 din 21 octombrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1223 din 5 decembrie 2024.
Soluția legislativă adăugată prin efectul noii reglementăriintroduse prin Legea nr. 223/2024 poate fi apreciată drept o valorificare extinsă a considerentelor de la paragrafele 72-77 din Decizia nr. 19 din 21 octombrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1223 din 5 decembrie 2024, care, pentru identitate de rațiune, se impun și în situația în care s-a emis decizia de compensare.
Nu în ultimul rând, se evidențiază împrejurarea căadoptarea Legii nr. 165/2013 s-a realizat pentru transpunerea în dreptul intern a exigențelor și recomandărilor Curții Europene a Drepturilor Omului în materia restituirii proprietăților, mai exact, în urma pronunțării Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 778 din 22 noiembrie 2010, prin care s-a stabilit în sarcina statului român obligația implementării unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerente, care să asigure sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită, precum și acordarea acestora de o manieră echitabilă (statul român optând, în cadrul marjei de apreciere, pentru acordarea lor integrală, dar cu un anumit sistem de referință al evaluării, constând în grila notarială).
Dezlegarea propusă este în concordanță cujurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului. Prin Hotărârea din 8 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Văleanu și alții împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 22 iunie 2023, referitor la problema cuantumului despăgubirilor acordate s-a reținut „că există elemente convingătoare care demonstrează în mod suficient că sumele care le-au fost acordate cu titlu de despăgubire nu erau în mod rezonabil legate de valoarea imobilului, în sensul jurisprudenței Curții” (paragraful 243) și s-a concluzionat de instanța europeană că „reclamanții au fost obligați să suporte o sarcină individuală excesivă, cu încălcarea prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție” (paragraful 244).
Prin urmare, prin Hotărârea din 8 noiembrie 2022,anterior menționată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în cazurile în care Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a stabilit „compensații derizorii”.În plus, prin Hotărârea din 7 ianuarie 2025, CurteaEuropeană a Drepturilor Omului în Cauza Văleanu și alții împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 23 iulie 2025, a stabilit că existența unei reparații echitabile pentru acoperirea prejudiciului material trebuie să aibă, „în esență, ca punct principal de referință evaluarea stabilită de camera notarilor pentru anul 2024” — paragraful 116 — fără a mai face distincția după cum s-a emis sau nu decizie de compensare.
În acest sens, prin Hotărârea din 7 ianuarie 2025,Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit despăgubiri echitabile prin raportare la grila notarială valabilă pentru anul 2024 și pentru cazurile Văleanu (paragraful 127) și Cobzaru (paragraful 139), chiar dacă despăgubirile anterioare fuseseră stabilite prin decizii de compensare emise în anul 2015 (Văleanu) și anul 2017 (Cobzaru).
În considerarea tuturor argumentelor expuse mai sus,luând act că, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, instanța supremă este chemată să dezlege de principiu chestiunea de drept cu care a fost sesizată, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, răspunzând întrebării adresate de instanța de trimitere, statuează că: în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013, în forma modificată prin Legea nr. 223/2024, evaluarea imobilului urmează a fi realizată prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior pronunțării hotărârii judecătorești, într-un litigiu care are ca obiect contestația formulată împotriva deciziei de compensare emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Partajează acest conținut:
