Înalta Curte de Casație și Justiție a explicat, printr-o decizie publicată, miercuri, în Monitorul Oficial nr. 907, care au fost motivele pentru care a admis un recurs în interesul legii vizând formularea unei cereri de recuzare. Curtea Supremă a decis că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 49 alin. (2) din Codul de procedură civilă, o astfel de cerere nu împiedică efectuarea actelor de procedură în continuarea judecății, nici dezbaterea în fond a procesului, ci doar pronunțarea hotărârii, până la soluționarea cererii de recuzare.
Într-o primă orientare jurisprudențială s-a apreciat că formularea unei cereri de recuzare nu conduce la oprirea cursului judecății, instanța putând efectua orice acte de procedură, dar cu o singură interdicție, aceea de a nu pronunța hotărârea în cauză până la soluționarea cererii de recuzare de către un alt complet. Această opinie a fost susținută și de Parchetul General.
În cea de a doua orientare jurisprudențială s-a apreciat că formularea cererii de recuzare conduce la oprirea cursului judecății până la soluționarea incidentului procedural, inclusiv amânarea dezbaterilor.
Extrase din decizia motivată a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 14/28 iunie 2021:
– Înalta Curte de Casație și Justiție reține că este în acord cu litera și cu spiritul legii prima orientare jurisprudențială relevată, cea care susține continuarea judecății, în cazul formulării unei cereri de recuzare, interzisă fiind doar pronunțarea hotărârii în cauză.
– Formularea unei cereri de recuzare a judecătorului, de către una dintre părțile în proces, nu înlătură, prin ea însăși, prezumția de imparțialitate a judecătorului cauzei. Există, în această situație, doar temerea părții cu privire la interesul direct sau indirect al judecătorului, partea având obligația să facă dovada acelor împrejurări care îi justifică temerea privind atingerea adusă imparțialității instanței. Completul învestit cu soluționarea cererii de recuzare va aprecia suveran cu privire la temeinicia îndoielilor părții, de cele mai multe ori fiind vorba despre o imparțialitate subiectivă, personală.
– Așa fiind, în cazul unei cereri de recuzare, legiuitorul a menționat explicit, în actuala reglementare a Codului de procedură civilă, că ea „nu determină suspendarea judecății”. Aceasta înseamnă că procedura de judecată nu este oprită, precum în ipoteza abținerii, iar judecătorul nu va putea refuza, exclusiv în considerarea cererii de recuzare, să se pronunțe cu privire la cereri în probațiune, să administreze probele încuviințate, să soluționeze incidente procedurale, să îngăduie săvârșirea oricăror acte procedurale prin care se asigură dinamica procesului civil.
– Judecata trebuie să se caracterizeze prin continuitate, prin desfășurarea logică a actelor și faptelor procesuale, până la rezultatul final, și ea nu poate fi împiedicată altfel decât în condițiile legii.
– În timp ce până la soluționarea declarației de abținere cursul judecății este oprit, în cazul cererii de recuzare, judecata continuă, intervenind, eventual, o amânare a pronunțării soluției finale (în ipoteza în care judecătorul a fost recuzat la ultimul termen de judecată și/sau soluționarea cererii de recuzare se prelungește în timp).
– Recuzarea nu împiedică pronunțarea hotărârii, în ipoteza în care ea a survenit după închiderea dezbaterilor. Această schimbare legislativă, vizând efectul formulării unei cereri de recuzare, a intervenit pe fondul existenței în practică a numeroase situații în care părțile au deturnat dreptul de recuzare a judecătorului de la scopul pentru care a fost instituit, urmărind tergiversarea soluționării litigiului, iar nu asigurarea imparțialității în soluționarea cauzei.
– Legea de procedură civilă instituie și remediul pentru situația în care recuzarea este admisă. Astfel, art. 51 alin. (6) din Codul de procedură civilă dispune că judecătorul se retrage de la judecarea pricinii, fiind înlocuit cu un alt judecător, iar încheierea prin care s-a hotărât recuzarea sau abținerea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de judecător urmează să fie păstrate. În absența unor mențiuni exprese referitoare la actele care au fost îndeplinite de judecător, acestea trebuie refăcute în integralitate.
– În consecință, continuarea judecății, consecutiv formulării unei cereri de recuzare admise, nu afectează dreptul părților în proces de a avea acces la o instanță imparțială, iar partea nu va suferi nicio vătămare, întrucât cauza este repusă pe rol.
– Se recunoaște oricărei părți în proces dreptul de a formula o cerere de recuzare a judecătorului, în condițiile prescrise de lege, chiar și după începerea dezbaterilor, conform art. 44 alin. (2) din Codul de procedură civilă, însă această
manifestare de voință nu poate determina oprirea cursului judecății, întrucât partea care nu a formulat o cerere de recuzare are dreptul la judecarea cauzei sale în termen optim și previzibil.
DOCUMENT – Decizia motivată a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 14/28 iunie 2021:
CITIȚI și Sesizare RIL | Formularea unei cereri de recuzare împiedică efectuarea de acte de procedură în continuarea judecății? – RIL | Punct de vedere al Parchetului General: formularea unei cereri de recuzare nu împiedică efectuarea actelor de procedură în continuarea judecăţii
