O modificare legislativă cu impact major asupra modului în care sunt reparate prejudiciile morale în România a fost oficializată marți, prin adoptarea Legii nr. 231/2025. Actul normativ modifică articolul 1.391 din Codul Civil și extinde, în mod expres, dreptul la despăgubiri morale și pentru victimele indirecte în cazurile de vătămare corporală sau a sănătății unei persoane. Legea vine ca răspuns direct la o decizie recentă a Curții Constituționale, care a sancționat limitarea acestor despăgubiri exclusiv la victimele directe.
Noile prevederi vor intra în vigoare la 19 decembrie 2025 și schimbă substanțial filosofia juridică aplicată până acum în materia daunelor morale. Până la această intervenție legislativă, alineatul (1) al articolului 1.391 din Codul Civil prevedea posibilitatea acordării de despăgubiri pentru „restrângerea posibilităților de viață familială și socială” în cazul vătămării integrității corporale ori a sănătății unei persoane, fără a preciza în mod explicit cine sunt titularii acestui drept. În practică, această formulare a fost interpretată, de cele mai multe ori, ca referindu-se exclusiv la victima directă.
În schimb, alineatul (2) al aceluiași articol era mult mai clar, enumerând expres ascendenții, descendenții, frații, surorile, soțul sau alte persoane care puteau dovedi un prejudiciu moral prin ricoșeu, însă doar în ipoteza decesului victimei. Astfel, rudele și apropiații unei persoane grav rănite, dar aflate în viață, erau de regulă excluși de la posibilitatea de a obține despăgubiri pentru propriile suferințe psihice și pentru afectarea vieții lor familiale și sociale.
Această distincție a generat, în timp, interpretări divergente și o jurisprudență neunitară. Un moment-cheie a fost Decizia nr. 12/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a stabilit că, într-o cauză penală având ca obiect infracțiunea de vătămare corporală din culpă, doar victima directă este îndreptățită la despăgubiri pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială. Ca urmare, în majoritatea dosarelor penale, victimele indirecte nu au primit daune morale, chiar și în situații în care consecințele vătămării asupra familiei erau evidente și profunde.
Noua lege schimbă radical această abordare. Prin modificarea alineatului (1) al articolului 1.391, legiuitorul precizează explicit că „au dreptul la despăgubiri pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială și persoanele prevăzute la alin. (2)”. Cu alte cuvinte, ascendenții, descendenții, frații, surorile, soțul sau orice alte persoane care pot dovedi existența unui prejudiciu moral prin ricoșeu vor putea solicita despăgubiri chiar și atunci când victima directă a supraviețuit vătămării.
Această extindere a dreptului la despăgubiri aliniază legislația românească la practica majorității statelor membre ale Uniunii Europene, unde este recunoscut faptul că suferința nu se oprește la persoana direct vătămată, ci se propagă în mod inevitabil asupra celor apropiați.
Pentru a evita arbitrariul și pentru a asigura o aplicare coerentă și previzibilă a legii, Legea 231/2025 introduce și criterii clare pe care instanțele vor trebui să le aibă în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate victimelor indirecte. Printre acestea se numără natura relației dintre victima directă și persoana care se pretinde vătămată indirect, gravitatea vătămării corporale, caracterul permanent și iremediabil al acesteia, precum și măsura în care vătămarea afectează sever sau în mod excepțional viața familială și socială a victimelor indirecte în interacțiunea lor cu victima directă. Necesitatea unor astfel de criterii fusese indicată chiar de Curtea Constituțională.
Decizia nr. 342/2024 a Curții Constituționale a reprezentat fundamentul acestei modificări legislative. Curtea a declarat neconstituționale dispozițiile articolului 1.391 alineatul (1) din Codul Civil în măsura în care acestea erau interpretate ca limitând dreptul victimelor indirecte de a fi despăgubite. Judecătorii constituționali au subliniat că principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de articolele 1.349 și 1.357 din Codul Civil, nu face nicio distincție între prejudiciile directe și cele indirecte.
Totodată, Curtea a pus un accent deosebit pe protejarea dreptului la integritate psihică, prevăzut de articolul 22 din Constituție, precum și a dreptului la viață intimă, familială și privată, garantat de articolul 26. În motivare, s-a arătat că interacțiunea zilnică cu un membru al familiei grav afectat fizic sau psihic poate genera suferințe intense și de durată pentru ceilalți membri, suferințe care nu pot fi ignorate de lege.
Prin această modificare, Codul Civil face un pas important către o recunoaștere mai realistă și mai umană a efectelor pe care o vătămare gravă le produce dincolo de persoana victimei directe. Rămâne ca practica judiciară să valorifice noile instrumente oferite de lege și să asigure un echilibru just între dreptul la despăgubire și necesitatea unei evaluări riguroase a prejudiciilor invocate.
Partajează acest conținut:
