Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a publicat, în Monitorul Oficial 544 din 26 mai, decizia prin care a admis o sesizare prealabilă formulată de Curtea de Apel Oradea într-o chestiune referitoare la excluderea asociaților din SRL-uri. Pe 10 mai, ÎCCJ a stabilit că un asociat poate fi înlăturat din societățile în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată doar în temeiul Legii 31/1990 a societăților comerciale, nu și a Codului Civil. În opinia Curții Supreme, ”nu există ipoteze lăsate în afara reglementării, în care legea (31/1990 – n.n.) să permită ca un asociat să fie exclus din societatea cu răspundere limitată; de aceea nu se poate aprecia că, într-o atare situație, norma specială s-ar completa cu cea generală.”
Extras din decizia nr. 28 din 10 mai 2021:
Problema de drept supusă dezlegării, care impune verificarea măsurii în care Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevede limitativ ori exemplificativ cazurile în care un asociat poate fi exclus din societatea cu răspundere limitată, își găsește rezolvarea în aplicarea principiilor specialia generalibus derogant, respectiv generalia specialibus non derogant, cărora analiza de față urmează să le acorde eficiență.
Potrivit acestor reguli, norma specială, fiind derogatorie de la norma generală, se aplică cu prioritate, chiar și atunci când este anterioară normei generale, ori de câte ori o ipoteză intră sub incidența prevederilor ei, iar norma specială nu poate fimodificată sau abrogată de o normă generală ulterioară decât în mod expres.
Dispozițiile art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevăd că poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată: a) asociatul care, pus în întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat; b) asociatul cu răspundere nelimitată în stare de faliment sau care a devenit legalmente incapabil; c) asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în administrație ori contravine dispozițiilor art. 80 și 82; d) asociatul administrator care comite frauda în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.
Modalitatea de redactare a textului de lege evocat anterior conduce către concluzia că enumerarea pe care o cuprinde nu este exemplificativă, ceea ce implică, în lipsa oricărui alt indiciu contrar, imposibilitatea excluderii în alte situații decât cele reglementate ori imposibilitatea excluderii acționarului într-o societate pe acțiuni.
Așa fiind, nu există ipoteze lăsate în afara reglementării, în care legea să permită ca un asociat să fie exclus din societatea cu răspundere limitată; de aceea nu se poate aprecia că, într-o atare situație, norma specială s-ar completa cu cea generală.
Împrejurarea că legea specială este anterioară Codului civil nu prezintă relevanță, având în vedere că, potrivit art. 138 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, societățile reglementate de legi speciale continuă să fie supuse acestora.
Rațiunea lipsei incidenței normei generale poate fi decelată și din scopul pentru care legea specială a reglementat,în mod separat, excluderea asociaților.
Instituția juridică a excluderii, în cazul supus analizei, își găsește aplicarea în cazul societăților de persoane și al celo rmixte — nu și în cazul societăților de capital —, așadar în cazul acelora în care problema încrederii reciproce și a conlucrării asociaților se pune mai accentuat decât în cazul celorlalte forme societare. Încrederea reciprocă, privită ca premisă a conlucrării pentru îndeplinirea obiectivelor sociale, trebuie să fie menținută pe întreaga durată a existenței societății.
Aceste considerente sunt pe deplin valabile și în cazul societăților simple, însă în materia societăților reglementate deLegea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, trebuie avut în vedere scopul pe care asociații îl urmăresc când decid să conlucreze: obținerea unei cote predeterminate din beneficiul prezumabil.
Dimensiunea lui patrimonială impune, așadar, ca părăsirea societății, ca efect al excluderii, să nu poată opera în orice condiții, căci excluderea este în primul rând o sancțiune pentru refuzul de a conlucra, pentru o conduită ce nu respectă coordonatele interesului societar.
Dacă prima și a treia ipoteză dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată,cu modificările și completările ulterioare, conturează excluderea din cauze contractuale, sancționând astfel neexecutarea unor obligații asumate prin actul constitutiv ori încălcarea obligației generice de fidelitate, celelalte două indică excludere din cauze extracontractuale.
Dintre toate aceste ipoteze, cea cuprinsă în art. 222 alin. (1)lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, formează obiect al disputei părților în fața instanței de trimitere și face utile următoarele sublinieri:
a) Textul în discuție se referă, în mod expres, la asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora, iar sancțiunea excluderii îi poate fi aplicată atunci când revocarea este considerată insuficientă nu numai pentru abuzul de putere și încălcarea limitelor mandatului, ci pentru orice acțiune sau inacțiune frauduloasă în dauna societății, așadar nu doar pentru frauda pe care este în măsură să o comită în considerarea ocupării poziției de administrator, ci pentru orice delict intenționat săvârșit în dauna societății.
b) Reglementarea, în acest mod, a cazului de excludere din art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, vine să protejeze, în mod distinct, încrederea de care trebuie să se bucure titularul funcției de administrator.
c) Așa fiind, asociatul care nu deține calitatea de administrator nu poate fi exclus pentru categoria generală a fraudelor în dauna societății, prevăzută de art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
d) Argumentele prezentate mai sus impun concluzia că situațiile de excludere a asociatului prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu se completează cu prevederile art. 1.928 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil.
e) Desigur, în limitele autonomiei de voință, urmând gândirea legiuitorului și rosturile instituției, părțile au dreptul să înmulțească ori să restrângă contractual cauzele de excludere.
DOCUMENT – Decizia nr. 28/10 mai 2021 a Înaltei Curți de Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 544/26 mai 2021:
Partajează acest conținut:
