"Suntem chemați la recepții organizate American Moment & Frontier Foundation, Capitol Hill Congressional Offices și alte instituții publice sau private",...
Directorii de școli pot fi demiși, începând cu anul școlar 2024-2025, și la „propunerea motivată a autorității publice locale, care...
Demersul inițiat de criticul literar și profesorul universitar Ion Simuț, Salonul cultural orădean, este unul inedit. Primul eveniment de acest...
Ciprian Mega spune ca a aflat de măsură luată de episcop printr-un mesaj redirecționat după ce acesta a fost distribuit...
Delapidare. Aceasta e acuzația. Ar fi vizat chiar directorul DGASPC Călin Puia.Pecheziția fost efectuată de polițiștii Serviciului de Investigare a...
Tribunalul Bihor dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare.Hotararea de azi e executorie cu drept...
Sandor Lingurar era deja în arest pentru viol într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Marghita. Azi, criminalul a ajuns în...
Un profesor de la Facultatea de Medicina şi Farmacie a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi a fost plasat sub...
Ai divorțat?. E momentul sa sărbătorești. E mesajul unui restaurant care organizează petreceri pentru cei care au trecut prin aceasta...
În cazul necomunicării sau intârzierii datelor, autoritatea sau instituția publică nu va intra în planul de recrutare și promovare gestionat...
