Lucrările de construcţii din România nu au fost afectate de restricţiile din timpul situaţiei de urgenţă şi au înregistrat creşteri...
Potrivit proiectului de ordonanţă de urgenţă contribuabilii obligați la plata impozitului specific unor activități, potrivit Legii nr. 170/2016, pentru anul...
pentru declaraţiile fiscale al căror termen legal de depunere s-a împlinit în perioada stării de urgenţă, notificările de nedepunere a...
Până pe 31 mai, peste 67.000 de contribuabili orădeni au achitat impozitele pe clădiri, terenuri şi autoturisme.
Din punct de vedere al structurii, la 30 aprilie 2020 datoria externă pe termen lung reprezenta 68,8% din total, însumând...
În total, în cele 60 de zile de stare de urgență, traficul de internet și date a crescut în medie...
Membrii Organizației Patronale a Retailerilor din România – RORETAIL au anunţat că sunt vizate „centrele comerciale incorecte”.
Persoanele înregistrate în SPV pot să îşi plătească obligaţiile fiscale direct cu cardul bancar, prin interconectarea cu portalul ghiseul.ro.
Se lucrează în ritm alert pe sectorul Biharia-Borş al Autostrăzii A3 Transilvania, unde CNAIR a anunţat că lucrările sunt gata...
De la declararea stării de urgenţă, traficul pe aeroporturile din România a scăzut cu aproape 95%, ceea ce a dus...
