Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a clarificat oficial mecanismul prin care poate analiza situația fiscală a contribuabililor fără a declanșa un control clasic sau o inspecție fiscală la fața locului. Procedura, denumită verificare documentară, permite Fiscului să confrunte veniturile declarate cu informațiile existente deja în bazele de date ale statului, exclusiv pe baza documentelor, fără deplasarea inspectorilor și fără convocarea contribuabilului la sediul ANAF.
Deși este o procedură mai puțin intruzivă decât inspecția fiscală, verificarea documentară poate conduce, în anumite condiții strict reglementate de lege, inclusiv la stabilirea de obligații fiscale suplimentare sau la instituirea de popriri și sechestre.
Ce este verificarea documentară și cum se diferențiază de inspecția fiscală
Potrivit procedurii comunicate de ANAF, verificarea documentară este o acțiune distinctă față de inspecția fiscală sau controlul inopinat. Aceasta nu presupune prezența fizică a inspectorilor, nu implică verificări la domiciliu sau la sediul contribuabilului și nu necesită deplasarea acestuia la Fisc.
În documentul transmis presei se precizează explicit că, „pentru stabilirea corectă a situației fiscale a contribuabilului, organul de inspecție fiscală poate proceda la o verificare documentară, acțiune distinctă față de inspecția fiscală sau controlul inopinat”.
Analiza se realizează exclusiv pe baza documentelor și informațiilor deja aflate în evidențele ANAF: declarații fiscale depuse anterior, situații contabile, raportări obligatorii, informații furnizate de alte instituții publice, precum și date obținute prin schimburi de informații între autorități.
Cum identifică ANAF diferențele de venit
Scopul principal al verificării documentare este identificarea eventualelor neconcordanțe între veniturile declarate și informațiile fiscale disponibile. ANAF compară sumele raportate cu tranzacțiile financiare, cheltuielile, transferurile de bani, achizițiile sau alte operațiuni relevante reflectate în bazele de date ale statului.
Verificarea poate viza o perioadă fiscală limitată – de exemplu un trimestru sau un an – dar poate fi extinsă pe mai multe perioade succesive, în funcție de nivelul de risc fiscal identificat. Selectarea perioadelor analizate se face pe baza unor indicatori precum variații semnificative de venit, tranzacții de valori mari fără justificare, discrepanțe între cheltuieli și încasări sau alte elemente considerate relevante de către Fisc.
Ce se întâmplă când apar neconcordanțe
Dacă în urma analizei apar suspiciuni sau diferențe între datele declarate și informațiile deținute de ANAF, contribuabilul nu este sancționat automat. Primul pas este transmiterea unei notificări oficiale, prin care Fiscul solicită explicații și documente suplimentare pentru clarificarea situației fiscale.
Această notificare nu reprezintă o sancțiune, ci o etapă formală de clarificare. Contribuabilul are obligația să demonstreze, prin documente justificative, că veniturile declarate sunt corecte sau să explice diferențele constatate.
Termenul legal pentru transmiterea documentelor este de 30 de zile calendaristice de la comunicarea solicitării. ANAF atrage atenția că nerespectarea acestui termen sau prezentarea unor documente incomplete poate avea consecințe fiscale directe.
Stabilirea sumelor datorate „din oficiu”
În situația în care contribuabilul nu răspunde în termen sau documentele prezentate confirmă diferențele identificate, ANAF poate stabili obligațiile fiscale din oficiu, pe baza informațiilor existente în evidențele sale.
„În cazul în care documentele solicitate nu au fost prezentate în termenul legal sau sunt incomplete, organul fiscal stabilește sumele datorate”, se arată în procedura transmisă de ANAF.
Ulterior, contribuabilul are dreptul să conteste decizia, atât pe cale administrativă, cât și în instanță. Totuși, stabilirea obligațiilor fiscale nu este suspendată automat de lipsa documentelor inițiale, ceea ce face ca această etapă să fie una crucială în cadrul procedurii.
Când poate ANAF institui popriri sau sechestre
În anumite situații, ANAF poate dispune măsuri asigurătorii chiar înainte de emiterea titlului de creanță. Acestea pot include poprirea conturilor bancare, sechestrarea bunurilor mobile sau imobile ori blocarea altor active financiare.
Astfel de măsuri sunt justificate doar dacă există un risc real ca statul să nu își poată recupera creanța fiscală. Printre situațiile avute în vedere se numără ascunderea bunurilor, golirea conturilor, transferul proprietăților sau alte acțiuni care ar putea îngreuna recuperarea sumelor datorate.
ANAF subliniază că măsurile asigurătorii sunt dispuse prin procedură administrativă și numai de către organul fiscal competent.
Durata măsurilor asigurătorii
Măsurile asigurătorii au caracter temporar. Ele pot fi menținute pentru o perioadă de până la șase luni, iar în cazuri excepționale termenul poate fi prelungit până la un an.
Dacă în acest interval ANAF nu emite și nu comunică titlul de creanță, măsurile încetează automat, iar poprirea sau sechestrul trebuie ridicate în cel mult două zile de la expirarea termenului legal.
Dreptul contribuabilului de a contesta
Contribuabilul are dreptul să conteste măsurile asigurătorii în termen de 45 de zile de la comunicare. Contestația se depune pe cale administrativă, iar dacă soluția nu este favorabilă, persoana vizată se poate adresa instanței de judecată. Judecătorul poate dispune suspendarea sau anularea măsurilor, în funcție de legalitatea procedurii și de probele prezentate.
Cât de des ajunge ANAF să blocheze conturi
Datele oficiale arată că aplicarea măsurilor asigurătorii este relativ rară. În anul 2025, doar 1,93% dintre verificările documentare au dus la popriri sau sechestre.
Pentru perioada august–octombrie 2025, ANAF a instituit 149 de măsuri asigurătorii, în valoare totală de aproximativ 24,38 milioane de lei, în condițiile în care au fost efectuate 9.643 de verificări documentare, cu o valoare totală analizată de peste 288,8 milioane de lei. Procentual, măsurile asigurătorii au fost aplicate în doar 1,55% din cazuri.
Un mecanism discret, dar cu efecte concrete
Verificarea documentară reprezintă un instrument discret, dar eficient, prin care ANAF monitorizează corectitudinea declarării veniturilor. Deși nu presupune controale la domiciliu sau inspecții clasice, procedura poate avea consecințe financiare semnificative pentru contribuabilii care nu pot justifica diferențele identificate.
În același timp, cadrul legal oferă contribuabililor drepturi clare de apărare și contestare, iar datele oficiale arată că măsurile coercitive sunt utilizate doar în cazuri limitate, atunci când există un risc real pentru recuperarea creanțelor fiscale.
Partajează acest conținut:
