Conform reglementării din art. 503-508 C.pr.civ. care se referă la contestația în anulare, aceasta apare ca fiind o cale de atac extraordinara, de retractare, prin a cărei exercitare se urmăreşte retractarea (anularea) hotărârii atacate și rejudecarea cauzei, nedevolutivă și nesuspensivă de executare, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive, în cazurile si condiţiile prevăzute de lege.
Prin sentinţa civilă nr. 289/17.03.2022 pronunţată în dosarul nr. […]/30/2021, Tribunalul Timiş a admis cererea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş în contradictoriu cu pârâţii A. şi B., a încuviințat înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgenţă cu măsura plasamentului privind copiii C., născut în data de 06.02.2007, D., născut în data de 21.03.2010 şi E., născut în data de 28.07.2012, la Centrul de Plasament Găvojdia, a delegat exerciţiul drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor părinteşti privind copiii C., D. şi E., în favoarea Directorului General al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, pe durata măsurii de plasament, a obligat pârâţii să presteze 20 de ore lunare de muncă acţiuni sau lucrări de interes local, fiecare, pe durata aplicării măsurii de protecţie specială, pe raza administrativă a localităţii de domiciliu a acestora, începând cu data pronunţării prezentei hotărâri şi până la luarea unei alte măsuri privind copilul, a respins cererea de reintegrare a minorilor în familie, formulată de pârâţi, ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 177 din 14.06.2022 pronunţată în dosarul nr. […] /30/2021, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă A. în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Asistenţă Socială și Protecția Copilului Timiș împotriva sentinţei civile nr. 289/17.03.2022 pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. […] /30/2021, ca tardiv formulat; a respins apelul declarat de apelantul-pârât B. în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Asistenţă Socială și Protecția Copilului Timiș împotriva sentinţei civile nr. 289/17.03.2022 pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. […] /30/2021, ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Timișoara a reținut că sub aspectul interesului superior al copilului, raportat la starea de fapt reţinută de către tribunal şi care nu va fi reluată în calea de atac a apelului, hotărârea dată este urmarea unei juste interpretări și aplicări a dispoziţiilor legale în materie, fiind corect decelat interesul superior al minorilor, raportat la vârsta acestora, la situaţia şi comportamentul părinților faţă de ei.
Contestatorul B. a formulat în prezentul dosar o contestație în anulare împotriva deciziei pronunțate în apel de Curtea de Apel Timișoara.
Conform reglementării din art. 503-508 C.pr.civ. care se referă la contestația în anulare, aceasta apare ca fiind o cale de atac extraordinara, de retractare, prin a cărei exercitare se urmăreşte retractarea (anularea) hotărârii atacate și rejudecarea cauzei, nedevolutivă și nesuspensivă de executare, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive, în cazurile si condiţiile prevăzute de lege.
Contestaţia în anulare reglementată de art. 503 alin. (1) C.pr.civ. poate viza orice hotărâre definitiva, unicul motiv pentru exercitarea acesteia reclamând îndeplinirea cumulativa a două condiţii, respectiv titularul acesteia (contestatorul) să nu fi fost legal citat pentru termenul la care a avut loc judecata și partea să nici nu fi fost prezentă la respectivul termen (pentru că altminteri s-ar fi acoperit lipsa de procedura).
Or, verificând decizia atacată cu contestația în anulare, rezultă că la termenul de judecată la care s-a soluţionat apelul – 14.06.2022, contestatorul (apelant) B. a fost prezent în fața instanței de judecată și a pus concluzii, aşadar motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (1) C.pr.civ. nu este îndeplinit în cauză.
Contestaţia în anulare reglementată de art. 503 alin. (2) și (3) C.pr.civ. se poate exercita împotriva hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs, pentru următoarele motive: 1) hotărârea a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei și, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa a omis sa se pronunţe asupra acesteia; 2) dezlegarea data apelului este rezultatul unei erori materiale; 3) instanța de apel, respingând apelul sau admiţându-l în parte, a omis sa cerceteze vreunul dintre motivele de apel invocate de apelant în termen; 4) instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unuia dintre apelurile declarate în cauză.
Motivul privitor la necompetenţă și la încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 1 C.pr.civ., se referă exclusiv la necompetenţa și alcătuirea instanţei care a pronunţat hotărârea care se atacă, şi anume a instanţei de apel în condiţiile alin. (3) al art. 503 C.pr.civ., excepţia corespunzătoare trebuind să fi fost invocată în faţa acelei instanţe, iar instanţa să fi omis a se pronunţa asupra ei. Este evident că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite aceste cerințe.
În ceea ce priveşte motivul de contestaţie în anulare potrivit căruia hotărârea contestată trebuie să fie rezultatul unei erori materiale, Curtea reţine că acesta se referă la săvârşirea unei erori materiale, în sensul de greşeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor şi care au determinat soluţia pronunţată, iar nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.
Or, contestatorul a criticat modul în care instanțele au soluționat litigiul care a făcut obiectul dosarului nr. […] /30/2021.
Așa cum s-a arătat, prin intermediul contestaţiei în anulare nu pot fi invocate greşeli de judecata ale instanţei de apel, noţiunea de greşeli materiale prevăzută de art. 503 C.pr.civ. având un alt înţeles. Noţiunea de greşeală materială din alin. (2) pct. 2 al art. 503 C.pr.civ. nu se referă la greşeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispoziţiilor legale, ci are în vedere acele greşeli materiale de ordin procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii. Deci greşeala materială înseamnă eroare materială evidentă pe care o săvârşeşte instanţa.
Este evident că criticile invocate de contestator privind considerentele pe care şi-a întemeiat instanţa de apel soluţia nu se încadrează în cazul de contestaţie în anulare menționat, de strictă interpretare şi aplicare, contestaţia în anulare fiind o cale extraordinară de atac permisă doar în condiţiile reglementate expres de lege.
Contestaţia în anulare vizează erori materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării apelului şi care au drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite, respectiv greşeli de fapt involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural, deoarece nu este posibil ca instanţei care a pronunţat hotărârea să i se solicite, ca instanţă de retractare, să reanalizeze modul în care a apreciat probele şi a stabilit raporturile dintre părţi.
În sensul textului de lege menţionat „greşeala materială” înseamnă eroare materială evidentă în legătura cu aspectele formale ale judecării recursului (cum ar fi respingerea unui recurs ca tardiv sau ca insuficient timbrat, deşi la dosar se găsesc dovezi din care rezulta ca a fost depus în termen sau ca a fost legal timbrat) pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor. Prin urmare, greşelile instanţei de apel, care deschid calea contestaţiei în anulare, sunt greşeli de fapt si nu greşeli de judecata, de interpretare a unor dispoziţii legale sau de apreciere a probelor. Pe această cale nu este admisibil să se examineze justeţea soluţiei pronunţate de instanța de apel prin hotărâre definitivă.
Așadar, nici motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C.pr.civ. nu este întemeiat.
Motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C.pr.civ.
presupune ca instanța de apel, respingând apelul sau admiţându-l în parte, să fi omis să cerceteze vreunul dintre motivele de apel invocate de apelant în termen.
Or, în prezenta cauză, contestatorul a invocat faptul că susținerile sale nu au fost luate în considerare de instanța de apel. Curtea constată că motivele de apel invocate de contestator au fost analizate de instanța de apel și au fost considerate neîntemeiate. Pe calea contestaţiei în anulare nu se poate critica neînsuşirea motivelor de apel de către instanţă deoarece în caz contrar s-ar transforma într-o cale de ordinară de atac îndreptată împotriva deciziilor definitive ale instanţelor de apel. Prin urmare, nemulţumirea contestatorului faţă de considerentele cu care instanţa a înlăturat motivele sale de apel nu se încadrează în cazurile pentru care se poate formula contestaţie în anulare.
Motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 4 C.pr.civ.
presupune ca instanţa de apel să nu se fi pronunțat asupra apelului declarat în cauză de către partea care formulează calea de atac de retractare. Or, în prezenta speţă, așa cum s-a arătat mai sus, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondat apelul contestatorului formulat împotriva sentinței tribunalului. Deci nici acest caz de contestație în anulare nu este incident în prezenta cauză.
Curtea constată că atât contestatorul, cât și intimata pârâtă prin întâmpinare, au solicitat reintegrarea minorilor în familia lor. Această solicitare a fost formulată în calea de atac a contestației în anulare, care, așa cum s-a arătat mai sus, este o cale extraordinară de atac de retractare prin care se urmăreşte anularea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei, inclusiv a cererii de reintegrare formulată în fața primei instanțe. Așadar, o reluare a judecății asupra cererii de reintegrare în familie a minorilor, care a fost analizată și soluţionată în procedura judecării pe fond a cauzei nu poate avea loc decât în cazul în care contestația în anulare ar fi admisă și hotărârea atacată anulată. Această concluzie rezultă și din reglementarea art. 508 alin. (3) C.pr.civ. care prevede că, dacă motivul de contestaţie este întemeiat, instanţa va pronunţa o singură hotărâre prin care va anula hotărârea atacată şi va soluţiona cauza, iar dacă soluţionarea cauzei la acelaşi termen nu este posibilă, instanţa va pronunţa o hotărâre de anulare a hotărârii atacate şi va fixa termen în vederea soluţionării cauzei printr-o nouă hotărâre. Având în vedere că niciun caz de contestație în anulare nu este incident în cauză, este evident că reiterarea cererii de reintegrare în calea de atac extraordinară apare ca fiind inadmisibilă în această etapă procesuală, nefiind îndeplinite condițiile strict prevăzute de lege pentru reluarea judecății asupra fondului cauzei.
Pentru considerentele arătate, instanţa constată că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a contestației în anulare, motiv pentru care va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.
