Jurisprudența ÎCCJ | Acţiune arbitrală. Admiterea excepţiei de litispendenţă şi trimiterea dosarului la instanţa de drept comun. Cerere de restituire a cheltuielilor arbitrale

Hotărârea pronunțată de tribunalul arbitral prin care s-a dezînvestit în favoarea instanței judecătorești, reținând intervenirea excepției de litispendență și prin care a respins cererea reclamantei de restituire a taxei arbitrale, nu reprezintă o hotărâre arbitrală în sensul prevăzut de art. 603 C. proc. civ., nefiind susceptibilă de a fi atacată în condițiile art. 608 C. proc. civ.

În aceste condiţii, cererea reclamantei privind restituirea taxei arbitrale se constituie într-o veritabilă cerere de verificare a cheltuielilor arbitrale, de competenţa tribunalului în circumscripţia căruia se află instanţa arbitrală care a dispus avansarea cheltuielilor arbitrale, potrivit art. 598 C. proc. civ., raportat la art. 547 C. proc. civ.

Prin încheierea din 16 octombrie 2018, Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Prahova a admis excepţia de litispendenţă şi a dispus trimiterea cauzei la dosarul nr. x/120/2018 al Tribunalului Dâmboviţa. Totodată, prin aceeaşi încheiere, a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. – în insolvenţă, prin administrator judiciar B. S.P.R.L. – Filiala Bucureşti de restituire a taxei arbitrale, motivat de faptul că nu se încadrează în dispoziţiile art. 8 din Normele privind taxele şi cheltuielile arbitrale.

Împotriva încheierii din 16 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Prahova în dosar nr. x/2018, reclamanta A. SRL – în insolvenţă, prin administrator judiciar B. S.P.R.L. – Filiala Bucureşti, a formulat acţiune în anulare, solicitând anularea în parte a hotărârii atacate şi, rejudecând, admiterea cererii sale de restituire a taxei arbitrale în cuantum de 13.285,85 lei.

Prin sentinţa nr. l din 13 februarie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/42/2018*, Curtea de Apel Ploieşti, Secţia a II-a civilă, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anulare invocată de pârâta C. S.R.L. – Sucursala Ulmi şi, totodată, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în anulare formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B. S.P.R.L. – Filiala Bucureşti, împotriva încheierii din 16 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Prahova, în contradictoriu cu pârâtele C. S.R.L. – Sucursala Ulmi, reprezentant al liderului Asocierii dintre C. Impresa Individuale – D. SPA – E. S.R.L. (fostă F. S.R.L.) – G. S.R.L. şi Asocierea C. Impresa Individuale – D. SPA – E. S.R.L. (fostă F. S.R.L.) – G. S.R.L. prin C. S.R.L. – Sucursala Ulmi.

De asemenea, apreciază că instanța, în mod greşit, a reţinut că reclamanta a introdus acţiunea în mod abuziv la Curtea de Arbitraj, fără ca în contract să existe o clauză arbitrală, fiind vorba de contracte şi subcontracte în materia achiziţiilor publice şi că acestea nu se soluţionează pe calea arbitrajului, existând o legislaţie specială în acest sens.

Recurenta susţine că, în primul rând, contractul din 22.12.2014, din care a izvorât litigiul, este un contract de prestări servicii, nu un contract de achiziţie publică, cum eronat a reţinut instanţa de fond, obiectul acestuia fiind „montaj fier fasonat, montare și demontare cofraje şi turnare beton.”

Pe de altă parte, arată că același contract conţine o clauză compromisorie la punctul 8.2, potrivit căreia „orice litigiu patrimonial decurgând din sau în legătură cu prezentul contract, inclusiv referitor la validarea, executarea ori încetarea efectelor lui se vor soluţiona prin Comisia de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Prahova, în conformitate cu Regulamentul şi Regulile de procedură arbitrale ale acesteia.”

În speţă, afirmă că tribunalul arbitral nu a soluţionat cauza pe fond, ci a admis excepţia litispendenţei, trimiţând dosarul la Tribunalul Dâmboviţa, ceea ce echivalează cu o dezînvestire.

Fiind o soluție echivalentă cu cea a declinării de competență, recurenta consideră că sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. 3 din Normele privind taxele şi cheltuielile arbitrale, impunându-se restituirea a cel puţin 50% din taxa arbitrală.

Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei Curţii de Apel Ploieşti spre rejudecare.

Constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 30 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă, a dispus comunicarea raportului, pentru a se depune punct de vedere, potrivit art. 493 alin. (4) din Cod.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Prahova, reclamanta A. S.R.L. – în insolvenţă, prin administrator judiciar B. S.P.R.L. – Filiala Bucureşti a înregistrat o cerere de arbitrare prin care a solicitat obligarea pârâtelor C. S.R.L. – Sucursala Ulmi, reprezentant al liderului Asocierii dintre C. Impresa Individuale – D. SPA – E. S.R.L. (fostă F. S.R.L.) – G. S.R.L. şi Asocierea C. Impresa Individuale – D. SPA – E. S.R.L. (fostă F. S.R.L.) – G. S.R.L. prin C. S.R.L. – Sucursala Ulmi la plata debitului restant în sumă de 916.458,70 lei, compusă din 459.050,03 lei, reprezentând debit principal, cât şi suma de 457.408,67 lei, reprezentând penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere calculate în temeiul art.6.2 din Contractul de prestări servicii încheiat la data de 22.12.2014.

Prin încheierea din 16 octombrie 2018, Tribunalul Arbitral a admis excepția de litispendență și a dispus trimiterea cauzei la dosarul nr. x/120/2018 aflat pe rolul Tribunalului Dâmbovița.

Totodată, față de admiterea excepției de litispendență, Tribunalul Arbitral a respins prin aceeași încheiere cererea de restituire a taxei arbitrale solicitate de reclamantă, pe motiv că aceasta nu se încadrează în dispozițiile art. 8 din Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale ale Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Prahova.

În soluționarea acțiunii în anulare, Curtea de Apel Ploiești a respins acțiunea în anulare formulată de recurenta din litigiul pendinte, reținând că, în mod corect, Tribunalul Arbitral a respins cererea de restituire a taxei arbitrale, pe considerentul că, în cauză, nu este vorba de o declinare de competență pentru a se restitui 50% din taxa arbitrală achitată inițial.

Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat în mod greșit că a fost învestită cu o acţiune în anulare hotărâre arbitrală, întrucât, prin hotărârea pronunţată, Tribunalul Arbitral s-a dezînvestit în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, reţinând intervenirea excepţiei de litispendenţă şi a respins cererea formulată de reclamantă de restituire a taxei arbitrale.

Încheierea din 16 octombrie 2018 pronunţată de Tribunalul Arbitral a fost atacată de către recurentă, criticile sale fiind subscrise în mod exclusiv dispoziţiei prin care s-a respins cererea de restituire a cheltuielilor avansate în temeiul art. 596 C. proc. civ. pentru organizarea şi desfăşurarea arbitrajului.

Prin urmare, rezultă că instanţa de fond nu a fost învestită cu o acţiune în anulare hotărâre arbitrală câtă vreme Tribunalul Arbitral nu a pronunţat o hotărâre arbitrală în sensul prevăzut de art. 603 C. proc. civ.

În aceste condiţii, cererea reclamantei privind restituirea cheltuielilor arbitrale se constituie într-o veritabilă cerere de verificare a cheltuielilor arbitrale, de competenţa tribunalului în circumscripţia căruia se află instanţa arbitrală care a dispus avansarea cheltuielilor arbitrale, potrivit art. 598 C. proc. civ., raportat la art. 547 C. proc. civ.

Așadar, luând în considerare faptul că respectivele cheltuieli au fost avansate în baza unor măsuri dispuse de Tribunalul Arbitral care, prin încheierea din 16 octombrie 2018, s-a dezînvestit în modalitatea mai sus arătată, atât Tribunalul Arbitral, cât și instanța de fond ar fi trebuit să dea calificarea corectă cererii cu care a fost sesizat Tribunalul Arbitral și să constate că, fiind vorba de cheltuieli avansate în baza unor măsuri pe care această entitate le-a dispus, după care s-a dezînvestit în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, partea urmărea, de fapt, restituirea respectivelor cheltuieli, motiv pentru care o astfel de cerere trebuia analizată din această perspectivă, fiind incidente dispozițiile art. 598 C. proc. civ.

Cum, în virtutea principiului rolului activ al judecătorului prevăzut de art. 22 alin. 4 C. proc. civ., instanța de fond trebuia să restabilească calificarea juridică a cererii deduse judecății, chiar dacă partea i-a dat o altă denumire, Înalta Curte constată incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Aşa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. cu referire la art. 497 din același cod, raportat la art. 598 și art. 547 C. proc. civ., a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar B. S.P.R.L. – Filiala Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 1 din 13 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia a II-a civilă, pe care a casat-o şi a trimis cauza, spre soluţionare, Tribunalului Prahova.