De 1 Decembrie, judecătoarea Adriana Stoicescu, vicepreședinta Tribunalului Timiș, a publicat o radiografie tristă a României acestor timpuri. Descriind imaginea unei zile naționale în care, după defilări, românii se retrag să sărbătorească cu ”fasole cu ciolan, prilej de mândrie și neostoit patriotism”, magistratul amintește că toate celelalte zile din an sunt ”ornate cu înjurături, cu flegme în stradă, cu ură și urlete”.
Adriana Stoicescu arată că țara nu este reprezentată de ”noi ăștia, (…) degrabă recitatori de Vlahuță și Eminescu, o zi pe an”, ci de ”bătrâna din cătunul uitat de lume, dar nu de Dumnezeu, cu trei căsuțe risipite pe un deal și cu un cimitir în care nu mai e loc, pentru că aproape toți s-au mutat deja acolo. Ea e ȚARA. Nu noi. Noi suntem deja o butaforie a unei lumi care vrea să ucidă tot ce amintește de Dumnezeu.”
”La mulți ani, Tanti ȚARĂ!”, își încheie judecătoarea timișeană mesajul pe care vi-l prezentăm integral.
”Ultimele salve de tun au fost trase. Fanfara militară își încheie în ropote de aplauze prestația. Militarii se întorc în cazarmă.
”Boborul” se retrage să serbeze ziua așa cum știe cel mai bine: cu mâncare. Fasole cu ciolan, prilej de mândrie și neostoit patriotism.
O zi pe an. Apoi, celelalte 364, ornate cu înjurături. Cu flegme pe stradă. Cu ură și urlete la cel de lângă tine, tot brav român.
Nu, nu noi suntem Țara. Nu București sau Timișoara sau Cluj. Noi ăștia, îmbrăcați azi în tricolor. Degrabă recitatori de Vlahuță și Eminescu, o zi pe an. Vizitatori fideli, încolonați ca oile, ai unor târguri înconjurate de garduri, țarcuri în care domnesc prostul gust și bradul de lemn, mirosul de hamsii râncede și de vin fiert ieftin.
Nu, nu noi suntem Țara.
Țara e bătrâna din cătunul uitat de lume, dar nu de Dumnezeu, cu trei căsuțe risipite pe un deal și cu un cimitir în care nu mai e loc, pentru că aproape toți s-au mutat deja acolo. Stă singură în casă. Nu are curent și nici cărți. Doar Biblia.
Hai, dați drumul la râsete și batjocură…
Doar o ”năroadă” de ziaristă i-a călcat pragul în ultimii zece ani. Și i-a adus și niște ochelari, să poată citi rândurile pe care, oricum, le știe pe de rost. Se roagă zi și noapte pentru copiii care au uitat-o, pentru bărbatul care zace colo sus în deal; pentru toate nămășagurile demult plecate, pentru cei pieriți în războaie. Se roagă și pentru pace, căci știe ce e urgia războiului. Se roagă pentru țara ei, așa cum noi nu o să o facem niciodată. Pentru că nu știm să ne rugăm sau am uitat sau nu ne mai interesează.
Ea e ȚARA. Nu noi. Noi suntem deja o butaforie a unei lumi care vrea să ucidă tot ce amintește de Dumnezeu.
Cât timp există ea, va exista și țara asta.
Poate și noi, deveniți babe și moși, vom prelua puțin din credința ei. Și poate vom fi și noi o picătură din torentul care va aduce curățenia.
Până atunci, vom continua să ne dăm mari patrioți pe facebook, în timp ce privim indiferenți cum loazele O ucid pe Fecioara Maria și îl transformă definitiv pe Moș Crăciun în Moș Gerilă, cum visau tainic comuniștii.”
La mulți ani, Tanti ȚARĂ!
Partajează acest conținut:
