Într-o postare publică, Alin Ene, judecător și membru al Consiliului Superior al Magistraturii, propune o analiză care pornește nu de la opinii, ci de la fluturașul de salariu, statisticile oficiale și o întrebare simplă: cât valorează, în fapt, un act de justiție în România?
Demersul se înscrie într-un context public în care discuțiile despre „salarii uriașe” și „privilegii” sunt frecvente, iar datele concrete ajung mai rar în prim-plan. Analiza bazată pe aceste cifre oferă însă o perspectivă diferită asupra modului în care este percepută Justiția, arătând că, în practică, o hotărâre judecătorească ajunge să fie evaluată la un cost mai mic decât o cină banală în oraș.
Redăm, integral, postarea judecătorului Alin Ene:
” JUSTIȚIA , MAI IEFTINĂ DECÂT O CINĂ ÎN ORAȘ – Adevărul din fluturaș.
Au curs multe rânduri despre „salariile uriașe” și sporurile enorme din Justiție. Iată cifrele din fluturașul de salariu al unui judecător definitiv de la o judecătorie din România:
Venit net lunar (cu toate sporurile „nenumărate” incluse): 11.263 de lei
(salariile sunt cuprinse între ~7.000 lei la început de carieră și ~16.000 lei după 20 de ani).
Venit net anual: 135.156 lei
Văzând tendința de evaluare a muncii judecătorului ca la fabrică, în funcție de „câte piese a produs”, să aplicăm exact logica asta simplistă la datele din 2024 (pentru 2025 statisticile nu sunt încă finalizate):
1.918.083 de dosare soluționate de 1.796 de judecători de la judecătorii.
(Au gestionat în total peste 2,7 milioane de dosare, dar rămânem în registrul superficial preferat de promotorii campaniilor anti-justiție și ne raportăm doar la cele soluționate).
Rezultat:
≈ 1.068 dosare soluționate/judecător/an.
Raportul salariu/dosar/an:
135.156 lei ÷ 1.068 dosare =
126 LEI PENTRU FIECARE DOSAR SOLUȚIONAT !!!!
Da, exact: 126 de lei este prețul pe care îl plătește statul pentru ca un judecător să îți analizeze probele, să îți audieze martorii, să îți asculte argumentele, să aplice legea și să își asume o decizie care îți poate schimba viața.
Un cost cu adevărat „nesimțit”, nu-i așa? O valorizare pe măsura importanței pe care fiecare justițiabil o acordă propriei lui cauze, cu siguranță.
Și acum, plecând de la ideea exprimată în spațiul public conform căreia „noi vă plătim salariile”, să acceptăm, de dragul argumentului, că cetățenii României au plătit unui judecător, din taxe și impozite, în anul 2024 câte 126 de lei pentru fiecare dosar soluționat.
Oare cât au plătit aceiași cetățeni în 2024 pentru următoarele:
– o masă pentru două persoane la un fast-food?
– o jumătate de plin de rezervor la o mașină mică?
– o ora de manoperă la un service auto?
Cam aceasta este valoarea la care prețuim, în practică, o hotărâre judecătorească, cu toate implicațiile ei: timp, responsabilitate, consecințe pentru oameni, pentru firme, pentru patrimoniu, pentru libertăți.
Și acum vine partea pe care fiecare dintre noi ar trebui să o întrebe, înainte de a acuză salariile nesimțite ale magistraților și a utiliza metafore pentru sublinierea magnitudinii acestora:
Cât te-a costat, de fapt, dosarul tău în 2024?
Știm deja: judecătorul care ți l-a soluționat a primit, în medie, 126 de lei pentru munca depusă.
Dar tu și partea adversă cât ați plătit într-un singur dosar pentru proceduri prealabile, taxă de timbru, avocat, expert, notar, executor judecătoresc, deplasări la instanță, obținere de documente de la autorități?
Adună-le pe toate și scrie în comentarii suma rezultată!
Când afli că statul plătește 126 de lei pentru ca un judecător să îți rezolve dosarul, îți dai seama CÂT DE FALSĂ ESTE POVESTEA DESPRE „salariile uriașe”.
Nu Justiția este problema, ci campania bine organizată de a o face să pară un moft scump, deși costă cât o ieșire banală în oraș.
Așa că întrebarea reală este alta:
CINE CÂȘTIGĂ atunci când tu crezi că munca unui judecător este o cheltuială inutilă, iar nu o garanție a libertății tale ?
Dacă acesta e „prețul” pe dosar, nu magistrații sunt supraevaluați. CETĂȚEANUL ESTE SUBESTIMAT!
Și asta probabil că nu e o întâmplare.
DISCLAIMER:
Această postare nu este despre pensii, nu contestă nivelul veniturilor din magistratură și nu îl compară cu alte venituri.
Scopul ei este să arate la cât este evaluat, în realitate, actul de justiție în România, dincolo de cifrele convenabile și manipulatoare prezentate în spațiul public.
Sigur că evaluarea ar fi alta dacă volumul de muncă ar fi unul uman, rezonabil, comparabil cu media europeană. Dar despre asta vom vorbi odată cu normarea activității. „
Partajează acest conținut:
