1. În cazul infracţiunii de trafic de influenţă, în ipoteza în care, după momentul consumării infracţiunii prin pretinderea unei sume de bani, subiectul activ solicită şi/sau primeşte de mai multe ori de la cumpărătorul de influenţă părţi din suma de bani pretinsă iniţial, există o infracţiune de trafic de influenţă, în forma unităţii naturale, iar nu o infracţiune continuată de trafic de influenţă, ca formă a unităţii legale de infracţiune.
2. Persoana care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei societăţi al cărei obiect de activitate constă în producția, transportul, distribuția şi comercializarea energiei electrice, ca serviciu de interes public – persoană juridică autorizată, supravegheată şi monitorizată de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei – are calitatea de funcţionar public asimilat, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (2) C. pen. În consecinţă, în cazul infracţiunilor de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, săvârşite în legătură cu funcţionarul public asimilat din cadrul unei persoane juridice care prestează un serviciu de interes public în domeniul energiei electrice, nu sunt incidente dispoziţiile art. 308 alin. (1) C. pen.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 346/A din 20 decembrie 2018
Prin sentinţa nr. 40/F din 3 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, s-a dispus, între altele, în baza art. 386 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. din infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată, prevăzută în art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată, prevăzută în art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 308 C. pen. şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. (două acte materiale), texte de lege în temeiul cărora inculpatul a fost condamnat.
Prin aceeași hotărâre, în baza art. 386 C. proc. pen., instanța de fond a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. din infracţiunile de asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă şi cumpărare de influenţă, în formă continuată, prevăzute în art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior şi art. 61 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, cu reţinerea art. 33 lit. a) C. pen. anterior, în infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat în vederea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă şi cumpărare de influenţă, în formă continuată, prevăzute în art. 367 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 308 C. pen. și cu reţinerea art. 5 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 308 C. pen. și art. 5 C. pen., cu reținerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată.
În baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, acelaşi inculpat a fost condamnat, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat în vederea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă.
S-a făcut aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.
În drept, curtea de apel a apreciat că faptele inculpatului A. care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada mai 2010 – 29 septembrie 2010, a pretins de la gruparea B., C., D. și E. plata pentru alţii, respectiv pentru F. Corporation, a sumei de 516.000 euro cu titlu de consultanţă între această companie și societatea G. (firmă controlată de grupul B.), sumă din care s-au transferat în total 384.000 euro în conturile F. Corporation, iar, în intervalul septembrie – noiembrie 2010, a pretins şi primit pentru sine suma de 400.000 lei (în 29 noiembrie 2010), lăsând să se creadă că are influenţă pe lângă martorul H., director de afaceri corporatiste la societatea I. România și administrator la societatea I. Distribuţie, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută în art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 308 C. pen. şi art. 7 din Legea nr. 78/2000 (două acte materiale), cu reţinerea art. 5 C. pen.
Pornind de la faptul că traficul de influenţă s-a realizat numai pe lângă martorul H., director de afaceri corporatiste la societatea I. România și administrator la societatea I. Distribuţie (nu şi pe lângă martorul Î., secretar de stat), societăţi cu capital privat, prima instanță a apreciat că, în speță, sunt incidente dispoziţiile art. 308 C. pen., reținând în acest sens că, deși pentru anumite activităţi de vânzare-cumpărare și distribuţie de energie cele două firme aveau nevoie de avizul A.N.R.E., totuşi martorul nu este o persoană fizică care se încadrează în dispoziţiile art. 175 alin. (2) C. pen., dat fiind că nu era autorizat el însuşi sau supus controlului ori supravegherii de către autorităţile publice, exercitând doar o însărcinare în cadrul unei persoane juridice.
În ceea ce priveşte faptele inculpatului B. care, în perioada mai 2010 – februarie 2011, a iniţiat şi constituit grupul infracţional organizat format și din inculpaţii C. (condamnat în cauză), D. (condamnat în cauză) şi E. (condamnat în cauză) în scopul de a cumpăra influenţa inculpatului A. pe lângă martorul H., în vederea obţinerii de contracte pentru firmele a căror activitate o coordona, respectiv societatea G., societatea J. și societatea K., acestea au fost încadrate juridic în dispozițiile art. 367 alin. (1) C. pen. privind infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat în vederea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă.
Judecătorul fondului a apreciat, totodată, că, în drept, faptele inculpatului B. care, în perioada mai 2010 – 29 septembrie 2010, a promis plata pentru alţii, respectiv pentru F. Corporation, a sumei de 516.000 euro, cu titlu de consultanţă între această societate și societatea G. (firmă controlată de grupul B.), din care s-au transferat 384.000 euro în conturile F. Corporation şi, în intervalul septembrie – 29 noiembrie 2010, a promis şi plătit suma de 400.000 lei inculpatului A. pentru sine, în scopul cumpărării influenţei acestuia pe lângă martorul H., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată (două acte materiale), prevăzută în art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 308 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, între alţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie și inculpatul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Examinând cauza atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că apelul declarat de inculpatul A. nu este întemeiat, iar calea de atac promovată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie este fondată, însă în limitele ce se vor arăta și, în principal, pentru următoarele considerente:
I. Cu privire la apelul declarat de inculpatul A.:
Analizând motivul de apel ce vizează netemeinicia hotărârii de condamnare pronunțată de prima instanță, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat, materialul probator administrat în cauză în ambele faze procesuale demonstrând fără putință de tăgadă comiterea infracțiunii de trafic de influență de către inculpatul A.
Astfel, în urma propriei evaluări a mijloacelor de probă strânse de organele de anchetă penală, precum și a celor administrate în cursul cercetării judecătorești în fond și în apel, instanța de control judiciar reține, în fapt, că, în perioada mai – noiembrie 2010, inculpatul A. a pretins pentru altul, respectiv pentru firma F. Corporation, de la asocierea condusă de B., din care făceau parte şi inculpaţii C. și D., suma de 516.000 euro, disimulată sub forma unui contract de servicii profesionale de consultanță fictiv încheiat între această societate și societatea G., din care s-au primit, în intervalul iulie – septembrie 2010, 384.000 euro, iar, la data de 29 noiembrie 2010, urmare a cererii formulate de acuzat, suma de 400.000 lei, acesta promițând, în schimbul foloaselor pretinse, că va întreprinde demersuri pe lângă martorul H. (director de afaceri corporatiste la societatea I. România și administrator la societatea I. Distribuție), asupra căruia a lăsat să se creadă că are influență, pentru a-l determina să intervină la funcționarii din cadrul I. în vederea încheierii unor contracte profitabile cu firmele controlate de grupul B.
În concret, intervenția promisă de inculpatul A. s-a realizat, astfel încât între companiile din grupul I., pe de o parte, și societățile conduse de asocierea B., pe de altă parte, au fost perfectate următoarele contracte: contractul de vânzare-cumpărare de energie electrică din 7 iunie 2010 dintre societatea G. şi societatea I. Vânzare; contractul de furnizare a materialelor refolosibile din 29 decembrie 2010 și actele adiționale nr. 1 și 2 din aceeași dată dintre societatea I. Distribuţie şi societatea K.; contractul de cesiune de creanţă din 10 februarie 2011 dintre societatea I. Distribuţie şi societatea K., având ca obiect cesionarea creanţei certe, lichide, exigibile şi necontestate de 30.000.000 lei pe care cedentul o avea împotriva societăţii L., derivând din contractele de furnizare energie electrică și reprezentând capital în valoare de 26.730.918,74 lei şi penalităţi în sumă de 3.269.081,26 lei.
Ca urmare, constatând că în mod întemeiat judecătorul fondului a reținut vinovăția apelantului în comiterea actelor de executare pentru care a fost condamnat, instanța de control judiciar, raportându-se și la argumentele ce vor fi avute în vedere pentru admiterea căii de atac promovate de parchet (privind inaplicabilitatea dispozițiilor art. 308 C. pen.), reține că faptele inculpatului A. care, în perioada mai – noiembrie 2010, a pretins pentru altul, respectiv pentru firma F. Corporation, de la asocierea condusă de B., din care făceau parte şi inculpaţii C. și D., suma de 516.000 euro, disimulată sub forma unui contract de servicii profesionale de consultanță fictiv încheiat între această societate și societatea G., din care s-au primit, în intervalul iulie – septembrie 2010, 384.000 euro, iar, la data de 29 noiembrie 2010, urmare a cererii formulate de acuzat, suma de 400.000 lei, acesta promițând, în schimbul foloaselor pretinse, că va întreprinde demersuri pe lângă martorul H. (director de afaceri corporatiste la societatea I. România și administrator la societatea I. Distribuție), asupra căruia a lăsat să se creadă că are influență, pentru a-l determina să intervină la funcționarii din cadrul I. în vederea încheierii unor contracte profitabile cu firmele controlate de grupul B., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.
În acest sens, este de menționat că traficul de influență face parte din categoria infracțiunilor cu consumare anticipată, ceea ce înseamnă că simpla pretindere de bani sau alte foloase ori, după caz, simpla acceptare de promisiuni sunt suficiente pentru consumarea acesteia, activitatea ulterioară a autorului, ce poate consta în oricare dintre modalitățile alternative prevăzute în textul de incriminare, integrându-se, împreună cu actele anterioare, într-o unitate naturală de infracțiune.
Cu alte cuvinte, dacă după momentul consumării infracțiunii, prin pretinderea de bani sau alte foloase, subiectul activ solicită și/sau primește de mai multe ori de la cumpărătorul de influență diverse sume de bani în considerarea celor pretinse inițial, realizându-se, astfel, o fragmentare a actelor de executare, există o singură infracțiune de trafic de influență, însă nu în forma continuată, reglementată în art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, ci în varianta unității naturale, având în vedere că actele subsecvente consumării, privite în ansamblul lor, se îmbină între ele în mod natural, alcătuind în mod firesc, împreună cu actele precedente, o singură acțiune, motiv pentru care nu pot fi considerate ca fiind activități independente, separate, de sine-stătătoare, care prezintă fiecare în parte conținutul infracțiunii prevăzute în art. 257 alin. (1) C. pen. anterior.
Or, în cauză, întreruperile intervenite între actele succesive comise de inculpatul A. au fost determinate de natura și specificul activității infracționale reținute în sarcina acestuia, astfel încât nu sunt de natură a transforma unitatea naturală într-o infracțiune continuată de trafic de influență.
În speță, din totalul de 516.000 euro pretinși de apelant de la asocierea condusă de B., din care făceau parte şi inculpaţii C. și D., a fost achitată, în intervalul iulie – septembrie 2010, suma de 384.000 euro, prin intermediul societăţii G., care a încheiat contractul fictiv de consultanță cu F. Corporation, iar, ulterior, la data de 29 noiembrie 2010, a fost plătită și suma de 400.000 lei, ca urmare a solicitării adresate de acuzat, probele administrate demonstrând, contrar celor reținute de prima instanță, că aceasta reprezenta, în fapt, o parte a diferenței rămasă neachitată din valoarea bănească pretinsă inițial. Ca atare, pretinderea și primirea de către inculpat, în 29 noiembrie 2010, de la coacuzați, a unei sume de bani ce făcea parte din totalul foloaselor materiale ce au constituit obiectul cererii adresate anterior acestora, formează, împreună cu actele precedente (pretinderea sumei de 516.000 euro și primirea, în mai multe tranșe, a sumei de 384.000 euro), o activitate unică, care a produs un singur rezultat periculos și a avut la bază aceeași formă de vinovăție, alcătuind, astfel, împreună o unitate naturală de infracțiune, și nu o unitate legală sub forma infracțiunii continuate, prevăzută în art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.
Având, însă, în vedere că actele de executare, astfel cum au fost reținute, se grefează pe aceleași fapte materiale asupra cărora s-a pronunțat prima instanță și se încadrează în tiparul aceleiași norme de incriminare indicată în cuprinsul rechizitoriului, constituind infracțiunea unică de trafic de influență, în cauză nu operează o veritabilă schimbare de încadrare juridică, în sensul dispozițiilor art. 386 alin. (1) C. proc. pen., activitatea imputată inculpatului A. îmbrăcând, în continuare, forma unității de infracțiune (unitate naturală), fără alte consecințe în planul răspunderii sale penale.
În legătură cu acest aspect, trebuie precizat că reținerea de către instanța de apel, în baza mijloacelor de probă administrate în cauză, a faptului că cei 400.000 lei reprezintă o parte din suma de 516.000 euro pretinsă inițial de inculpat nu echivalează cu o modificare a acuzației penale, din moment ce acesta a fost trimis în judecată, între altele, și pentru pretinderea (în intervalul septembrie-noiembrie 2010) și primirea (în 29 noiembrie 2010), în schimbul promisiunii de a interveni pe lângă martorul H. în vederea facilitării încheierii de către firmele controlate de grupul B. a unor contracte profitabile cu societățile din grupul I., a sumei de 400.000 lei, neavând relevanță sub aspectul existenței infracțiunii de trafic de influență și, deci, al constatării temeiniciei învinuirii formulate, dacă foloasele materiale au fost pretinse și/sau primite pentru sine sau pentru altul.
În consecință, față de toate motivele arătate în considerente, care fundamentează concluzia netemeiniciei criticilor formulate de apelantul inculpat A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de acesta împotriva sentinţei penale pronunţată de prima instanță.
II. Cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie:
În legătură cu motivul de apel ce privește greșita reținere de către instanța de fond a dispozițiilor art. 308 C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, deși în susținerea acestuia, parchetul a făcut trimitere la calitatea de funcționar public a martorului Î., care ocupa funcția de secretar de stat, în cuprinsul memoriului formulat, procurorul a invocat un motiv suplimentar pentru a argumenta inaplicabilitatea prevederilor legale menționate, și anume faptul că societățile din grupul I., în cadrul cărora își desfășura activitatea martorul H., pe lângă care inculpatul A. și-a traficat influența promisă în schimbul sumei de bani pretinse pentru altul, deși sunt companii private, exercită un serviciu de interes public (furnizarea energiei electrice), pentru care au fost învestite de autoritățile publice (A.N.R.E.), fiind, în același timp, supuse controlului și supravegherii acestora.
Ca atare, având în vedere că susținerile Direcției Naționale Anticorupție privind necesitatea reținerii, în sarcina inculpaților, a acuzației de traficare și, respectiv, de cumpărare a influenței pe lângă martorul Î. au fost considerate ca fiind nefondate, instanța de control judiciar va analiza motivul de apel referitor la inaplicabilitatea, în cauză, a dispozițiilor art. 308 C. pen. exclusiv prin prisma celui de-al doilea argument invocat, pornind în acest sens chiar de la faptul că judecătorul fondului a făcut considerații sub acest aspect în cuprinsul hotărârii atacate, arătând, în esență, că nu sunt incidente dispozițiile art. 175 alin. (2) C. pen., întrucât martorul H. nu se încadrează în categoria persoanelor supuse autorizării, controlului ori supravegherii din partea unei autorități publice, ci doar persoanele juridice în cadrul cărora acesta exercita anumite însărcinări, și anume societățile din grupul I.
Premisa de la care a pornit prima instanță este, însă, una eronată, aflată în vădită contradicție cu cele statuate, în jurisprudența sa constantă, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care, explicând înțelesul dispozițiilor art. 175 alin. (2) C. pen., a menționat, între altele, că se includ în categoria funcționarilor publici asimilați și „particularii care primesc gestiunea unui serviciu public naţional sau local, economic sau sociocultural, devenind, astfel, de utilitate publică. Este vorba despre subiecţi care îşi desfăşoară activitatea în cadrul persoanelor juridice de drept privat cu scop lucrativ: societăţi comerciale care, prin intermediul contractelor administrative, valorifică, în interesul colectivităţii, naţionale sau locale, după caz, bunurile şi serviciile publice” (Decizia nr. 20 din 29 septembrie 2014, publicată în M. Of. nr. 766 din 22 octombrie 2014). În același sens este și Decizia nr. 18 din 30 mai 2017 pronunțată de același complet al instanței supreme, publicată în M. Of. nr. 545 din 11 iulie 2017, prin care s-a stabilit că, în sensul legii penale, funcţionarul bancar, angajat al unei societăți bancare cu capital integral privat, autorizată și aflată sub supravegherea Băncii Naţionale a României, este funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (2) C. pen.
Așadar, pentru ca o persoană să poată fi încadrată în sfera funcționarilor publici asimilați nu trebuie ca însăși aceasta să fie supusă, potrivit legii, autorizării, controlului sau supravegherii autorităților publice, astfel cum în mod greșit a considerat curtea de apel, fiind, însă, necesar să își desfășoare activitatea în cadrul unei persoane juridice care prestează un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care se află sub monitorizarea ori supravegherea acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu.
Rezultă, deci, că pentru a fi incidente dispozițiile art. 175 alin. (2) C. pen., textul de lege impune îndeplinirea a două condiții cumulative, și anume ca persoana să exercite un serviciu de interes public și să fie învestită cu îndeplinirea respectivului serviciu public de către o autoritate publică sau să exercite serviciul de interes public sub controlul ori supravegherea unei autorități publice.
Referindu-se la noţiunea de „serviciu public”, instanța supremă, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a arătat că aceasta „desemnează fie o formă de activitate prestată în folosul interesului public, fie o subdiviziune a unei instituţii din administrația internă împărțită pe secţii, servicii etc.”, din categoria serviciilor de interes public făcând parte „acele entităţi care, prin activitatea pe care o desfăşoară, sunt chemate să satisfacă anumite interese generale ale membrilor societăţii” (Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014, publicată în M. Of. nr. 24 din 13 ianuarie 2015).
Aceleași considerații au fost preluate și în cuprinsul Deciziei nr. 18 din 30 mai 2017, publicată în M. Of. nr. 545 din 11 iulie 2017, arătându-se, în plus, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că examinarea primei cerințe instituite de art. 175 alin. (2) C. pen. pentru întrunirea calității de funcționar public, care vizează sfera atribuțiilor persoanei, trebuie făcută prin raportare la „definiția dată serviciului public în dreptul administrativ, prin art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit căreia reprezintă activitatea organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim public”, presupunând, astfel, „verificarea împrejurării dacă, prin realizarea serviciului prestat, se urmărește satisfacerea unui interes general și dacă se relevă, în mod direct sau indirect, o autoritate publică.”
În cauză, așa cum s-a reținut în dezvoltările anterioare, subiect pasiv secundar al infracțiunilor de trafic și, respectiv, cumpărare de influență (persoana cu privire la care s-a pretins că există o influență) este martorul H., administrator al societăţii I. Distribuție și director de afaceri corporatiste al societăţii I. România, societăți care, făcând parte din grupul de firme I., au ca obiect de activitate, între altele, așa cum atestă și informațiile comunicate de Oficiul Registrului Comerțului, precum și mențiunile din cuprinsul actului constitutiv, producția, transportul, distribuția și comercializarea de energie electrică, astfel încât, desfășurând activități de interes general în domeniul energiei electrice, prestează un serviciu de interes public, fiind autorizate și monitorizate de o autoritate publică, și anume de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, în condițiile prevăzute la data faptelor de Legea nr. 13/2007 a energiei electrice și, ulterior, de Legea nr. 160/2012 pentru aprobarea O. U. G. nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea A.N.R.E. și Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale.
Astfel, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (A.N.R.E.) este o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar, finanțată integral din venituri proprii, independentă decizional, organizatoric și funcțional, având ca obiect de activitate elaborarea, aprobarea și monitorizarea aplicării ansamblului de reglementări obligatorii la nivel național necesar funcționării sectorului și pieței energiei electrice, termice și a gazelor naturale în condiții de eficiență, concurență, transparență și protecție a consumatorilor.
Totodată, această autoritate publică are, între altele, ca principale atribuții și competențe în sectorul pieței energiei electrice: acordarea, modificarea, suspendarea sau retragerea autorizațiilor și licențelor pentru operatorii economici; aprobarea prețurilor reglementate de vânzare-cumpărare a energiei electrice și a cantităților de energie electrică din contractele încheiate între producători și furnizorii clienților; stabilirea contractelor-cadru de furnizare și a celor de vânzare-cumpărare de energie electrică pe piața reglementată, a contractelor-cadru privind transportul, serviciul de sistem și distribuția energiei electrice; aprobarea de reglementări tehnice și comerciale pentru operatorii economici din sistem, inclusiv standarde de performanță pentru serviciile de transport, distribuție și furnizare a energiei electrice; monitorizarea funcționării pieței de energie electrică în vederea evaluării nivelului de eficiență, transparență și concurență a acesteia.
Așadar, prestând activități în cadrul unor companii care exercită un serviciu de interes public, supuse autorizării, supravegherii și monitorizării A.N.R.E., autoritate publică competentă în domeniul energiei electrice, martorul H., subiect pasiv adiacent al infracțiunilor de trafic și cumpărare de influență reținute în sarcina inculpaților, avea calitatea de funcționar public asimilat, în accepțiunea art. 175 alin. (2) C. pen., iar nu aceea de simplu funcționar în cadrul „oricărei persoane juridice”, categorie la care se referă art. 308 alin. (1) C. pen., fapt ce atrage, pe cale de consecință, inaplicabilitatea, în cauză, a acestor din urmă dispoziții legale.
De altfel, în același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională cu ocazia examinării admisibilităţii excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 308 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., invocată în dosarul de față de inculpatul A., arătând în cuprinsul Deciziei nr. 489 din 30 iunie 2016, publicată în M. Of. nr. 661 din 29 august 2016, că, raportat la faptul că „subiectul pasiv secundar din prezenta cauză (funcționar în cadrul I. România și I. Distribuție) își desfășoară activitatea în cadrul unei persoane juridice care prestează, în interesul colectivității, naționale sau locale, un serviciu public, sub supravegherea, monitorizarea unei autorități publice (…), acesta poate fi încadrat în sfera funcționarilor publici asimilați, potrivit dispozițiilor art. 175 alin. (2) C. pen., iar nu «în cadrul oricărei persoane juridice», din această perspectivă dispozițiile art. 308 alin. (1) C. pen., respectiv sintagma «în cadrul oricărei persoane juridice», raportate la art. 291 alin. (1) C. pen. nefiind incidente în cauza în care excepția de neconstituționalitate a fost invocată” (paragraf 77).
Ca atare, pentru toate motivele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în mod greșit, instanța de fond a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 308 alin. (1) C. pen. în privința infracțiunilor trafic și cumpărare de influență pentru care a dispus condamnarea inculpaților, acestea nefiind incidente în cauză, astfel cum corect a susținut și parchetul în cuprinsul motivelor de apel formulate.
În consecință, pentru toate motivele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei nr. 40/F din 3 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând, între altele:
I. În baza art. 257 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
II. În baza art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
În baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.
A făcut aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Partajează acest conținut:
