Doliu în comunitatea din zona Beiuș-Delani. Un om cu un mare bunsimt și empatie pentru cei din jur s-a ridicat la Ceruri. Marian Bulc a suferit în această săptămână un AVC, iar ieri a pierdut lupta pentru viață.
Adrian Ciorna , coleg de generație cu Marian Bulc povestește cum l-a cunoscut ;
<S-a stins din viață Marian Bulc, 56 de ani, originar din Delani. Mi-a fost coleg de generație la Samuil Vulcan 4 ani – și prieten iar părinții Nelu și Măriuța au fost cunoscuți mie și mai ales părinților mei, mama lucrând la Popular cu Nelu, care era șef de unitate.
Respectul, blândețea, profesionalismul, politețea, bunătatea, prietenia sunt câteva trăsături de care îmi voi aminti întotdeauna privitor la Marinică. Și, da, generozitatea. Din clasa lui, promoția 1985, prof. Martinov Milan, după Dane Nicolae, Marinică a fost, cronologic, al doilea donator al programului de burse de merit adresat absolvenților școlii.
Trăgându-se dintr-o familie de oameni harnici, Marian a fost un om de bază la ANAF Bihor unde a lucrat până la momentul unui AVC în această săptămână. A decedat ieri, azi și mâine e privegherea acasă, str. 9 Mai nr. 18 iar înmormântarea începe cu slujba de la orele 13:00, marți, tot acasă. Îl rog pe Dumnezeu să mângâie pe soția Mihaela și fiica Bianca și nepoțica Antonia.
Delăneștii au pierdut un fiu special. Noi, absolvenții promoția 1985, am pierdut un prieten și coleg prețuit mult prea devreme. Sunt convins că pentru colectivul ANAF e o mare pierdere de asemenea. Doliul, întristarea, lângă familie, lângă delănești ori beiușeni sunt și ale noastre, ale colegilor.
“Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde,
Pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El.”>. La rândul său, Dacian Palladi a transmis:
<Odihnește-te în pace, Marian Bulc – soț, tată și bunic…
Mereu o prezență caracterizată de bun simț, bună cuviință, respect față de semeni și seriozitate.
Avea 55 de ani…
Mângâierea Tatălui Ceresc peste familia îndoliată>.
Kovacs Zoltan l-a numit <Omul respectului decent
…parcă piere , pe zi ce trece, respectul în decența sa, precum și concitadinii care împărtășesc această formă elegantă (am putea zice), ale interacțiunii sociale cotidiene.
Acești oameni, parcă au „genetic” această formă de manifestare. Salutul, privirea care te face atent, vorbele care au o bucurie ascunsă în a te întâmpina, cu ocazia unui moment de intersectare pe cărările efemere ale vieții.
Aceste lucruri , nu sunt doar pur formale, ci rezidă din însăși personalitatea sa. Când dă, dă „binețe”, sau orice altceva ce are de dat semenilor, o face din suflet. Deschis, fără perdele, machiaje sau ipocrizii…
Vestea trecerii unui fost coleg de școală, de generație este veșnic un moment de dublă întristare: pe de o parte deplângem pierderea aceluia care ar mai fi „avut treabă” printre noi, doar încă… nu ar fi „vremea” plecării dureroase…Pe de altă parte, ne aduce aminte că toți suntem în rând, încolonați, iar moartea poate sta , pieziș, chiar lângă noi.
Peste rând , a plecat Marian și nu a știut, nu avea cum să știe, cine, ce stă lângă el. Peste rând, când pentru familie era stâlp și reazem.
Marian , căci despre el am vorbit și în primele rânduri, a avut puterea să mă impresioneze, prin arhetipul omului decent, a omului respectuos, a omului pe care îl întâlnești cu drag. Doar ne cunoșteam bine, familiile la fel ( cândva, în târgul Beiușului…toți oamenii se cunoșteau de bine, de rău). Oamenii buni se cunoșteau de bine…
Acum câțiva ani, am fost la înmormântarea mamei lui, plecată și ea peste rând, la vremea aceea…nu era de ajuns că în suflete era pustiu de durere, mai dăduse și un frig , parcă brusc, voia să se înghețe durerea. Acum, ne sufocă jarul verii…
Când vrei, e greu de spus vrei, ci trebuie să-ți iei rămas bun , nu prea e loc de biografii atotcuprinzătoare, pentru că oameni se despart de oameni, suflete vii de suflete plecate. Iar calitățile și virtuțile adevărate, nu au loc în cv-urile cotidiene…Mi se pare iarăși, că lungul șir al platitudinilor convenționale ce se scriu și se afișează, din două-trei, mai multe cuvinte uzuale, cu aceste ocazii triste, nu depășesc „bifa” de „prezență”. Am fost, am spus, am scris…atât să fie viața la Final?
E mai mult de atât, pentru că pleacă esențialul de lângă noi.
A plecat omul care ne-a apreciat, ne-a respectat, care a știut să dea înainte să primească.
Atâta rămâne. Amintiri, durere, jale în familie, imagini , o viață care aleargă nebună mai departe în doliul nostru, oricare ar fi el…
Marian Bulc a plecat, fără să închidă ușa, lăsând în urma lui amintirea frumoasă, a unui semen în plenitatea respectului decent.
O amintire dureroasă, slăbind rândul celor care din educație, din fire, comportament, au încercat măcar , să fie mai buni, mai sufletiști și mai onești decât împrejurul gri din ziua de azi.
Privind imaginea deja de dincolo de neguri, am doar un gând pios: Marian, a fost o onoare să te cunosc!
Odihnă veșnică, sincere condoleanțe familiei îndurerate!>
Sincere condolean’e!
