Societatea Doctipharma administrează un site internet pe care era posibil, până în anul 2016, să se cumpere fără prescripție medicală produse farmaceutice și medicamente de pe site-uri internet ale unor farmacii. Concret, site-ul Doctipharma punea la dispoziție produsele prin intermediul unui catalog preînregistrat, clientul selecta medicamentele, iar comanda acestuia era transmisă ulterior farmaciilor ale căror site-uri erau găzduite de Doctipharma. Plata prețului de achiziție se efectua printr-un sistem de plată unică comun tuturor farmaciilor, dintr-un cont dedicat.
Union des Groupements de pharmaciens d’officine (UDGPO) a contestat legalitatea acestui site internet: în opinia sa, serviciul furnizat de Doctipharma prin intermediul site-ului său internet o implica pe aceasta din urmă în comerțul electronic cu medicamente și era, prin aceasta, contrar legislației naționale care interzicea vânzarea de medicamente de către persoane care nu au calitatea de farmacist. Cour d’appel de Paris (Curtea de Apel din Paris, Franța) solicită Curții de Justiție, pe de o parte, să stabilească dacă activitatea Doctipharma este un serviciu al societății informaționale și, pe de altă parte, dacă dreptul Uniunii permite statelor membre să interzică furnizarea unui astfel de serviciu, care constă în punerea în legătură, prin intermediul unui site internet, a farmaciștilor și a clienților pentru vânzarea, de pe site-urile farmaciilor care au subscris la acest serviciu, a unor medicamente care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală. Curtea precizează în această privință că serviciul de punere în legătură a farmaciștilor și a pacienților potențiali pentru vânzarea de medicamente intră în sfera noțiunii de „serviciu al societății informaționale” în sensul dreptului Uniunii.
În hotărârea sa, Curtea statuează după cum urmează:
În cazul în care se consideră că prestatorul care nu are calitatea de farmacist efectuează el însuși vânzarea de medicamente care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală, statul membru pe teritoriul căruia este stabilit poate interzice furnizarea acestui serviciu.
În schimb, atunci când prestatorul în cauză se limitează, printr-o prestație proprie și distinctă de vânzare, să pună în legătură vânzătorii și clienții, statele membre nu pot interzice acest serviciu pentru motivul că societatea în cauză participă la comerțul electronic de vânzare de medicamente fără a avea calitatea de farmacist. Astfel, deși statele membre sunt singurele competente să definească persoanele autorizate sau care au dreptul să vândă la distanță către populație prin intermediul serviciilor societății informaționale medicamente care nu se
eliberează pe bază de prescripție medicală, acestea trebuie de asemenea să se asigure că medicamentele sunt oferite spre vânzare la distanță către populație prin intermediul serviciilor societății informaționale și nu pot, în consecință, să interzică un asemenea serviciu pentru medicamentele care nu se eliberează pe bază de prescripție.
„1) Articolul 1 punctul 2 din Directiva 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul standardelor, reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale, astfel cum a fost modificată prin Directiva 98/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iulie 1998, și articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva (UE) 2015/1535 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 septembrie 2015 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale, trebuie interpretate în sensul că un serviciu furnizat pe un site internet, care constă în punerea în legătură a farmaciștilor și a clienților în vederea vânzării, de pe site‑urile farmaciilor care au subscris la acest serviciu, a unor medicamente care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală intră în sfera noțiunii de „serviciu al societății informaționale” în sensul acestor dispoziții.
2)Articolul 85c din Directiva 2001/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2011/62/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2011, trebuie interpretat în sensul că statele membre pot, în temeiul acestei dispoziții, să interzică furnizarea unui serviciu care constă în punerea în legătură, prin intermediul unui site internet, a farmaciștilor și a clienților pentru vânzarea, de pe site‑urile farmaciilor care au subscris la acest serviciu, a unor medicamente care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală dacă se dovedește, ținând seama de caracteristicile respectivului serviciu, că prestatorul aceluiași serviciu efectuează el însuși vânzarea unor astfel de medicamente fără a fi autorizat sau fără a avea dreptul de a face acest lucru în temeiul legislației statului membru pe teritoriul căruia este stabilit.
Partajează acest conținut:
