Titlul problemei de drept: Valoarea de titlu executoriu a unui contract de locaţiune pentru chiria datorată de locatar aferentă perioadei anterioare înregistrării respectivului contract la organele fiscale.
- Materia: civil
- Subcategoria: executare silită
- Obiect ECRIS: încuviințare executare silită
- Acte normative incidente: art. 1798 C. civ., art. 632 alin. (2) C. proc. civ.
- Cuvinte cheie: contract de locațiune, titlu executoriu
Opinia Institutului Național al Magistraturii:
Potrivit art. 1798 C. civ.: „Contractele de locațiune încheiate prin înscris sub semnătură privată care au fost înregistrate la organele fiscale, precum și cele încheiate în formă autentică constituie titluri executorii pentru plata chiriei la termenele și în modalitățile stabilite în contract sau, în lipsa acestora, prin lege”. De asemenea, art. 632 alin (2) C. proc. civ. prevede: „Constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare”.
Observând (cu precădere) teza I a art. 1798 C. civ. reiese că un înscris ce încorporează un contract de locațiunea este titlu executoriu pentru plata chiriei dacă poartă semnătura părților (fiind deci perfectat sub semnătură privată) și a fost înregistrat la organele fiscale.
Odată îndeplinite aceste exigențe, înscrisul este titlu executoriu pentru obligația de plată a chirie în integralitatea ei, independent de faptul că o parte a acesteia a devenit scadentă anterior momentului înregistrării contractului de locațiune la organele fiscale.
Această concluzie reiese din formularea neechivocă a art. 1798 C. civ., care atribuie fără nicio distincție valoare executorie contractului de locațiune în ceea ce privește realizarea obligației de plată a chiriei.
Susținerea că înscrisul nu este titlu executoriu pentru partea din creanță exigibilă anterior datei înregistrării contratului de locațiune la organele fiscale nu poate fi primită și din perspectiva unui alt argument. Această susținere ar putea fi (re)formulată în următorii termeni: contractul de locațiune este titlu executoriu pentru plata chiriei numai dacă obligația de plată nu a devenit scadentă anterior înregistrării actului juridic la organele fiscale, ceea ce echivalează cu extinderea sferei condiționărilor de care depinde valoarea executorie a locațiunii. O astfel de extindere nu poate fi însă decât expresia voinței legiuitorului, singurul în măsură să stabilească exigențele cărora le este subsumat caracterul executoriu al unui înscris – art. 632 alin. (2) C. proc. civ. Cum art. 1798 C. civ. (și niciun alt text legal) nu prevede o astfel de condiție, nu putem decât conchide că teza subordonării valorii executorii a contractului de locațiune neîmplinirii scadenței obligației de plată a chiriei la data înregistrării contractului de locațiune la organele fiscale excede cadrului legislativ existent și intră astfel în coliziune cu art. 632 alin. (2) C. proc. civ. anterior invocat.
În concluzie, opinia I.N.M. este aceea a recunoașterii valorii de titlu executoriu contractului de locațiune pentru obligația de plată a chiriei, în integralitatea ei, independent de faptul că o parte a acesteia a devenit scadentă anterior momentului înregistrării actului juridic la organele fiscale.
În unanimitate, participanții și-au însușit soluția expusă în opinia I.N.M.
Această problemă de drept a fost discutată la întâlnirea președinților secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel – Timișoara, 5-6 martie 2020.
