Un procuror poate emite un ordin european de anchetă (OEA) pentru transferul unor probe deja colectate în alt stat membru, iar a ceastă situație se regăsește în cazul în care dreptul național al procurorului respectiv îi permite să dispună un transfer într-o cauză internă similară. Într-un astfel de caz, autoritatea emitentă a unui OEA nu poate aprecia legalitatea colectării acestor probe în statul membru executant.
EncroChat era o rețea de telecomunicații criptate care oferea utilizatorilor săi un anonimat aproape deplin: dispozitivul nu deținea cameră, microfon, GPS sau port USB; mesajele se puteau șterge automat, iar utilizatorii puteau, după utilizarea unui cod PIN special sau după introducerea de mai multe ori a unei parole incorecte, să șteargă imediat toate datele de pe dispozitiv. O operațiune comună franco-neerlandeză a dezvoltat un software de tip troian, care a fost instalat pe dispozitivele terminale prin intermediul unei actualizări simulate. Această interceptare a afectat utilizatori ai EncroChat din 122 de țări, inclusiv aproximativ 4 600 de utilizatori din Germania. Un parchet german a emis mai multe OEA, solicitând utilizarea datelor interceptate în cadrul unor proceduri penale referitoare la suspiciunea de trafic ilicit de stupefiante de către persoane neidentificate bănuite că făceau parte dintr-un grup infracțional organizat. O instanță penală franceză a autorizat OEA și a transmis datele solicitate. Parchetul german a efectuat atunci anchete cu privire la utilizatori ai EncroChat individualizați. Inculpații din prezenta cauză au fost puși sub acuzare pe baza probelor primite din Franța.
Căile de atac împotriva condamnărilor penale rezultate în urma interceptării datelor EncroChat fac valuri în cadrul instanțelor supreme în Europa, Curtea de Justiție nefiind o excepție în această privință. Instanța germană în fața căruia este pendinte procedura penală a întrebat Curtea de Justiție dacă OEA în cauză au fost emise cu încălcarea Directivei privind OEAi.
În concluziile sale prezentate astăzi, avocata generală Tamara Ćapeta amintește că un OEA poate fi emis numai dacă măsura de investigare pe care o prevede ar fi putut fi dispusă în aceleași condiții într-o cauză internă similară. În speță, o cauză internă similară este una în care probele sunt transferate de la o procedură penală la alta în interiorul Germaniei. Având în vedere că Directiva privind OEA permite unui procuror competent într-o anumită cauză să emită un OEA, iar dreptul german nu pare să impună ca o instanță să autorizeze un transfer intern similar, avocata generală consideră că parchetul german era abilitat să emită OEA în discuție. Cu alte cuvinte, dreptul Uniunii nu impune ca astfel de OEA să fie emise de un judecător.
Avocata generală constată de asemenea că, întrucât interceptarea telecomunicațiilor a fost autorizată de instanțele franceze, autoritățile germane ar trebui să atribuie acestui pas procedural aceeași valoare ca și pe plan intern. Acest lucru este valabil chiar dacă, într-o cauză concretă, o instanță germană ar decide altfel.
În sfârșit, admisibilitatea probelor colectate eventual cu încălcarea dreptului Uniunii nu ține de dreptul Uniunii, ci de dreptul național, sub rezerva respectării drepturilor fundamentale garantate de ordinea juridică a Uniunii.
Întrebările preliminare:
<<1) Cu privire la interpretarea noțiunii de „autoritate emitentă” în sensul articolului 6 alineatul (1) coroborat cu articolul 2 litera (c) din Directiva 2014/41 a) În cazul în care, în temeiul dreptului statului emitent (în speță, Germania), într-o cauză internă similară, ar fi trebuit ca strângerea probelor pe care se întemeiază acțiunea penală să fie dispusă de judecător, este necesar ca un ordin european de anchetă (denumit în continuare de asemenea „OEA”) care vizează obținerea de probe aflate deja în statul executant (în speță, Franța) să fie emis de un judecător?
b) Cu titlu subsidiar, acest lucru este valabil cel puțin atunci când statul executant a pus în aplicare măsura pe care se întemeiază acțiunea penală pe teritoriul statului emitent, cu scopul de a pune ulterior datele colectate la dispoziția organelor care desfășoară investigația din statul emitent și care sunt interesate de date în scopul urmăririi penale?
c) Un OEA care vizează obținerea de probe trebuie să fie emis de un judecător (sau de un organism independent, care nu se ocupă de investigații penale) în toate cazurile în care măsura privește o atingere gravă adusă drepturilor fundamentale de rang superior?
2) Cu privire la interpretarea articolului 6 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2014/41
a) Articolul 6 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2014/41 se opune unui OEA care vizează transmiterea datelor dintr-o interceptare a telecomunicațiilor, în special a datelor de trafic și de localizare, precum și a înregistrărilor conținutului comunicațiilor, deja disponibile în statul executant (Franța), în cazul în care interceptarea efectuată de statul executant s-a extins asupra tuturor abonaților unui serviciu de comunicații, prin OEA se solicită transmiterea datelor tuturor conexiunilor utilizate pe teritoriul statului emitent și nu au existat indicii concrete privind săvârșirea unor infracțiuni grave de către acești utilizatori individuali nici la momentul dispunerii și executării măsurii de interceptare, nici la momentul emiterii OEA?
b) Articolul 6 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2014/41 se opune unui astfel de OEA în cazul în care integritatea datelor colectate prin măsura de interceptare nu poate fi verificată de autoritățile din statul executant din cauza confidențialității totale?
3) Cu privire la interpretarea articolului 6 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2014/41
a) Articolul 6 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2014/41 se opune unui OEA care vizează transmiterea datelor dintr-o interceptare a telecomunicațiilor, deja disponibile în statul executant (Franța), atunci când măsura de interceptare a statului executant pe care se întemeiază colectarea datelor ar fi fost inadmisibilă în temeiul dreptului statului emitent (Germania), într-o cauză internă similară?b) În subsidiar, acest lucru este în orice caz valabil atunci când statul executant a efectuat interceptarea pe teritoriul statului emitent și în interesul acestuia?
4) Cu privire la interpretarea articolului 31 alineatele (1) și (3) din Directiva 2014/41
a) O măsură asociată cu infiltrarea de dispozitive terminale în vederea colectării datelor de trafic, de localizare și de comunicații ale unui serviciu de comunicații bazat pe internet constituie o interceptare a telecomunicațiilor în sensul articolului 31 din Directiva 2014/41?
b) Notificarea în sensul articolului 31 alineatul (1) din Directiva 2014/41 trebuie să fie adresată întotdeauna unui judecător sau acest lucru se aplică cel puțin în cazul în care, în temeiul dreptului statului notificat (Germania) într-o cauză internă similară, măsura planificată de statul de interceptare (Franța) ar putea fi dispusă doar de un judecător?
c) În măsura în care articolul 31 din Directiva 2014/41 urmărește de asemenea protecția individuală a utilizatorilor de telecomunicații vizați, acest scop se extinde și la utilizarea datelor în vederea urmăririi penale în statul notificat (Germania) și, în caz afirmativ, acest scop este echivalent cu scopul suplimentar de a proteja suveranitatea statului membru notificat?
5) Consecințele juridice ale unei obțineri de probe neconforme cu dreptul Uniunii
a) În cazul unei obțineri de probe prin intermediul unui OEA neconform cu dreptul Uniunii, din principiul efectivității, prevăzut de dreptul Uniunii, poate să rezulte în mod direct o interdicție de utilizare a probelor?
b) În cazul probelor obținute prin intermediul unui OEA neconform cu dreptul Uniunii, principiul echivalenței, prevăzut de dreptul Uniunii, poate conduce la o interdicție a utilizării probelor în cazul în care măsura care stă la baza obținerii probelor în statul executant nu ar fi trebuit să fie dispusă într-o cauză internă similară în statul emitent, iar probele obținute prin intermediul unei astfel de măsuri interne nelegale nu ar putea fi utilizate în temeiul dreptului statului emitent?
c) Constituie o încălcare a dreptului Uniunii, în special a principiului efectivității, împrejurarea că, în cadrul unei puneri în balanță a intereselor, utilizarea, în cadrul unei proceduri penale, a unor probe a căror obținere era contrară dreptului Uniunii tocmai pentru că nu existau suspiciuni privind comiterea unei infracțiuni este justificată prin gravitatea faptelor care au devenit cunoscute pentru prima dată prin analiza probelor?d) Cu titlu subsidiar, rezultă din dreptul Uniunii, în special din principiul efectivității, că, în cadrul unei proceduri penale naționale, de asemenea în cazul unor infracțiuni grave, încălcările dreptului Uniunii cu ocazia obținerii probelor nu pot rămâne complet lipsite de consecințe și, prin urmare, trebuie să fie luate în considerare, în favoarea acuzatului, cel puțin la nivelul evaluării probelor sau al stabilirii cuantumului pedepsei?>>
Partajează acest conținut:
