Rușii le-au spus volohi, ucrainienii – țiganii albi. Ei își spun români, dar pentru ei România însemna ceva abstract, un loc din care mai veneau din când în când oameni cu ajutoare, care vorbeau o limbă pe care parcă o înțelegeau. Un fost primar din Bihor are în grijă o întreagă comunitate de ucraineni care s-a refugiat din calea războiului la Subpiatră, un sat dintre dealurile de lângă Munții Piatra Craiului. Ovidiu Drimbea a luat în plasament și trei fetițe volohe, de care are grijă să nu le lipsească nimic și să nu simtă că sunt departe de casă.
Copiii care nu au mâncat un ou, nu au văzut un televizor
La Poroșcovo, în Transcarpatia Ucrainei, fostul primar al localității bihorene Țețchea, Ovidiu Drimbea, merge de patru ani. A fost marcat de soarta volohilor.
“Erau peste 2000 de suflete care au peste 1000 de copii, vorbesc și trăiesc arhaic. Au foarte mulți copii, fiindcă așa au învățat din moși strămoși că-și pot păstra neamul. Majoritatea acestor copii au mers cel mult până la școală. Poate că nu au fost niciodată nici până în centrul satului. Odată am organizat pentru ei un fast- food, au venit peste 700 de copiii să mănânce un sandviș”, își amintește fostul primar de Țețchea.
Legăturile dese cu comunitățile din Ucraina au făcut din Ovidiu Drimbea acel om din România pe care se puteau sprijini. A rămas tot timpul în contact cu oamenii pe care i-a ajutat. Cu doar o lună înainte de izbucnirea războiului, tocmai se întorsese din Ucraina.
Din vacanță romantică, în exil
Pe 26 februarie a primit primii refugiați ucrainieni. “Oamenii aceștia s-au întors chiar noaptea dinainte să plece în pribegie, dintr-o vacanță romantică la Viena. Au ajuns la 5 dimineața. Aveau un prieten, un soldat rus care, conform promisiunii, i-a anunțat că a început războiul. Cum veniseră din vacanță, și-au pus hainele la spălat. Așa le-au lăsat… Imediat cum au ajuns, le-am spus că mergem la cumpărături și i-am întrebat de ce au nevoie. Mi-au spus că au nevoie doar de ciorapi, pentru că au uitat să ia, deoarece a trebuit să lase totul în urmă în 15 minute”, povestește filantropul.
La început, în satul Subpiatră, din comuna bihoreană Țețchea, au venit câțiva ucraineni. Apoi au sosit cu zecile. La un moment dat, comunitatea ucrainenilor din Subpiatră număra 56 de suflete. Ovidiu Drimbea a înțeles că de acum e răspunzător de soarta fiecăruia.
Povestea celor trei fetițe
Într-un miez de noapte, Ovidiu Drimbea a fost sunat de mama unor copile volohe. “Mi-a spus să vin să iau trei fete, că e în România. Unde în România? La graniță! Nu știa unde e. I-am spus să întrebe. Era la Sighetu Marmației. Am plecat, iar între timp am rugat un prieten să ia fetele. Mama a spus că vrea măcar trei copiii să salveze din cei mulți pe care îi are. Le-a lăsat cu o plasă de haine, fără telefon…”, spune fostul primar cum a început povestea fetițelor volohe intrate în familia sa.
Nu a fost simplu să le poată lua în grijă. După mai multe încercări, a reușit să le ia, legal, în plasament. ”Fetițele acestea au văzut televizor pentru prima dată la noi în casă, nu știau să mănânce carne, nu mâncaseră niciodată un ou. Mi-aș fi dorit pentru cea mare să urmeze o școală profesională, cred că are talent în bucătărie. Din păcate, demersul meu nu a fost înțeles așa cum trebuie, mi s-a spus că încurc. Acum toate cele trei fete luate în plasament studiază la liceul «Constantin Șerban», la Aleșd, acolo unde învață și fiica mea. Sunt, de toți, 5 copiii din Ucraina care învață online la liceul din Aleșd”, spune fostul primar de Țechea.
Din păcate, statul român nu a reglementat statutul copiilor ucraineni în școlile de la noi. Aceștia au doar rol de auditor. “Învață după sistem ucrainean. I-am spus fetei mai mari să se străduiască să învețe, iar la matematică trebuie să știe formule. M-a aprobat, apoi a venit să mă întreb: «Ce e aceea formula?»”, explică Ovidiu Drimbea situația cu care se confruntă.
Universitarul care descarcă marfă la Profi
Când întocmea actele pentru plasamentul fetițelor, fostul primar a cunoscut o familie de refugiați ucraineni. Soțul, profesor universitar, 61 de ani. Soția, 39 de ani. Aveau doi copii, din care unul de patru luni. Aveau acasă tot ceea ce le trebuia, dar au plecat și au rămas doar cu o mașină.
Drimbea le-a dat numărul lui de telefon ca să se asigure că au la cine să apeleze. ”Locuiesc în Tileagd, iar domnul profesor încarcă, descarcă, pune marfă pe rafturi la Profi. Profesorul e rus-tătar și e atât de supărat… Înainte vorbea doar rusa, acum spune că vrea să învețe limba ucraineană și să nu mai audă niciodată de limba rusă.“
O întâmplare l-a impresionat profund pe fostul edil. ”Domnul profesor a aflat că vine cineva din zona lui aici. I-a tăiat păr de la pisica lăsată acasă și i-a adus la Tileagd… Oamenii aceștia, copii și adulți speră de 9 luni că într-o săptămână- două se întorc acasă. Pe măsură ce trece timpul sunt cuprinși de depresii. Acești oameni nu au cu cine vorbi, nu știu nimic de soții lor, de părinți lor. Acum unii știu că nu se vor mai întoarce niciodată acasă…”
Pe fondul stresului, mulți au făcut atac de panică. Ca să îi ajute, Ovidiu Drimbea a apelat pentru ei la serviciile unui pshiholog.
Copiii de 7 ani spun povești cu bombe
Fostul primar a observat că refugiații din Subpiatră dintr-o cultură diferită. ”De exemplu, ei nu știau să își facă foc fiindcă în Ucraina era gaz peste tot”, spune Ovidiu Drimbea.
În casa părinților săi au locuit multă vreme două mame care aveau patru copii cu autism. A fost o provocare să facă față situației. În alte cazuri, a fost nevoie să apeleze urgent la medici. S-a întâmplat cu un băiețel care a făcut pshoriazis pe fond de stres, dar și cu una dintre fetițele luate în plasament.
“Și-a rupt mâna, trebuia operată. Medicul m-a întrebat dacă fetița asta are 13 ani, fiindcă are musculatura și osatura unui adult. Lucrase, în Ucraina, pe o plantație de lavandă”, povestește Ovidiu Drimbea.
În timpul verii a fost organizată o tabără pentru copii. “I-am dus în zona Sibiului, pe la căsuțele de lut. Erau copii de 7-12 ani. Stând la masa, acești copiii vorbeau numai de bombe și rachete și despre ce o să le facă rușilor ca să se răzbune”, explică fostul primar.
În timp ce unii încă speră să se întoarcă la rosturile lor, fetițele luate în plasament se tem să nu vină părinții să le ia acasă. “Acum fetele mele se simt bine aici, mai ales după ce au văzut că școala nu e o sperietoare, că aici nu sunt bătute și alungate în ultima bancă”, spune fostul primar de Țețchea.
Statistici care aduc bani
Din păcate, puțini sunt cei care încearcă să rescrie destinele acestor oameni traumatizați. Pentru ceilalți, refugiații sunt statistici și se traduc în posibilitatea de a încasa bani.
“Tare mă tem că îi vom vedea în stradă când nu mai sunt aceste fonduri la dispoziție… Vin și la noi să facă statistici, au fost de la UNICEF, de la o fundație din Portugalia, au vrut să afle ce problem medicale au, dar când am întrebat ce soluții ar fi, au spus că ei fac statistici. Din păcate, tot statistici sunt și cei 17 copii de la granița cu Uniunea Europeană, din comunitatea volohă, care în 2021 au murit de malnutriție”, spune, cu un gust amar, Drimbea.
De la izbucnirea războiului, Ovidiu Drimbea are la masă, în fiecare duminică, cel puțin 15 refugiați. La început, când au sosit în comună, fostul primar spune că a văzut uimit cum opreau mașinile localnicilor și fiecare oferea un sac de cartofi, mâncare ori haine.
Piesă de teatru despre război și pace
Recent, preotul ortodox Lucian Crișan a vrut să ofere bucurie și alinare comunității ucrainene din Subpiatră. A organizat o colectă în bani și alimente, iar în semn de recunoștință, copiii și tinerii ucraineni au prezentat o scenetă despre război și pace și au interpretat cântece religioase și patriotice.
În această duminică, ucrainenii din Subpiatră vor sărbători în stil american. Aceasta fiindcă la biserica penticostală din sat e sărbătoarea de mulțumire, inspirată din Ziua Recunoștinței.
Ovidiu Drimbea rămâne omul care duce pe umeri povara tristeții, bucuriei și traiului de zi cu zi a unei comunități de ucraineni din Bihor. “Nu vrea să fiu erou, dar nu pot abandona aceste suflete măcinate de depresie și însingurare…”
