Termenul de prescripție aplicabil acțiunilor în despăgubire pentru încălcări ale legislației în materie de concurență a Uniunii nu poate începe să curgă fără ca această încălcare să fi încetat și fără ca persoana prejudiciată să fi luat cunoștință de faptul că respectivul comportament constituie o asemenea încălcare. Această luare la cunoștință coincide în general cu publicarea rezumatului deciziei Comisiei de constatare a acestei încălcări în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Dreptul Uniunii impune de asemenea suspendarea sau întreruperea termenului de prescripție pe durata investigației Comisiei. În plus, de la intrarea în vigoare a unei directive în materie, o asemenea suspendare sau întrerupere poate înceta cel mai devreme la un an de la data la care decizia de constatare a încălcării rămâne definitivă.
Heureka, o societate cehă, administrează un portal de comparare a prețurilor de vânzare. Ea susține că motorul de căutare Google favorizează în mod sistematic, pe paginile sale de rezultate de căutare generală, propriul comparator de prețuri al acestei societăți. În consecință, cel al Heureka este mai puțin consultat. Heureka se consideră, așadar, prejudiciată de Google și se întemeiază în acest context pe decizia (încă nedefinitivă) a Comisiei Europene de constatare a abuzului de poziție dominantă comis de Google.
Instanța cehă, sesizată de Heureka cu o acțiune în despăgubiri, ridică problema compatibilității cu dreptul Uniunii a fostului termen de prescripție prevăzut în legislația cehă care continuă să se aplice acestei acțiuni. Acest termen de trei ani începe să curgă, pentru fiecare prejudiciu parțial, din momentul în care persoana prejudiciată a luat cunoștință de faptul că a suferit un asemenea prejudiciu, precum și de identitatea autorului încălcării. În schimb, regimul național nu impune cunoașterea faptului că respectivul comportament constituie o încălcare, nici ca aceasta să fi încetat pentru ca termenul de prescripție să înceapă să curgă. Acest regim nu prevede nici că termenul amintit trebuie să fie suspendat sau întrerupt în cursul investigației Comisiei și cel puțin până la un an de la data la care decizia Comisiei de constatare a aceleiași încălcări rămâne definitivă.
În hotărârea sa, Curtea statuează că dreptul Uniunii se opune reglementării cehe aplicabile până la transpunerea tardivă a Directivei 2014/104. În această privință, Curtea consideră că, chiar înainte de expirarea termenului de transpunere a acestei directive, dreptul Uniunii3 impunea ca, pentru ca termenul de prescripție să înceapă să curgă, încălcarea dreptului concurenței să fi încetat și ca persoana prejudiciată să fi avut cunoștință de informațiile indispensabile pentru introducerea acțiunii sale în despăgubire și, în special, de faptul că
respectivul comportament constituie o asemenea încălcare. Astfel, aceste două condiții sunt necesare pentru a permite persoanei prejudiciate să fie în mod efectiv în măsură să își exercite dreptul de a solicita repararea integrală a prejudiciului suferit ca urmare a unei încălcări a dreptului concurenței.
Curtea precizează că, în principiu, luarea la cunoștință a informațiilor indispensabile pentru introducerea unei acțiuni coincide cu data publicării rezumatului deciziei Comisiei de constatare a încălcării în Jurnalul Oficial, independent de faptul că această decizie nu a rămas încă definitivă. Pe de altă parte, persoana prejudiciată se poate întemeia pe o astfel de decizie nedefinitivă în susținerea acțiunii sale în despăgubire. În acest context, Curtea arată că dreptul Uniunii impune de asemenea să fie posibil să se suspende sau să se
întrerupă prescripția în cursul investigației Comisiei pentru a evita ca termenul de prescripție să se scurgă chiar înainte ca această investigație să fie finalizată. Astfel, dat fiind că, în general, este dificil pentru persoana prejudiciată să facă dovada unei încălcări a dreptului concurenței în lipsa unei decizii a Comisiei sau a unei autorități naționale, această persoană trebuie să aibă posibilitatea de a aștepta finalizarea unei atare investigații pentru a se putea întemeia, dacă este cazul, pe o asemenea decizie în cadrul unei acțiuni ulterioare în despăgubire. În plus, Directiva 2014/104 prevede în prezent că termenul de prescripție trebuie suspendat cel puțin până la un an de la data la care decizia Comisiei de constatare a încălcării în cauză rămâne definitivă. În consecință, Curtea consideră că fostul regim de prescripție ceh este incompatibil cu dreptul Uniunii. El face practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea dreptului de a solicita repararea prejudiciului suferit ca urmare a unei încălcări a dreptului concurenței.
Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară:
Articolul 10 din Directiva 2014/104/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 noiembrie 2014 privind anumite norme care guvernează acțiunile în despăgubire în temeiul dreptului intern în cazul încălcărilor dispozițiilor legislației în materie de concurență a statelor membre și a Uniunii Europene, precum și articolul 102 TFUE și principiul efectivității trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale, astfel cum este interpretată de instanțele naționale competente, ce prevede un termen de prescripție de trei ani aplicabil acțiunilor în despăgubire pentru încălcări continue ale normelor dreptului concurenței al Uniunii care:
– începe să curgă, independent și separat, pentru fiecare prejudiciu parțial rezultat dintr‑o astfel de încălcare, din momentul în care persoana prejudiciată a luat cunoștință sau ar fi putut lua cunoștință de faptul că a suferit un asemenea prejudiciu parțial și de identitatea persoanei care este obligată să îl repare, fără ca persoana prejudiciată să fi luat cunoștință de faptul că respectivul comportament constituie o încălcare a normelor de concurență și fără ca această încălcare să fi încetat, și
– nu poate fi suspendat sau întrerupt în cursul investigației Comisiei Europene cu privire la o atare încălcare.
În plus, articolul 10 din Directiva 2014/104 se opune de asemenea unei astfel de reglementări în măsura în care aceasta nu prevede suspendarea termenului de prescripție cel puțin până la un an de la data la care decizia de constatare a aceleiași încălcări a rămas definitivă.
