Parchetul de pe Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a sesizat Curtea Supremă cu un recurs în interesul legii referitor la stabilirea instanței care poate dispune recalcularea pedepsei pentru infracțiunea continuată sau complexă. Concret, Parchetul General solicită ÎCCJ interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor care vizează următoarea problemă de drept: „Dacă aplicarea art. 37 din Codul penal poate fi dispusă de instanța învestită cu judecarea altor acțiuni sau inacțiuni care intră în conținutul aceleiași infracțiuni continuate pentru care anterior s-a pronunțat o condamnare definitivă ori doar instanța de executare investită in temeiul art. 585 alin. 7 lit. d din Codul de procedură penală, după rămânerea definitivă a hotărârilor de condamnare.”
Sesizarea cu recursul în interesul legii a fost înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție vineri, 16 aprilie.
În practica instanțelor au fost identificate două orientări referitoare la această problemă.
Într-o primă opinie s-a considerat că judecătorul investit cu judecarea actelor noi poate proceda Ia desființarea hotărârii definitive și la judecarea inculpatului pentru toate actele materiale, invocându-se dispozițiile art. 37 din Codul penal.
În argumentarea acestei opțiuni, instanțele au plecat de la premisa că s-ar da dovadă de un formalism exagerat dacă actele materiale pentru care există o hotărâre definitivă nu ar putea fi reunite decât ulterior rămânerii definitive a hotărârii pentru noile fapte, o atare interpretare fiind doar de natură să genereze noi dosare pe rolul instanței de judecată cu ocazia punerii în executare.
Totodată, se arată că art. 37 din Codul penal este destul de clar și, prin urmare, dacă se constată în momentul în care se judecă unele fapte, alte acte materiale care intră în conținutul unei infracțiuni care a fost deja judecată, se va proceda la aplicarea unei pedepse ținându-se seama și de infracțiunea săvârșită în întregul ei. În caz contrar, textul acestui articol ar rămâne fără aplicare, ceea ce este inadmisibil.
În a doua opinie s-a apreciat că instanța astfel sesizată se va pronunța doar cu privire la actele materiale care i-au fost deduse judecății, urmând ca persoana condamnată să formuleze ulterior cerere de modificare a pedepsei, în temeiul art. 585 alin. 1 lit. d din Codul de procedură penală, după rămânerea definitivă a celei de-a doua hotărâri.
Instanțele care împărtășesc această orientare și-au motivat opțiunea plecând de la constatarea că art.37 din Codul penal reglementează doar modalitatea de stabilire a pedepsei în cadrul unei contestații la executare întemeiate pe dispozițiile art. 585 alin. 1 lit. d din Codul de procedură penală și este aplicabil doar în corelație cu acest text, care stabilește că pedeapsa pronunțată poate fi modificată dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența de acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni. Astfel cum rezultă din conținutul dispoziției legale menționate, modificarea pedepsei poate fi făcută doar în faza de executare.
În urma verificării jurisprudenței naționale a rezultat că, în cvasiunanimitate, instanțele învestite cu judecarea altor acțiuni care intră în conținutul aceleiași infracțiuni continuate pentru care anterior s-a pronunțat o hotărâre definitivă, au făcut aplicarea art. 37 din Codul penal.
DOCUMENT – Sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr.436/III-5/2021/16.04.2021:
