Ministerul Afacerilor Interne a implementat proiectul, în sistem pilot, prin care polițiștii rutieri pot aplica sancțiuni contravenționale, prin intermediul dispozitivelor mobile (tablete), aflate în dotarea acestora.
Astfel, a fost instalată aplicația ABATERI RUTIERE – MOBILE pe dispozitivele mobile din dotarea polițiștilor rutieri și au fost aplicate primele sancțiuni contravenționale.
Proiectul va funcționa în sistem pilot și progresiv, fiind colectate informații privind calitatea experienței atât de la utilizatori, cât și din partea participanților la trafic.
Numărul de dispozitive pe care va fi folosită aplicația va crește progresiv, astfel încât, până la sfârșitul lunii septembrie, aceasta să fie utilizată de către toți polițiștii rutieri din țară.
Procesele-verbale sunt tipărite cu ajutorul imprimantelor mobile din teren.
De exemplu, pe 3 septembrie, ora 17.06, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Cluj au sancționat contravențional, prin intermediul aplicației Abateri Rutiere – Mobile, un bărbat, de 52 de ani, din Cluj, deoarece acesta a condus un vehicul, pe strada Teodor Mihali din municipiul Cluj-Napoca, fără a avea cuplată centura de siguranță.
Conducătorului auto i-au fost aplicate 2 puncte amendă, în valoare de 330 de lei și 2 puncte de penalizare.
În această vară, o altă schimbare importantă a apărut în Codul Rutier. Mai exact, se dau amenzi rutiere în baza înregistrărilor audio-video, fără a mai fi necesară semnătura unui martor. Ordonanţa de urgență adoptată de Guvern a adus astfel mai multe reglementări printre care cele mai importante:
-obligarea polițistului de a efectua testarea conducătorilor auto, în anumite situații, precum cea a identificării, cu ocazia controlului unui vehicul, a unor recipiente de alcool ce prezintă urme de consum sau substanțe care pot avea efecte psihoactive sau în cazul în care conducătorul de vehicul figurează în evidențele poliției cu mențiuni privitoare la traficul de droguri ori consumul de substanțe psihoactive sau de băuturi alcoolice;
- -eliminarea posibilității aplicării avertismentului pentru contravenții cu o gravitate ridicată, cum ar fi conducerea sub influența alcoolului, având în vedere consecințele ce se pot produce în cazul săvârșirii unor astfel de fapte;
- -înregistrările video vor putea fi folosite de Poliție. Agentul va putea constata anumite contravenții cu ajutorul înregistrării audio-video sau video ale unui alt participant la trafic.