La data de 29 octombrie 2025, în Senatul României a fost înregistrată propunerea legislativă B541/2025 – Legea pentru prevenirea și combaterea femicidelor și a violențelor care le preced. Actul normativ, aflat la începutul procesului parlamentar, marchează una dintre cele mai importante inițiative juridice din ultimii ani privind protecția femeilor împotriva violenței și consolidarea răspunsului statului față de cea mai gravă formă a acesteia – uciderea intenționată a femeilor pe criterii de gen, cunoscută sub numele de femicid.
Această inițiativă legislativă nu apare în vid. Ea este rezultatul unei acumulări de fapte, statistici, tragedii și neputințe instituționale care, de ani întregi, conturează tabloul sumbru al violenței împotriva femeilor în România. Cifrele sunt grăitoare: doar în primele cinci luni ale anului 2025, Inspectoratul General al Poliției Române a raportat 33 de infracțiuni de omor comise asupra unui membru de familie, dintre care 69% – adică 23 de victime – au fost femei sau fete ucise de rude ori parteneri. În medie, trei femei sunt ucise lunar de un membru al familiei. Dacă tendința se menține, anul 2025 va depăși cu mult anii precedenți, care deja indicau o creștere îngrijorătoare: 25 de femei ucise în 2023, 31 în 2024. Până în prezent, 30 octombrie, au fost înregistrate 50 de cazuri de femicid/
Fenomenul nu mai poate fi considerat un șir de tragedii izolate. În realitate, el reprezintă expresia cea mai violentă a inegalității de gen, a discriminării structurale și a eșecului instituțional de protecție. Femicidul nu este un accident. Este o crimă anunțată, precedată aproape întotdeauna de luni sau ani de violență domestică, control psihologic, amenințări și neintervenție.
În acest context, scopul proiectului de lege devine evident: recunoașterea femicidului ca fenomen distinct și instituirea unui cadru normativ care să permită prevenirea, investigarea și sancționarea adecvată a acestor crime, precum și colectarea datelor statistice necesare pentru formularea de politici publice coerente. România se alătură astfel unui val de reforme europene prin care statele încearcă să abordeze uciderea femeilor dintr-o perspectivă comprehensivă, juridică, sociologică și etică.
Legea propusă definește femicidul în conformitate cu standardele internaționale. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, femicidul în sens restrâns reprezintă uciderea intenționată a unei femei pentru că este femeie, iar în sens extins include orice omor comis asupra unei femei sau fete. Declarația de la Viena a Națiunilor Unite din 2013 consacră conceptul de „uciderea unei femei sau fete pe criteriu de gen”, detaliind multiplele forme pe care aceasta le poate lua – de la uciderea în contextul violenței domestice, la crimele de „onoare”, crimele legate de zestre, avorturile selective, mutilările genitale, omorurile în contextul conflictelor armate sau cele motivate de orientarea sexuală ori identitatea de gen. România, prin această propunere legislativă, adoptă o definiție funcțională, care permite atât identificarea și clasificarea corectă a cazurilor, cât și alinierea la standardele statistice internaționale: femicidul este omorul săvârșit cu intenție împotriva unei femei sau fete, determinat de motive legate de genul acesteia.
Această formulare simplă ascunde însă o revoluție juridică. Pentru prima dată, uciderea femeilor este desprinsă conceptual din sfera generică a omorului și tratată ca o infracțiune agravată, contextualizată de dinamica puterii și a controlului de gen. În esență, legea spune că nu toate omorurile sunt egale: a ucide o femeie pentru că este femeie implică o motivație misogină, o relație de subordonare și o structură culturală care trebuie recunoscută juridic.
Propunerea legislativă reconfigurează astfel Codul Penal și Codul de Procedură Penală. În primul rând, uciderea unui partener intim, actual sau fost, devine omor calificat, pedepsibil cu detenție pe viață. În al doilea rând, se introduc circumstanțe agravante pentru uciderea motivată de răzbunare după despărțire, de refuzul victimei de a continua relația sau de dorința agresorului de a-și restabili controlul. În același timp, legea extinde protecția penală și pentru foștii membri ai familiei și elimină condiția plângerii prealabile în cazurile de violență domestică sau agresiune sexuală gravă, stabilind că statul are obligația de a acționa din oficiu pentru protejarea vieții și integrității femeilor, chiar și împotriva voinței lor declarate, atunci când pericolul este evident.
De asemenea, actul introduce instrumente juridice noi, precum măsurile de ocrotire pentru copiii rămași orfani în urma unui femicid și dispoziții privind nedemnitatea succesorală a agresorului. Astfel, ucigașul nu va mai putea moșteni bunurile victimei, corectând o aberație juridică care, până acum, permitea unor soți criminali să devină moștenitori ai celor pe care i-au ucis.
Pe plan procedural, legea impune colectarea unitară și raportarea anuală a datelor privind cazurile de violență domestică și femicid, prin colaborarea între Poliție, Parchet, institutele de medicină legală și instanțele de judecată. Rolul central revine Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor (ORAPO) – laborator interdisciplinar al Institutului de Sociologie al Academiei Române, recunoscut de ONU încă din 2021 ca „femicid watch body” național. ORAPO va fi responsabil cu analiza datelor, evaluarea tendințelor, formularea de recomandări pentru autorități și elaborarea de instrumente de evaluare a riscului de femicid. Într-un context economic dificil, înființarea unei noi instituții nu a fost considerată oportună, însă atribuțiile ORAPO vor fi extinse și formalizate prin lege, asigurând continuitatea colaborării internaționale și a raportărilor către structurile europene și ONU.
Datele statistice europene confirmă nevoia unei astfel de abordări. În perioada 2017–2023, rata omorurilor în România a depășit constant media Uniunii Europene – 1,28 la 100.000 locuitori, față de media europeană de 0,88. Rata omorurilor cu victime femei a fost, de asemenea, superioară mediei europene (0,79 față de 0,64). Ponderea femeilor ucise de parteneri sau membri de familie în totalul omorurilor este alarmantă: 52,6% în România, comparativ cu media mondială de 31%. Aceasta înseamnă că, în România, mai mult de jumătate dintre femeile ucise mor în propriul cămin – spațiu care, paradoxal, ar trebui să le ofere siguranță.
Femicidul nu mai poate fi tratat ca o simplă crimă pasională, ci ca un fenomen de violență structurală. De aceea, legea propune o abordare integrată: nu doar înăsprirea pedepselor, ci și educația, analiza cauzelor și cooperarea instituțională. Este o lege de prevenire, intervenție și transformare socială.
Dimensiunea educațională a proiectului este una dintre cele mai ambițioase. Inspirată de Strategia Uniunii Europene privind Egalitatea de Gen 2020–2025 și de recomandările GREVIO, legea introduce în programele școlare teme legate de egalitatea de gen, formele violenței împotriva femeilor, etica relațiilor non-violente și respectul reciproc. Cadrele didactice vor beneficia de formare continuă pentru predarea acestor conținuturi, recunoscându-se că prevenția începe în școală, nu în sala de judecată. Educația devine astfel o formă de protecție pe termen lung – antidotul mentalităților care transformă dominația și controlul în norme culturale.
În plan internațional, România se aliniază prin această inițiativă unui cadru juridic global deja consolidat. Femicidul este recunoscut de Comitetul CEDAW al ONU drept o expresie extremă a violenței de gen și o încălcare gravă a drepturilor omului. Recomandarea generală nr. 35 a CEDAW solicită statelor să incrimineze toate formele de violență bazată pe gen, să adopte măsuri preventive, să garanteze accesul victimelor la justiție și să asigure sancțiuni proporționale cu gravitatea faptelor. Totodată, Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă include obiectivul 5 – „egalitatea de gen” – și obiectivul 16.1 – „reducerea semnificativă a tuturor formelor de violență”. Prin B541/2025, România face un pas concret în implementarea acestor angajamente.
Este esențial de înțeles că femicidul nu este doar o problemă de drept penal, ci una de politică publică. Uciderea femeilor în context de violență domestică este precedată, în aproape toate cazurile, de semnale clare: ordine de protecție încălcate, plângeri ignorate, evaluări superficiale ale riscului, lipsa coordonării între poliție, parchet și servicii sociale. Legea propusă încearcă să spargă acest cerc vicios, oferind profesioniștilor instrumente clare de evaluare a riscului și obligând instituțiile să colaboreze, să comunice și să intervină la timp.
Prin introducerea acestor instrumente de evaluare standardizată – inspirate de modele europene validate – România se racordează la un curent internațional de profesionalizare a răspunsului instituțional. Cazurile nu vor mai fi tratate izolat, ci analizate în contextul relației victimă–agresor, al istoricului de violență și al factorilor de risc. Aceasta este esența modernizării juridice: transformarea justiției dintr-un mecanism punitiv într-un sistem preventiv și protector.
Pe lângă dimensiunea juridică și educațională, proiectul are și o componentă umanistă profundă. Se recunoaște pentru prima dată drama copiilor rămași în urma femicidelor – copii care asistă la uciderea mamei, o găsesc moartă sau sunt martori indirecți ai crimei. România nu dispune în prezent de o bază de date a acestor copii, nici de un mecanism integrat de sprijin psihologic și social. Noua lege impune statului obligația de a identifica acești minori, de a le oferi protecție imediată și de a le garanta dreptul la reparație. Este un pas mic, dar vital, spre recunoașterea efectelor transgeneraționale ale violenței de gen.
Dincolo de litera legii, importanța acestei inițiative stă în schimbarea opticii publice. Timp de decenii, violența împotriva femeilor a fost tratată în spațiul juridic românesc ca o problemă privată, domestică, ca o neînțelegere familială care „nu trebuie exagerată”. Femicidul rupe acest văl al tăcerii. În momentul în care statul recunoaște că există o categorie distinctă de crime – uciderea femeilor pe criterii de gen – el admite implicit că inegalitatea ucide.
În același timp, legea se înscrie într-un proces de modernizare a justiției penale, care înțelege tot mai mult rolul social al dreptului. Pedeapsa nu mai este doar o sancțiune, ci un mesaj. Definirea și sancționarea femicidului nu urmăresc doar retribuția, ci și recunoașterea unei realități ascunse: femeile nu sunt ucise doar de mâinile agresorilor lor, ci și de indiferența sistemului.
Prin acest proiect, România face un pas simbolic și practic către normalitate. Dincolo de paragrafele tehnice, legea spune un adevăr simplu: viața unei femei nu este o chestiune privată, ci un interes public. Este o lege care vorbește despre demnitate, despre justiție, despre responsabilitate instituțională și despre un stat care începe, în sfârșit, să privească violența nu ca pe un fapt divers, ci ca pe o problemă de drept fundamental la viață și egalitate.
Într-o lume în care, potrivit datelor ONU din 2024, o femeie este ucisă la fiecare zece minute de o persoană apropiată, această lege nu mai este doar necesară – este urgentă. Ea aduce România în rândul statelor care au înțeles că protejarea femeilor nu este o concesie, ci o datorie constituțională. Este, în același timp, un act de recunoaștere a durerii tăcute a miilor de victime care nu au mai apucat să ceară ajutor.
Dacă va fi adoptată și aplicată cu seriozitate, Legea privind prevenirea și combaterea femicidelor ar putea deveni piatra de temelie a unei politici publice autentice de egalitate de gen și protecție împotriva violenței. Va marca trecerea de la reacție la responsabilitate, de la neputință la acțiune. Pentru că, dincolo de cifre, statistici și paragrafe, miza acestei legi este una esențial umană: ca nicio femeie să nu mai fie ucisă pentru că a îndrăznit să trăiască liber.
