În cadrul ședinței de luni, 7 octombrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al PÎCCJ.
Recursul formulat de către Procurorul General Alex Florența privește următoarea problemă de drept: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.587 alin.3 din Codul de procedură penală, instanța competentă să soluționeze contestația formulată împotriva sentinței pronunțate de judecătorie în materia liberării condiționate este tribunalul în a cărui circumscripție se află locul de deținere a persoanei condamnate la data formulării contestației sau tribunalul ierarhic superior judecătoriei care a pronunțat sentința contestată, în a cărei circumscripție se afla locul de deținere la data formulării cererii?”
În consecință ÎCCJ a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 587 alin. (3) din Codul de procedură penală, instanța competentă să soluționeze contestația formulată împotriva sentinței pronunțate de judecătorie în materia liberării condiționate este tribunalul ierarhic superior judecătoriei care a pronunțat sentința contestată, în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii.
Opinia ÎCCJ este similară cu poziția exprimată de PÎCCJ prin intermediul recursului în interesul legii (RIL) promovat de Procurorul General Alex Florența. În acest sens, Florența subliniază că nu există nicio prevedere în Codul de procedură penală referitoare la schimbarea competenței teritoriale a tribunalului în cazul în care un deținut este transferat în mai multe locuri de detenție pe parcursul soluționării cererii de liberare condiționată.
De asemenea, Florența invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, făcând referire la o decizie din 2018 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Din această hotărâre reiese că cererea de liberare condiționată formulată de persoana condamnată este de competența exclusivă a judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul de detenție al persoanei condamnate la data depunerii solicitării. Astfel, contestația împotriva sentinței de liberare condiționată trebuie soluționată de tribunalul ierarhic superior judecătoriei care a judecat cererea de liberare condiționată pe fond, chiar dacă, la momentul depunerii contestației, deținutul se află într-un penitenciar din circumscripția altui tribunal, conform luju.
„Considerăm că este corectă cea de-a doua orientare jurisprudențială, în sensul că instanța competentă să soluționeze contestația formulată împotriva sentinței pronunțate de judecătorie în materia liberării condiționate este tribunalul ierarhic superior judecătoriei care a soluționat cauza în primă instanță, în a cărei circumscripție se află locul de detenție la data formulării cererii.
Potrivit prevederilor art. 587 alin. 1 din Codul de procedură penală, competența de soluționare a cererii/propunerii de liberare condiționată aparține judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul de detenție. Textul nu conține detalii referitoare la stabilirea locului de detenție ce determină competența teritorială, în ipoteza în care, pe parcursul soluționării cauzei, persoana condamnată execută pedeapsa în mai multe penitenciare.
Jurisprudența constantă a instanței supreme a statuat că aceste dispoziții legale sunt interpretate în sensul că cererea de liberare condiționată formulată de persoana condamnată intră în competența exclusivă de soluționare a judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul de detenție a persoanei condamnate la data formularii solicitării, aspect ce reiese și din dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 15/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 885 din 22 octombrie 2018, prin care s-a stabilit că: ‘Instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de detenție la data formulării cererii, indiferent dacă locul de detenție este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.
Competența de soluționare a căii de atac a contestației formulate împotriva sentinței pronunțate de judecătorie este atribuită, potrivit prevederilor art. 587 alin. 3 din Codul de procedură penală, tribunalului în a cărui circumscripție se află locul de detenție. Se observă că în conținutul alin. 1 și 3 ale art. 587 din Codul de procedură penală, legiuitorul folosește aceeași sintagmă – ‘în circumscripția căreia/căruia se află locul de detenție’ pentru stabilirea instanței competente să soluționeze cererea/propunerea de liberare condiționată, respectiv contestația formulată împotriva hotărârii primei instanțe.
De asemenea, se observă că nici în raport cu această etapă procesuală legiuitorul nu a făcut vreo precizare referitoare la momentul relevant ce ar trebui avut în vedere pentru aplicarea criteriului de competență al locului de detenție, în ipoteza în care pe durata soluționării cauzei persoana condamnată s-a aflat în mai multe penitenciare.
Considerăm că dispozițiile art. 587 alin. 3 din Codul de procedură penală nu pot fi interpretate disociat de dispozițiile art. 587 alin. 1 din același cod, iar locul de detenție din circumscripția tribunalului, la care se referă alin. 3 al art. 587 din Codul de procedură penală, este același cu cel la care se referă alin. 1, respectiv locul unde persoana condamnată execută pedeapsa închisorii la data formulării cererii, neavând nicio relevanță, sub aspectul stabilirii competenței teritoriale, locul de detenție a persoanei condamnate la momentul formulării contestației. Această interpretare este impusă de modalitatea de redactare a dispozițiilor legale, constând în prevederea de către legiuitor a aceluiași criteriu de competență atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru calea de atac, și de lipsa unor precizări referitoare la consecințele schimbării locului de detenție pe durata soluționării cauzei, aspecte din care deducem că legiuitorul a pornit de la presupunerea că persoana condamnată are același loc de detenție pe toată perioada soluționării cauzei, chestiune care de altfel ar trebui să reprezinte normalitatea în materia executării pedepselor. De asemenea, considerăm că această interpretare este și cea care respectă principiile consacrate de legiuitorul român în materia căilor de atac și, anume, că acestea sunt soluționate de instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat soluția în primă instanță.
Sub acest aspect, este necesar ca dispozițiile art. 587 alin. 3 din Codul de procedură penală să fie interpretate în coroborare și cu dispozițiile art. 425/1 alin. 5 din Codul de procedură penală – normă cadru în materia contestației, conform căreia ‘contestația se soluționează de către instanța superioară celei sesizate’, dar și cu dispozițiile art. 597 alin. 7 din Codul de procedură penală, aplicabile tuturor procedurilor judiciare din Titlul V al Codului de procedură penală, conform cărora ‘hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării, potrivit prezentului titlu, pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară’. Raportat la aceste dispoziții legale, rezultă că art. 587 alin. 3 din Codul de procedură penală nu derogă de la normele generale, ci reprezintă o aplicare concretă a acestora, în sensul că, în materia liberării condiționate, sunt de competența tribunalului ierarhic superior contestațiile formulate împotriva hotărârii judecătoriei, criteriul de competență fiind locul de detenție de la momentul formulării cererii inițiale, în ambele situații, atât judecata în primă instanță, cât și în calea de atac. Prin urmare, odată stabilită competența teritorială a instanței de fond în considerarea locului de detenție a persoanei condamnate la data formulării cererii, calea de atac a contestației poate fi judecată doar de către tribunalul ierarhic superior acesteia și nu de către un tribunal căruia nu îi este arondată această instanță de fond.
Având în vedere cele expuse, urmează să constatați că această problemă de drept a primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești și, printr-o decizie obligatorie, să stabiliți modul unitar de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, conform art. 474 din Codul de procedură penală, în sensul: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 587 alin. 3 din Codul de procedură penală, instanța competentă să soluționeze contestația formulată împotriva sentinței pronunțate de judecătorie în materia liberării condiționate este tribunalul ierarhic superior judecătoriei care a pronunțat sentința contestată, în a cărei circumscripție se află locul de detenție la data formulării cererii”.”
