Titlul problemei de drept: Recalculare pensie-imposibilitatea obiectivă de procurare a documentelor privind plata contribuţiilor de asigurări sociale de la fostul angajator al reclamantului-principiul contributivităţii (adeverinţă emisă de către SNTFM – CFR Marfă SA – Sucursala Transilvania,Centrul Zonal de Marfă Braşov, Depoul Tg. Mureş)
- Materie juridică: Dreptul muncii/asigurări sociale
- Subcategorie: recalculare pensie
- Obiect Ecris: recalculare pensie
- Dispoziţii legale relevante: Legea nr. 263/2010, Legea nr. 3/1977, HG nr. 257/2011
Într-o primă opinie se consideră că asemenea pretenţii sunt fondate.
Prin adeverinţa emisă se atestă faptul că reclamantul a fost angajatul Depoului CFR Tg. Mureş în perioada şi a beneficiat de drepturile salariale indicate în adeverinţă.
Potrivit prevederilor art.3 alin.1 din Legea nr.57/1974, retribuţia cuprinde retribuţia tarifară, indemnizaţiile, premiile, sporurile şi alte drepturi prevăzute de lege pentru munca prestată, iar art.9 din acest act normativ redă elementele sistemului de retribuire.
Fostul angajator al reclamant nu mai deţine documente financiar-contabile din acea perioadă întrucât a expirat termenul de păstrare în arhivă prevăzut în art.25 alin.1 din Legea contabilităţii nr.82/1991.
Se reţine în aceste condiţii, existenţa unei imposibilităţi obiective de procurare a documentelor privind plata contribuţiilor de asigurări sociale de la fostul angajator al reclamantului, situaţie în care faţă de legislaţia în vigoare în acea perioadă, s-a avut în vedere ca probă înscrisul întocmit de fostul angajator al reclamantului (adeverinţa în discuţie), pornind de la prezumţia îndeplinirii obligaţiilor datorate statului de către fostele unităţi socialiste de stat, cu atât mai mult cu cât existau reglementări exprese privitoare la modul de plată şi de verificare a efectuării plăţii acestor contribuţii de asigurări sociale.
Astfel, dispoziţiile art.3-6 din Decretul nr.389/1972 stabileau în amănunt, procedura de depunere şi de verificare a depunerii de către unităţile socialiste, a cotelor de contribuţii de asigurări sociale. Aceste contribuţii se depuneau lunar în contul asigurărilor sociale de stat, şi anume la momentul plăţii chenzinei a doua a salariilor, iar organele bancare şi ale Casei de Economii şi Consemnaţiuni aveau obligaţia să verifice, odată cu eliberarea fondurilor pentru plata salariilor, depunerea în contul asigurărilor sociale de stat a contribuţiei datorată de unităţi. Nedepunerea contribuţiei pentru asigurările sociale de stat nu afecta plata drepturilor de asigurări sociale cuvenite celor asiguraţi, ci atrăgea majorarea sumelor datorate şi era supusă urmăririi silite în termenul prevăzut de art.6 din acel act normativ.
De asemenea, s-au avut în vedere art.1 din Decretul nr.389/1972, potrivit cărora contribuţiile de asigurări sociale erau prevăzute în procent (de 15%) din câştigul brut realizat de personalul salariat, indiferent de forma în care se realizau aceste venituri. Sumele exceptate de la contribuţia CAS erau expres prevăzute în art.2 din acest act normativ.
Legea nr.1/1977 stabilea de asemenea în art.28, aplicarea cotelor de asigurări sociale de stat la fondul total de retribuire „stabilit potrivit prevederilor art. 12, din care se scad sumele reprezentând drepturile prevăzute la art. 2 din Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuţia pentru asigurările sociale de stat. La suma astfel obţinută se adaugă impozitul pe fondul total de retribuire aferent calculat cu cotele prevăzute în prezenta lege”. Iar potrivit art. 12 din Legea 1/1977 „Fondul total de retribuire asupra căruia se calculează impozitul prevăzut la art. 11 cuprinde retribuţiile tarifare, indemnizaţiile, premiile, precum şi orice alte drepturi prevăzute de lege pentru munca prestată.”
În concluzie, sumele primite de reclamant ca drepturi salariale, indicate în adeverinţa în discuţie întregeau câştigul brut asupra căruia angajatorul datora contribuţii de asigurări sociale.
Aşa fiind, s-a avut în vedere principiul contributivităţii – principiu consacrat atât prin Legea nr.3/1977, cât şi prin actele normative ulterioare privind legislaţia pensiilor – art.2 lit. e) din Legea nr.19/2000 şi art.2 lit. c din Legea nr.263/2010 (actul normativ în vigoare la momentul formulării cererii de recalculare a pensiei).
Aplicarea acestui principiu fundamental al sistemului public de pensii, impune ca la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public să fie luate în calcul toate formele de retribuire a muncii care au fost incluse în salariul brut şi pentru care s-a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
Astfel, adeverinţa în discuţie care face dovada plăţii către salariatul reclamant a drepturilor salariale şi prezumţia respectării de către angajator a obligaţiilor de plată a contribuţiilor legale corespunzătoare, conduc la recunoaşterea în favoarea reclamantului a dreptului la recalcularea pensiei cu luarea în considerare a acestor sume.
Apărările pârâtei nu pot fi primite, întrucât prin neluarea în considerare la calculul pensiei a tuturor veniturilor salariale pentru care s-au datorat contribuţii de asigurări sociale, se încalcă principiul contributivităţii amintit mai sus.
Potrivit prevederilor art.19 alin.1 din Legea nr.263/2010 „Constituie stagiu de cotizare perioadele de timp pentru care asiguraţii datorează şi/sau plătesc contribuţii de asigurări sociale în sistemul public de pensii …”.
În cadrul celei de-a doua opinii se consideră că asemenea pretenţii sunt nefondate.
Se reţine că adeverinţa nu îndeplineşte toate cerinţele legale edictate de prevederile art. 125, art. 127 alin. 2 şi art. 134 alin. 1 din Normele aprobate prin H.G. nr. 257/2011 şi art. 107 alin. 3 din Legea nr. 263/2010 deoarece nu atestă cu certitudine faptul că drepturile băneşti indicate în acestea au făcut parte din baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, menţionându-se doar faptul că indemnizaţia de parcurs, sporul pentru ore suplimentare, sporul pentru ore /zile nelucrătoare, zile festive>norma, sporul pentru ore şcoală, sporul pentru conducere simplificată, sporul pentru ore cap secţie, premii, gratificaţii, prime CO, bonusuri, decrete şi deplasări nu au făcut parte din baza de calcul a contribuţiei pentru pensia suplimentară în procentele prevăzute de lege, şi că sporurile enumerate sunt, unele cu caracter permanent, altele fără caracter permanent, notate sau nenotate în carnetele de muncă.
Legea nr. 19/2000, prin art. 2 lit. e, şi Legea nr. 263/2010, prin art. 2 lit. c, au instituit, ca principiu fundamental al sistemului de asigurări sociale român, principiul contributivităţii. Acest principiu era prevăzut, chiar dacă nu era menţionat în mod expres, şi în legea anterioară, respectiv art. 3 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială, stipulându-se că dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetăţenilor care au desfăşurat o activitate permanentă pe baza unui contract de muncă pentru care angajatorii au plătit contribuţia de asigurări sociale prevăzută de lege.
Cu toate că, aşa cum a arătat pârâta, Decizia Î.C.C.J. nr. 19 din 17 octombrie 2011 a fost dată în aplicarea dispoziţiilor art. 2 lit. e şi art. 164 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 19/2000 şi pct. V din anexa la O.U.G. nr. 4/2005, acte normative abrogate odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, instanţa apreciază că, având în vedere similitudinea textelor legale aplicabile în speţă, prevăzute de Legea nr. 263/2010, cu cele prevăzute de Legea nr. 19/2000 şi O.U.G. nr. 4/2005, precum şi faptul că cele două legi indică principiul contributivităţii ca fiind la baza stabilirii pensiei, se impune luarea în considerare a considerentelor deciziei mai sus amintite, pentru raţiune identică.
Sub imperiul Legii nr. 3/1977, nu exista obligaţia salariatului de a vira contribuţia pentru pensia de asigurări sociale, această obligaţie revenind numai angajatorului. Ulterior, noua legislaţie a pensiilor (Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010), a instituit obligaţia virării acestei contribuţii de asigurări sociale atât pentru angajator, cât şi pentru angajat, reglementând şi posibilitatea recalculării pensiei prin adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia.
Dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 3/1977 prevedeau că baza de calcul al pensiei o constituie retribuţia tarifară, text ce a fost modificat ulterior prin Legea nr. 49/1992, prin care baza de calcul al pensiei a fost extinsă, în sensul că la stabilirea drepturilor de pensionare erau avute în vedere salariul de bază şi o serie de sporuri sau indemnizaţii ce nu intraseră anterior în această bază.
Intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 şi a Legii nr. 263/2010 a dus la crearea unui sistem de asigurări sociale de tip nou, construit în jurul unui principiu fundamental, şi anume că orice element salarial, efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul şi/sau angajatorul (în funcţie de reglementarea în vigoare) au/a achitat statului contribuţii de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.
În acord cu Decizia nr. 736 din 24 decembrie 2006 a Curţii Constituţionale, instanţelor judecătoreşti, în exercitarea deplinei jurisdicţii în fapt şi în drept, le incumbă atributul exclusiv al verificării împrejurărilor dacă, potrivit legislaţiei anterioare, s-au încasat sau nu contribuţii de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual şi dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor, acestea constituind probleme de fapt şi de aplicare a legii în cazuri concrete individuale. Interpretarea cazuistică a legii, însă, are în vedere nu un impediment determinat de o lege neclară sau obscură, ci aplicarea legii, în funcţie de circumstanţele particulare ale cauzei, care incumbă exclusiv instanţelor judecătoreşti învestite cu o anumită cauză.
Cu alte cuvinte, aplicarea principiului contributivităţii impune luarea în calcul a sporurilor şi veniturilor suplimentare utilizate la determinarea punctajelor medii anuale pentru perioade anterioare datei de 1 aprilie 2001, în măsura în care acestea au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, au fost înregistrate în carnetul de muncă sau rezultă din adeverinţe, conform legislaţiei în vigoare, şi s-a plătit contribuţia de asigurări sociale.
În concluzie, principalul element obiectiv apt să conducă la o justă şi legală stabilire şi recalculare/revizuire a pensiilor îl reprezintă contribuţiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea şi recalcularea/revizuirea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile şi alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuţia pentru asigurările sociale de stat.
Se consideră că, deşi îi revenea sarcina probei, conform art. 249 din Codul de procedură civilă, reclamantul nu a adus dovezi din care să reiasă că toate veniturile suplimentare (indicate în adeverinţa în discuţie) au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, care, potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972 presupunea ca angajatorul să fi vărsat la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuţie de 15% asupra câştigului brut realizat de personalul lor salariat (anterior datei de 01.07.1977), respectiv asupra fondului total de retribuire (ulterior datei de 01.07.1977, stabilit în conformitate cu art. 28 Legea nr. 1/1977).
Potrivit art. 165 din Legea nr. 263/2010 la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991 (alin. 1), iar la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare. Trebuie observată menţiunea din anexa nr. 15 din normele de aplicare a acestei legi, potrivit căreia nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din bază de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; … premiile anuale şi premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite; recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate; … drepturile plătite potrivit dispoziţiilor legale, în cazul desfacerii contractului de muncă; al treisprezecelea salariu; … formele de retribuire pentru „orele suplimentare” realizate peste programul normal de lucru; indemnizaţiile de muncă nenormată; alte sporuri care nu au avut caracter permanent.
În consecinţă, având în vedere că veniturile indicate de reclamant sunt de natura celor indicate în dispoziţiile art. 165 din Legea nr. 263/2010 şi ale menţiunii din anexa nr. 15 din normele de aplicare a acestei legi, adică venituri pentru care nu se datorează contribuţii, şi ţinând cont că reclamantul nu a adus dovezi din care să reiasă că toate veniturile suplimentare au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, ori că asupra acestor venituri, chiar dacă nu se datorau contribuţii, s-au calculat şi plătit contribuţii, se respinge acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
În plus, pentru emiterea unor adeverinţe care atestă venituri de natură salarială pentru care s-au plătit contribuţiile de asigurări sociale, art. 125 din normele de aplicare a legii nr. 263/2010 aprobate prin Hg 257/2011 impun existenţa unor documente din care să reiasă că veniturile suplimentare pentru care s-a eliberat adeverinţa au făcut parte din baza de calcul a pensiilor şi pentru ele s-a plătit contribuţia de asigurări sociale.
În cuprinsul considerentelor Deciziei nr. 19/2011 pronunţată de instanţa supremă într-un recurs în interesul legii s-a menţionat:
„ Astfel, în condițiile în care se constată de către instanțele învestite cu cereri de recalculare a pensiilor că pentru sumele salariale, reprezentând venituri suplimentare pentru munca în acord, angajatorul a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii, că aceste drepturi salariale suplimentare au fost incluse în salariul de bază brut, că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuția de asigurări sociale plătită de către angajator, aferentă veniturilor salariale suplimentare obținute de către salariați, este firesc ca o parte din această contribuție să revină foștilor salariați, în prezent pensionați, și să fie avută în vedere la recalcularea drepturilor de pensie, conform Legii nr. 19/2000 și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005.”
La nivelul Secţiei I civilă a Curţii de Apel Târgu Mureş, în această materie, practica este unitară în sensul primei opinii. Problema de drept a fost deja discutată, tema propusă neaducând argumente noi.
Această problemă de drept a fost cuprinsă în minuta întocmită cu ocazia întâlnirii trimestriale a judecătorilor pentru unificarea practicii judiciare și formarea profesională continuă – Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I Civilă, 28 februarie 2020.
