Material realizat de avocat Cristian Călin Gîndac, specializat în drept penal, membru în Baroul Cluj
După ce am citit și recitit lecțiile predate de către distinsa doamnă Andrea Chiș în ședința CSM în care a votat pentru apărarea independenței judecătorești față de comunicatele UNBR în cazul Roșu, am constatat cu dezgust că dânsa, în rolul său de lector, a început să ”ne țină un curs” despre cum ar trebui să ne exercităm noi profesia, ce înseamnă ”exercițiul normal al profesiei” și despre atitudinea instituțională pe care are trebui să o aibă UNBR-ul.
Ceea ce mă frapează pe mine cel mai mult din susținerile dânsei, este următoarea afirmație: „eu cred că este cu mult o depășire a discursului public permis al avocatului individual, dar cu atât mai mult instituției care reprezintă avocatura”. Adică, stimabila doamnă judecător ne spune că nu doar în sală suntem cenzurați (fie la conținut, fie la durată), ci și în spațiul public.
O întâmplare recentă din sala de judecată, unde o colegă care reprezenta un inculpat, în procedura de cameră preliminară, solicita printre altele, eliminarea fizică de la dosarul cauzei a declarației date anterior de clientul său, în calitate de martor. Doamna procuror, pe un ton iritat îi răspunde că noi, avocații, tot invocăm pe CP faptul că i s-a încălcat dreptul la apărare inculpatului din diverse motive, sens în care ”mi-am permis” să-i precizez distinsei doamne procuror că, din câte știu, nu trebuie să trimit la Parchet apărarea formulată de mine ca să îmi fie verificată sub aspectul legalității și temeiniciei, înainte de a o înregistra la instanță și înainte de a o susține. Despre cenzurarea afirmațiilor.
Așadar, doamna Chiș, alături de mulți alții, încearcă să ne ”pună pumnul în gură” atât nouă, în mod individual, cât și instituțional UNBR-ului, pentru că, în opinia dânsei, nu e bine ceea ce am făcut. Așa cum spunea o colegă, libertatea de exprimare a avocatului este mai largă decât cea a magistratului, în public, unde nu ne puteți cenzura prin restricționarea timpului sau prin aplicarea unor sancțiuni. Analizând prin comparație profesia de avocat cu cea de judecător sau procuror, e și normal să fie așa. Ar fi chiar culmea ca aceștia să nu aibă o obligație de a fi rezervați în susținerile pe care le au raportat la statutul pe care îl dețin. Dacă stăm și analizăm, avocatul apără interesele private ale clientului său, interesul fiind să obțină, în limitele legii, cea mai bună soluție pentru acesta, pe când un judecător trebuie să fie imparțial și să nu aibă niciun interes în cauză.
Cu privire la autoritatea judecătorească a acelor hotărâri, ne spune că nu au nicio legătură cu condamnarea avocatului Robert Roșu, pentru că aceștia au fost ascultați cu privire la Pădurea Snagov, iar avocatul a fost condamnat pentru Ferma Băneasa. Și mai spune că precizează doar o chestiune factuală, care nu are legătură cu condamnarea. Punctul culminant, care lipsește din lecția predată nouă, este vizavi de audierea judecătorilor în calitate de martor, cu privire la soluțiile pronunțate. Deci, totul ok până aici, nimic absurd. Apropo, dacă o să ajungeți vreodată pe la DNA, în aceeași situație ca și judecătorii din dosarul amintit, să fiți întrebată dacă vi se pare temeinică și legală soluția pe care ați pronunțat-o într-un anumit dosar, să ne spuneți ce emoții ai trăit.
Legat de judecățile de valoare, nu trebuia ”să o dea așa” pentru a da bine, că totuși dânsa a participat la conferințe alături de președintele UNBR și decanul Baroul București și să ne spună că și dânșii cunosc rolul căilor de atac. Nu contestă nimeni acest lucru, dar e cel puțin bizar ca soluția să fie diametral opusă (cu unele excepții: intervenit prescripția, s-a retras plângerea prealabilă, a intervenit decesul inculpatului etc).
Nu are nicio relevanță deontologia cu condamnarea unui avocat care și-a exercitat profesia în limitele conferite de legea 51/1995 și a statutului. Mai nou, CSM-ul ne spune și nouă când am săvârșit o abatere disciplinară? Diferența între exercițiul normal al profesiei de avocat și încălcarea codului deontologic se va tranșa prin cercetarea disciplinară, prin care se va stabili dacă a existat o încălcare a codului deontologic, iar în caz afirmativ, care este sancțiunea.
PS: În sală, când se iau cauzele dinaintea ta, chiar dacă nu ”au avocat”, să tăcem; când vezi că se reduce onorariul pentru că nu e proporțional cu munca prestată, să tăcem (v-ați făcut un obicei de a aprecia și evalua munca avocaților și sunt curios la ce vă raportați; ca idee, de-asta e profesie liberală, fiecare percepe onorariile pe care le consideră corecte și care reflectă munca lor, după cum își apreciază fiecare munca și timpul); când sunteți obligați să stabiliți cauzele pe ore, din cauza pandemiei, dar toată lumea ”să vină pe ora 8:30” și măria sa, instanța, să vină pe 9, să tăcem; când mulți tratați avocatul din oficiu ”doar ca să fie procedura îndeplinită” și dacă îndrăznește să facă o apărare, strâmbați din nas că vă încurcă, să tăcem și atunci; când ne acordați cuvântul și vă uitați pe pereți sau vă jucați bubble pe telefon, să tăcem și atunci; dacă avem mai multe cauze care se suprapun și ne permitem să întârziem chiar și un minut și ne țineți lecții de punctualitate, să tăcem; când formulăm cerere pentru fotocopii, că, na, trebuie aprobată, și nu ne anunță nimeni dacă și când ni s-a aprobat și aflăm doar dacă mergem la arhivă (că în multe cazuri telefonul de la arhivă e pur decorativ), să tăcem și atunci; să mai spun?
PPS. Sper ca UNBR-ul să nu vă spună ceea ce vreți să auziți și să facă ceea ce doriți, ci doar ceea ce trebuie, chiar dacă suntem incomozi de multe ori!
PPPS: Sper să nu aveți nevoie vreodată de serviciile vreunuia dintre noi, cei cărora încercați să le închideți gura de câte ori aveți ocazia!
Opiniile exprimate în textele publicate aparţin autorilor si nu reprezintă punctele de vedere ale BihorJust. Autorii îşi asumă întreaga responsabilitate pentru ideile exprimate.
