Profesionistul săptămânii – medicul Alin Suciu

Alin Suciu este medic specialist în medicină de urgență, atestat în endoscopie bronșică și profesează de 10 ani în cadrul UPU Smurd Bihor. Dr. Alin Suciu a făcut parte din echipa de medici voluntari în Italia pentru lupta cu virusul SARS-CoV-2, la spitalul Lecco din Lombardia, zonă foarte afectată de coronavirus.

Cum evoluează virusul?

Transmiterea virusului este aerogenă, fiind oarecum comună, din ceea ce se cunoaște până acum. Asta nu înseamnă că de acum încolo nu vor putea apărea elemente noi; deocamdată nu știm toate detaliile despre acest virus.

Cum afectează organele?

El inițial afectează plămânii. Secundar acestei afectări, apar și disfuncții la nivelul altor organe. Desigur, apar și tulburări de coagulare, apar complicații ale imobilizării prelungite, cum este trombembolismului pulmonar; apar complicațiile septice, în cazul în care pacientul este intubat și ventilat mecanic. Se supraadaugă infecției virale și transformările bacteriene. Toate lucrurile acestea putând duce la stare septică și insuficiență multiplă de organe.

Deci, practic, are toată paleta de afecțiuni. De la afecțiuni ușoare, de la simplul purtător care nu are niciun semn medical, nici măcar nu știe că este purtător, până la afectările cele mai severe, atât a unui singur organ, cât și a mai multor organe sau a mai multor sisteme din corpul uman.

Care sunt cele mai comune simptome?

Cele mai comune simptome ar fi cele pe care le generează orice gripă sezonieră: febră, dureri musculare, dureri de cap, tuse fără expectorație și tuse oarecum inexplicabilă, urmând ca în formele mai severe să apară obnubilarea (tulburare a stării de conștiință în care funcțiile psihice sunt încetinite, pragul percepției este crescut, ducând la îngreunarea percepțiilor și în general a contactului și posibilităților de orientare în mediul ambiant, neurmată de amnezie), insuficiența respiratorie severă și mergând până la moarte.

Cum se manifestă la tineri virusul?

Exact la fel. Chiar dacă nr. de pacienți tineri este mai mic, virusul se manifestă la fel. Nu ține cont nici de vârstă, nici de faptul că e copil, manifestările clinice sunt similare.

Cum reușesc unele persoane să își revină? Care ar fi factorul determinant?

Factorul determinant este în funcție de gradul de afectare. Desigur, cu cât afectarea este mai ușoară, cu atât răspunsul organismului este mai prompt. Cu cât starea de sănătate a oamenilor este mai stabilă și mai bună, cu atât vindecarea este mai rapidă și nu necesită o intervenție medicală spectaculoasă. La pacienții care au boli asociate, hipertensiune, obezitate, boli pulmonare preexistente, diabet zaharat, formele de afectare sunt mai severe. Boala cunoaște o agresivitate mult mai mare și tot procesul de tratament și vindecare devine mai complex, mai laborios, care necesită internare graduală.

În funcție de semnele clinice și paraclinice, vorbim de internare în vederea izolării, acea simplă internare pentru supraveghere, internare în secțiile puțin mai avansate, în care pacienții sunt monitorizați și supravegheați, primind tratament necesar, atât antinevralgic, cât și simptomatic, până la formele severe, care necesită asistare respiratorie și internare obligatorie în secțiile de terapie intensivă.

Ce v-a impresionat în Italia?

Modalitatea în care ei au reușit să se adapteze situației. Într-o situație fără precedent, cu o patologie despre care nici în ziua de astăzi nu se cunosc toate dedesubturile; în momentul în care a izbucnit epidemia în Italia, nici atât nu se cunoștea; iar faptul că ei au reușit să se adapteze de la o medicină comodă, de la o medicină ”de stetoscop”, cum îmi place mie să o numesc, la efectiv o medicină de război, a fost formidabil. Și-au transformat foarte repede mai multe secții, oarecum obișnuite, în secții de terapie intensivă, mobilizarea persoanelor medicale a fost una de excepție, partea de adaptare a lor la noile cerințe a fost impresionantă.

Care sunt regulile din spitalele italiene? Sunt diferite comparativ cu ale noastre?

Nu, sunt aceleași. Desigur, în spitalul în care am fost au, un spital relativ nou, de 19 ani, diferența o face faptul că aveau mult mai multe circuite. Deci, infrastructura spitalicească, în acest spital, era una foarte bună. La fel, numărul de personal medical destinat unui pacient critic, era un număr satisfăcător, mult mai mare decât avem noi, în mod normal, dar și decât au ei, în mod normal. Practic, foloseau un asistent la unul – doi pacienți, ceea ce este foarte bine. Sperăm să ajungem și noi la performanța aceasta.

Există și alte diferențele majore dintre sistemul medical din Italia și cel din România?

Există foarte multe diferențe. Cred că mi-aș permite să pornesc de la un principiu de bază al medicinei. Acest principiu spune că este mai ușor să previi. Partea de prevenție este una bine pusă la punct și la ei; nu aș putea să spun că la noi nu există, există. În schimb, mentalul lor colectiv le aduce un succes în această prevenție. De exemplu, programele naționale în depistarea cancerului de sân. La noi au fost situații în care fondurile alocate de către stat nu s-au epuizat, pentru că pacientele nu s-au deplasat în vederea screening-ului; în Italia se deplasau. La fel, schemele de vaccinare.

Ei bine, toate aceste programe naționale, toate aceste acțiuni, pentru că s-au respectat, au dus la situația ca pacienții să fie niște pacienți cunoscuți, chiar dacă veneau din alte părți. Aveau o fișă electronică foarte bine pusă la punct, pacienții erau luați în evidență de către medicii de familie și, astfel, nu se prea trezeau cu surprize.

Din păcate, noi avem încă o parte de pacienți care nu au grijă de sănătatea lor, care nu se duc frecvent la medic, care nu iau în serios parte de profilaxie. Și atunci, sosesc la spital cu o anumită simptomatologie, iar în urma consultului și a investigațiilor, găsim că au forte multe boli asociate. Oarecum, noi ca și popor avem o zicală: te duci la doctor cu o boală și pleci de acolo cu cinci. Este foarte adevărată, dar v-am și explicat unul dintre motivele pentru care este adevărată această zicală, pe care o folosim și de care, la un moment dat, ar trebui să ne scăpăm. Să mergem cu o boală și să ne întoarcem cu o singură boală. Și toate lucrurile acestea, sigur că sunt apanajul prevenției, dar oferă și posibilitatea de a trata în mod corespunzător și în mod eficient. În momentul în care vezi că e o singură boală, e mai ușor să o controlezi. Când te trezești cu un pacient cu COVID, care pe lângă, mai are și multe alte boli de care nu știa, totul se complică. Totul devine mult mai complicat, mult mai complex și foarte probabil ca starea pacientului să se deterioreze.

Care sunt concepțiile pe care am putea să le preluăm de la italieni?

În primul rând, cred că ar trebui să preluăm solidaritatea, empatia. Cred că aceste lucruri ar fi bine să le preluăm. La fel, ar fi faptul că ei respectau deciziile pe care le-au impus autoritățile.

Am rămas foarte plăcut impresionat de două situații. Una generală, nu vedeam pe nimeni pe străzi. Veneam de la spital până la locul de cazare, 4 km, dacă întâlneam 4 persoane era mult; dar, și acele 4 persoane, fie așteptau în fața unui magazin alimentar, să-și cumpere ceva de mâncare, fie se deplasau cu plase în mână, semn că a fost undeva să-și achiziționeze, probabil, alimente. Iar cei care ieșeau pentru plimbarea zilnică, de exemplu, un domn, pe care îl vedeam din camera de hotel, traversa aceeași stradă timp de 20 de minute; pur și simplu a ieșit în fața blocului și a traversat o stradă simplă în acel timp, aceea e mișcarea pe care el a făcut-o probabil în ziua respectivă, iar apoi a intrat în bloc. Dacă am face și noi acest lucru, cu siguranță ar fi un mare avantaj.

Cum văd medicii italieni evoluția situației?

Numărul de pacienți critici este în descreștere, ceea ce, sigur, e un motiv de bucurie pentru toată lumea. Panta lor se menține pe un trend descendent. Însă, la fel și ei, ca și noi, se așteaptă la o reescaladare a numărului de cazuri, pe aș putea să o denumesc ”second stripe”. Lucru pe care nu îi bucură și care îi face să fie foarte vigilenți. Desigur, fac solicitări către autoritățile statului, dar și către cetățeni, ca relaxarea care urmează să fie o relaxare cumpătată și o relaxare înțeleaptă, să nu fie o relaxare care că conducă la haos și la o mișcare browniană a populației.

Cum vedeți dvs. evoluția situației?

Consider că în România lucrurile au stat bine și foarte bine. Și aici aș vrea să atrag atenția asupra unui fapt despre care am văzut că nu se prea discută, dar care este o realitate. În România, în momentul în care am avut două persoane confirmate cu SARS-CoV-2, au început autoritățile să emită niște restricții. Într-un alt stat membru UE, s-a întâmplat același lucru, tot doi pacienți, doar că autoritățile nu au considerat că este cazul să ia încă măsuri. Diferența a fost uriașă. În România, deocamdată stăm cât se poate de bine. Nu am avut o pantă ascendentă a numărului de cazuri, astfel încât să ne sufoce. Dar, asta doar datorită faptului că s-au luat măsuri din timp. Pe când, în celălalt stat, au avut o urcare fantastică a numărului de cazuri și, sigur, a făcut ca sistemul lor sanitar să colapseze.

Din fericire, putem spune că România este un exemplu de bune practici, din acest punct de vedere. Sigur, și alte state, dar și România, au reușit să gestioneze situația, astfel încât să nu avem un colaps al sistemului sanitar, ceea ce este extrem de important.

Care sunt regulile pe care ar trebui să le urmăm ulterior datei de 15 mai?

O relaxare responsabilă. Faptul că o să putem ieși, spre exemplu, pe drum sau o să putem merge la muncă, nu înseamnă că încingem grătarul în mijlocul orașului și facem cel puțin 30 de petreceri câmpenești în două luni, pentru că suntem relaxați. Trebuie să fie o relaxare înțeleaptă, o relaxare cumpătată, elementele de siguranță să le păstrăm în continuare. Chiar putem să ne deplasăm în afara locuinței, trebuie să purtăm mască, să avem o igienă corespunzătoare a mâinilor, să păstrăm distanța socială, să fie 2 metri între persoane. Toate aceste lucruri trebuie să le urmăm.

Interviu realizat de Bianca Chirilă