Povești dureroase – povești care nu trebuie uitate | Alexandru Vamoșiu

text: lector univ. dr. Cristina Liana PUȘCAȘ

Alexandru Vamoșiu s-a născut în 8 octombrie 1901 în satul Giacăș, județul Sibiu. Potrivit informațiilor oferite de fiica sa, Alexandrina Bălănean, este al unsprezecelea copil al preotului greco-catolic Gheorghe Vamoșiu. În Fișa Penală sunt amintiți doar doi frați, Aurel și Valentina. Mama sa se numea Filomela.

Alexandru Vamoșiu a absolvit, în 1919, Liceul greco-catolic de băieți din Blaj. Beneficiind de o bursă de studii de la nou creatul Stat Român, tânărul s-a înscris la Facultatea de Drept din Cluj. După finalizarea studiilor „și-a deschis un birou avocațial în Dumbrăveni, județul Sibiu, lucrând în paralel ca și consilier juridic la CFR și Fabrica Mică din Târnăveni”, menționează Alexandrina Bălănean. În 1937 s-a căsătorit cu Carolina Maria Zoppelt, avocată, practicând avocatura în același birou, și au avut două fiice, Maria, căsătorită Ștef, și Alexandrina, căsătorită Bălănean. Pe plan profesional, era văzut ca „unul dintre cei mai reputați avocați ai Baroului Târnava Mică”, potrivit mențiunilor dintr-un document din 2 martie 1940, întocmit de Serviciul de Informații a Direcțiunii Poliției de Siguranță.

În plan politic, „a fost membru al partidului național – țărănesc, apoi în anii 1933-1934 s-a încadrat în partidul goga – cuza (Partidul Național Creștin – n.a.)”, iar „în toamna anului 1939, a fost numit secretarul județului Târnava Mică în organizația politică a Frontului Renașterii Naționale”. Pentru că se bucura de o reputație impecabilă în societate, pe 28 decembrie 1937 a fost numit prefectul județului Târnava Mică. O nouă numire în funcția de prefect a avut loc pe data de 11 iunie 1940, iar pe 13 iunie 1930 a prestat în fața rezidentului Regal, generalul Papp, următorul jurământ oficial:

„Jur credință Regelui Carol al II-lea;

Jur să respect Constituția și legile Țării;

Jur să-mi îndeplinesc cu cinste și conștiință obligațiunile serviciului, păstrând cu sfințenie secretul de serviciu și să apăr ordinea în Stat.

Așa să-mi ajute Dumnezeu”.

De asemenea, potrivit fișei sale penale, ar fi ocupat și funcția de deputat. Serviciul militar l-a satisfăcut la Regimentul 2 Gardă, iar în timpul războiului, din infomațiile oferite de fiica sa, a luptat cu grad de sublocotenent în zona Mislea-Ploiești.

În societate se bucură de un mare prestigiu, având o „purtare foarte bună. Se bucură de onorabilitate, are legături cu diferite persoane din rândul românilor intelectuali magistrați, profesori, medici și advocați. … nutrește sentimente de bun român față de țară. Nu are înclinațiuni spre extremism, fiind om cumpătat în toate actele vieții sale. Nu i se pot imputa fapte contra siguranței statului. Este simpatizat în rândurile populației românești și chiar minoritare din toate clasele sociale, impunând autoritate morală și cinste de om și advocat. Susnumitul este om de cinste și onoare, fără vicii”, potrivit aceluiași document din 2 martie 1940, întocmit de Serviciul de Informații a Direcțiunii Poliției de Siguranță.

Însă, odată cu instaurarea noului regim politic de sorginte sovietică, toate aceste valori morale și intelectuale nu au mai contat. Din contră, s-a trecut la marginalizarea, epurarea și închiderea intelectualilor și oamenilor de caracter. Astfel, Alexandru Vamoșiu a fost exclus din Barou, după care casa cumpărată cu împrumut din bancă i-a fost naționalizată. Mai mult, Alexandru Vamoșiu a fost arestat pe data de 15 aprilie 1952 și internat în baza unui ordin administrativ, fără a fi condamnat, pe o perioadă de 24 de luni. La data arestării, se ocupa de agricultură, locuind în Jidvei. La percheziție se găsește asupra sa o fotografie în uniformă în timp ce era prefect al județului Bihor. Totodată, noul regim îl privește ca un caracter „nesincer, materialist, șiret, precaut, nu se manifestă pe față, inteligent, energic”.

Va trece prin Securitatea Sibiu, Penitenciarul Sibiu, Penitenciarul Mărgineni și Ocnele Mari, unde va fi pus să muncească, dar „a avut o comportare rea”. A fost eliberat pe 28 aprilie 1954. În anul 1960, va fi închisă și soția sa, care a ieșit din închisoare în 1964. Familia Vamoșiu a fost toți anii următori în permanență supravegheată. În plus, lui Alexandru Vamoșiu nu i s-a aprobat reîncadrarea în câmpul muncii decât în anul 1975, ca jurist la IAS Jidvei, unde a profesat până la pensionare. A decedat în anul 1979.

Cristina Liana PUȘCAȘ este doctor în Istorie, lector universitar la Universitatea din Oradea, vicepreședintele Asociației Cei 40 de Mucenici.

Mai multe date şi istorisiri puteţi găsi pe www.memoriarezistentei.ro