Petru Stanciu, luptătorul trimis în temnițele comuniste pentru ”ajutor legionar” și legături cu ”teroriștii” din Pădurea Tărcăița

text: lector univ. dr. Cristina Liana PUȘCAȘ

Petru Stanciu s-a născut la 23 iunie 1927, comuna Călineşti, jud. Vâlcea, fiul lui Petru și Maria. Școala primară a urmat-o la Aiud, iar în anul 1941, împreună cu părinții, s-a mutat la Beiuș. Aici urmează Liceul „Samuil Vulcan”, susținându-și Bacalaureatul în anul 1946. La această dată era „simpatizant al tineretului PNȚ Maniu”.

Potrivit fișei biografice întocmită de Direcția Generală a Securității Statului – Regiunea Bihor, Petru Stanciu s-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie, respectiv Drept, de la Cluj. În anul 1948, a plecat la Brigada Națională Șantierul „Gheorghe-Gheorgiu Dej”. În anul următor, intrat deja în vizorul Securității, a fost arestat, timp de 6 luni, de DRSP Cluj, „fiind bănuit că face parte din organizația subversivă legionară din Cluj”. Pus în libertate pe 26 iunie 1949, abia după ce Stanciu a fost obligat să semneze „un angajament pentru a furniza informații, fapt care nu a făcut”.

Întors la Beiuș, a luat legătura cu frații Brânzaș, din Finiș, și cu Adrian Mărăscu. „Tot în acest timp lansează svonul în cercul lor că în primăvara anului 1950 se va începe războiul. Tot în acest timp… a dat cărți și broșuri legionare prietenilor”, se arată în fișa biografică. Totodată, Petru Stanciu, zis Tică, începe organizarea mișcării „subversive de tip fascist”, sub formula „1+1”, și a trasat sarcina membrilor de a procura arme și muniție, în vederea retragerii în munții, în scopul declanșării unui război alături de „imperialiștii anglo-americani”.

În 1950, se reînscrie la Facultatea de Medicină Veterinară din Arad. Căutat de Securitate la cămin, fuge în Munții Olteniei. În februarie 1951, revine la Beiuș și se angajează ca muncitor zilier la GAS Holod, secția Beiuș. A fost urmărit pas cu pas, inclusiv este semnalată prezența lui, pe 20 iulie 1951, la Târgul de Fete de la Găina. Sunt notate inclusiv mențiunile că scrie poezii în spirit legionar.

Condamnat la 25 de ani de închisoare, împreună cu liderii lotului din Beiuș

În sarcina lui Petru Stanciu se mai reține că a reușit să facă rost de un pistol, de o armă Z.B. și de „sticle incendiare pentru a fi aruncate în tancuri și mașini ale armatelor democratice”. Totodată, ar fi acordat sprijin tinerilor arestați și familiilor acestora. Printr-un intermediar, a trimis unei colege din Beiuș, arestată și aflată în spitalul de la Oradea, cartea „Ajută-te singur”, un piaptăn de păr și agrafe. De asemenea, a dus familiei fetei un kilogram de pâine, 2 kilograme de făină, un pulover început și ceva lână și le-a tăiat lemne. Toate aceste fapte au fost considerate „ajutor legionar”. I se mai imputa că a încercat să stabilească legături cu ”teroriștii” din Pădurea Tărcăița, dând în acest scop parola „Dumnezeu ajută pe cei ce se ajută între ei”, cu răspunsul „Și noi ne ajutăm”.

A fost arestat pe data de 7 noiembrie 1951. Adus la Securitatea din Oradea, apoi la Penitenciarul Oradea. A fost judecat de către nou înființatul Tribunal Militar Teritorial de la Oradea, care emite Sentința nr. 1 pe 3 ianuarie 1953. Petru Stanciu a primit, alături de Adrian Mărăscu, Liviu Brânzaș și Virgil Brânzaș, considerați liderii lotului din Beiuș, o condamnare de 25 de ani. În cei aproape 13 ani de detenție, Petru Stanciu a mai trecut prin Aiud, Cavnic, Baia Sprie, Jilava și Cap Midia.

A fost pus în libertate pe 26 iunie 1964 cu sănătatea șubrezită, fiind nevoit, în urma gravelor problemelor de la coloană, să poarte până la moarte, un corset.

Bibliografie:

Cristina Liana Pușcaș, Iadul roșu în orașul de pe Criș, Penitenciarul Oradea, Editura Muzeului Țării Crișurilor, Oradea, 2014;
www.memoriarezistentei.ro