Titlul problemei de drept: Incidența perimării executării silite în cazul urmăririi prin poprire, înființată asupra contului bancar al debitorului, dacă nu a fost virată executorului judecătoresc nicio sumă de bani de către terțul poprit, soldul contului fiind zero, și au trecut mai mult de 6 luni de la data înființării popririi.
- Materia: civil
- Subcategoria: executare silită
- Obiect ECRIS: contestație la executare silită
- Acte normative incidente: art. 389 alin. (1), art. 390 alin. (1), 454 alin. (1), art. 457 alin. (11) din vechiul C. proc. civ.
- Cuvinte cheie: perimare executare silită, poprire
Opinia Institutului Național al Magistraturii:
Potrivit art. 389 alin. (1) din vechiul C. proc. civ.: „(1) Dacă creditorul a lăsat sa treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept şi orice parte interesată poate cere desființarea ei.”
Conform art. 390 alin. (1) din vechiul C. proc. civ.: „Dispozițiile art. 387 şi 389 nu se aplică în cazurile când legea încuviințează executarea fără somație”.
Art. 454 alin. (1) din vechiul C. proc. civ.: „Poprirea se înființează fără somație, prin adresa însoţită de o copie certificata de pe titlul executoriu, comunicata celei de-a treia persoane arătate la art. 452, înștiințându-se totodată şi debitorul despre măsura luata”.
Iar art. 457 alin. (11) din vechiul C. proc. civ. „În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pot face obiectul executării silite prin poprire atât soldul creditor al acestor conturi, cat şi încasările viitoare”.
Apreciem că în situația supusă analizei nu intervine perimarea executării silite pentru motivele detaliate în continuare.
În cazul popririi, art. 454 alin. (1) C. proc. civ. instituie regula executării fără somație, iar art. 390 alin. (1) C. proc. civ. exclude incidența perimării atunci când executarea silită se realizează fără somație. În absența vreunei distincții a legiuitorului, art. 390 alin. (1) C. proc. civ. se aplică urmării silite prin poprire, indiferent dacă au fost efectuate sau nu plăți din contul debitorului deschis la terțul poprit.
Rațiunea perimării este de a-l sancționa pe creditor care rămâne nejustificat în pasivitate, fără să ia măsuri în vederea efectuării actelor de executare silită a căror succesiune este impusă de normele procedurale. Odată înființată poprirea asupra contului debitorului deținut la terțul poprit, instituție bancară, niciun act de executare silită nu se mai impune a fi îndeplinit pentru realizarea creanței. Poprirea vizează atât sumele actuale, cât și pe cele viitoare, iar până la momentul alimentării contului debitorului cu lichidități niciun demers din partea creditorului sau al executorului judecătoresc nu mai este necesar, astfel că sancționarea creditorului pentru o pretinsă pasivitate a acestuia apare ca nejustificată.
În concluzie, opinia I.N.M. este în sensul că nu intervine perimarea executării silite în cazul urmării silite prin poprire, înființate asupra contului bancar al debitorului, atunci când nu a fost virată executorului judecătoresc nicio sumă de bani de către terțul poprit, soldul contului fiind zero, dacă au trecut mai mult de 6 luni de la data înființării popririi.
În unanimitate, participanții și-au însușit soluția expusă în opinia I.N.M.
Această problemă de drept a fost discutată cu ocazia întâlnirii președinților secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel – Timișoara, 5-6 martie 2020.
