Preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa” din România (FNSAR) orădeanul Gheorghe Chiș a intrat luni în greva foamei. Sindicalistul era nemulțumit că articolul privind condițiile speciale de muncă a fost abrogat.”Ambulanțierii nu mai beneficiază de condiții speciale, acest articol a fost abrogat. Vor veni aici și colegii mei din teritoriu”, a declarat acesta. Legea 5 nu este aplicată pentru că nu există încă norme de aplicare,
<Am intrat în greva foamei pentru că Parlamentul, prin legislaţia pe care a dezbătut-o astăzi în comisiile decizionale din Camera Deputaţilor, pentru raportul final, şi acum se discută în plen, nu vor să recunoască condiţiile de muncă în care lucrează Serviciul de Ambulanţă. Mă refer la Legea pensiilor publice, articolul 168, alineatul 1, litera g, care propune abrogarea unor prevederi din Legea 5, care este statutul personalului profesionist operativ de intervenţie, abrogă articolele care reglementează condiţiile de muncă. Efectiv se şterg anumite drepturi dintr-un statut special pe care l-am dobândit după cinci ani de parlament, trei ani suspendat în pandemie şi acum, când urma să intre în aplicare, se abrogă. E prea mult deja. Am avut rugămintea să rămână articolul 12, valabil, întrucât e normal, a fost legiferat de Parlamentul României. Dar se pare că nu se întâmplă nimic decât promisiuni care au eşuat. Colegii aşteptau cu sufletul la gură să vadă ce se întâmplă la dezbateri. În momentul când am văzut ce se întâmplă în comisie, am decis să intru eu în greva foamei, pentru că noi nu avem voie să facem grevă, fiind personal cu limitări speciale. Ca să nu sufere cetăţeanul, am hotărât să intru eu în greva foamei”, a declarat Gheorghe Chiș. .Acesta speră să aibă discuţii în cel mai scurt timp cu preşedintele Camerei Deputaţilor, cu premierul, ministrul Muncii, toţi cei care care sunt responsabili de „această decizie politică”.
„Până la urmă, prin ordonanţă de urgenţă orice se poate. Nu am cerut altceva decât să nu anuleze drepturile care au fost stabilite prin Legea 5. Oricum decizia de a continua este valabilă. Încep să vină colegi din ţară, de la Serviciile de Ambulanţă, care sunt pe drum şi mi se vor alătura în greva foamei. De mâine (marți n.r) de la ora 10 se va protesta în fiecare serviciu de Ambulanţă din ţară, ca sprijin”, a mai susținut Chiş.