A. Anterior informării persoanei care face obiectul evaluării şi invitării acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, inspectorul de integritate nu este îndreptăţit să solicite date sau informaţii care nu sunt publice, iar dacă o face, actele întocmite pe baza acestora sunt lovite de nulitate absolută.
De asemenea, nu este suficientă o simplă informare, legiuitorul impunând expres că aceasta să fie însoţită de invitaţia adresată persoanei evaluate, pentru a prezenta un punct de vedere. Invitaţia adresată pentru a prezenta un punct de vedere verbal sau în scris nu este o simplă formalitate, ci constituie o formă de exercitare efectivă, în faza administrativă, a dreptului la apărare.
B. Faptului că, potrivit art. II din O.U.G. nr. 20/2020, în cazul poliţiştilor care, la data intrării în vigoare a ordonanţei, au calitatea de organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare, dispoziţiile art. 2 alin. (4)[1] se aplică după 90 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ, nu-i poate fi atribuită semnificaţia că, după acest interval de timp, textul legal poate fi aplicat retroactiv. Din contră, rolul normei legale este de a acorda persoanelor vizate un interval de timp pentru a-şi alinia conduita, urmând ca, în cazul în care nu o fac, să le poată fi reţinută starea de incompatibilitate pentru perioada ulterioară împlinirii termenului de 90 de zile.
I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 1765 din 27 martie 2024
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal (prin declinare de la Tribunalul Ilfov – sentinţa civilă nr. 1139/21.04.2022), reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea raportului de evaluare nr. 66094/G/II/22.12.2021, emis de pârâtă. A mai solicitat şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituționalitate a art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 20/2020, precum şi suspendarea cauzei în baza art. 413 C.proc.civ. până la soluţionarea excepţiei de neconstituționalitate.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2337 din 7 decembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (4) din O.U.G. 20/2020.
A admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi a anulat raportul de evaluare nr. 66094/G/II/22.12.2021.
3. Recursurile exercitate în cauză
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs principal pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi recurs incident reclamantul A.
Pe calea recursului principal, pârâta a solicitat casarea sentinţei şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
În susţinerea cererii, a pretins că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi (2), coroborate cu cele ale art. 15 şi 20 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 176/2010. Astfel, a apreciat că, opus celor reţinute de instanţa de fond, au fost respectate toate etapele şi procedurile activităţii de evaluare, inclusiv în ceea ce priveşte informarea reclamantului. În acest sens, a menţionat că doar după realizarea acestei informări, la data de 30.03.2021, prin adresa înregistrată sub nr. x/G/II/30.03.2021, s-a procedat la solicitarea de date, documente şi informaţii care nu sunt publice, necesare activităţii de evaluare.
De asemenea, a considerat că sentinţa a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 20/2020. Contrar celor reţinute de prima instanţă, care a precizat că textul legal nu poate fi aplicat retroactiv, a menţionat că legiuitorul a asigurat un termen de 90 de zile, astfel încât fiecare poliţist ce deţinea calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare să-şi reglementeze situaţia juridică, cerinţă legală ce nu a fost respectată de reclamant.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1). 8 C.proc.civ.
În ceea ce priveşte recursul incident, recurentul-reclamant a solicitat casarea sentinţei şi înlăturarea considerentelor referitoare la încălcarea regimului incompatibilităților, prevăzut de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, coroborat cu dispoziţiile art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 20/2020, având în vedere, pe de-o parte, transferul său, iar, pe de alta, faptul că funcţia de instructor auto este asimilată funcţiilor didactice, astfel cum acestea sunt definite de art. 247 din Legea nr. 1/2011. A susţinut că, aşa cum rezultă din fişa postului de la B. S.R.L., a avut ca responsabilitate doar predarea teoriei conducerii şi a cunoştinţelor de întreţinere a motocicletei alături de cursanţi, desfăşurând doar activităţi didactice în cadrul poligonului, astfel încât nu a încălcat în niciun fel regimul juridic al incompatibilităților.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ.
4. Apărările formulate în cauză
În termen legal, recurentul-reclamant a formulat întâmpinare, cale pe care a solicitat respingerea recursului părţii adverse, ca nefondat.
A susţinut că instanţa de fond a aplicat şi interpretat corect dispoziţiile art. 13 alin. (1) şi alin. (2), coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 176/2020. Aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, procedura de informare şi invitare pentru exprimarea unui punct de vedere nu a fost îndeplinită. Cât despre adresa nr. x/G/II/30.03.2021, invocată de recurentă, a susţinut că, prin intermediul acesteia, doar a fost informat că s-a declanşat activitatea de evaluare, fără însă a fi invitat pentru exprimarea unui punct de vedere. Invitaţia adresată în acest sens i-a fost transmisă doar ulterior solicitării şi primirii de informaţii nepublice.
Referitor la interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, coroborat cu art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 20/2020, a menţionat că instanţa de fond a constatat în mod corect faptul că recurenta-pârâtă a reţinut o stare de incompatibilitate pe o perioadă anterioară intrării în vigoare a art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 20/2020, 11.05.2021, respectiv pe perioada 15.10.2019-31.03.2021.
De asemenea, recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare, cale pe care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Contrar criticilor recurentului, a precizat că în mod just prima instanţă a reţinut că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 6 alin. (2) ind. 2 lit. c) din Legea nr. 364/2004, potrivit cărora calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare încetează la data transferului, câtă vreme recurentul nu a fost transferat, ci mutat în interesul serviciului. A considerat că nu pot fi primite nici criticile recurentului că acesta desfăşura activităţi didactice, având în vedere că activitatea de instructor auto nu se încadrează în activităţile menţionate de legiuitor în prevederile art. 96 din Legea nr. 161/2003 şi anume: domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice.
5. Procedura de soluționare a recursului
În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C.proc.civ. În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C.proc.civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 27.03.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 C.proc.civ.
6.1. Analiza recursului principal formulat de recurenta-pârâtă şi a apărărilor recurentului-reclamante
Motivul de casare invocat de recurenta-pârâtă se referă la greșita aplicare a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi (2), coroborate cu cele ale art. 15 şi 20 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 176/2010, respectiv a dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 20/2020, fiind aşadar întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1). 8 C.proc.civ.
Motivul este nefondat.
Printr-o primă critică, recurenta a pretins, în esenţă, că prima instanţă ar fi făcut o greşită aplicare a art. 13 din Legea nr. 176/2010, câtă vreme doar după informarea recurentului, prin adresa înregistrată sub nr. x/G/II/30.03.2021, s-a procedat la solicitarea de date, documente şi informaţii care nu sunt publice, necesare activităţii de evaluare.
Susţinerile recurentei sunt nefondate.
Înalta Curte reaminteşte că, potrivit art. 13 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative: „(1) După repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează: a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfăşoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informaţii publice; b) după informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice şi date ori informaţii care nu sunt publice. (2) Actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activităţii de evaluare, fără ca persoana să fie invitată şi informată potrivit dispoziţiilor art. 14, sunt lovite de nulitate absolută.” (Subl. Înaltei Curţi).
Din cuprinsul textului legal rezultă că, anterior informării persoanei care face obiectul evaluării şi invitării acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, inspectorul de integritate nu este îndreptăţit să solicite date sau informaţii care nu sunt publice, iar dacă o face, actele întocmite pe baza acestora sunt lovite de nulitate absolută. De asemenea, se observă că nu este suficientă o simplă informare, legiuitorul impunând expres că aceasta să fie însoţită de invitaţia adresată persoanei evaluate, pentru a prezenta un punct de vedere. După cum just a reţinut prima instanţă, invitaţia adresată pentru a prezenta un punct de vedere verbal sau în scris nu reprezintă o simplă formalitate, ci constituie o formă de exercitare efectivă, în faza administrativă, a dreptului la apărare.
Or, Curtea apreciază că procedura de invitare a reclamantului pentru a prezenta un punct de vedere, anterior solicitării de date sau informaţii nepublice, nu a fost îndeplinită de inspectorul de integritate, după cum corect a stabilit instanţa de fond.
Contrar celor invocate de recurentă, prin adresa nr. x/G/II/30.03.2021, a avut loc doar informarea recurentului-reclamant despre declanşarea procedurii de evaluare, nu şi invitarea acestuia pentru exprimarea unui punct de vedere. Mai mult, în cuprinsul adresei respective, chiar se menţionează că invitaţia pentru formularea unui punct de vedere va fi realizată doar ulterior, strict în măsura în care vor rezulta elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilități.
Astfel, în condiţiile în care, anterior invitaţiei adresate recurentului-reclamant pentru a formula un punct de vedere, o parte dintre informaţiile şi înscrisurile pe care inspectorul de integritate le-a solicitat şi le-a primit nu aveau caracter public şi au servit la întocmirea raportului contestat, aceste din urmă aspecte nefiind contestate în cauză, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o justă aplicare a art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 176/2010, atunci când a constatat nulitatea absolută a raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.
Prin cea de-a doua critică, recurenta-pârâtă a considerat că sentinţa a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 20/2020, prin aceea că prima instanţă a apreciat că respectivul text legal ar fi fost aplicat retroactiv în ceea ce priveşte reţinerea stării de incompatibilitate aferente perioadei 15.10.2019 – 11.05.2020.
În acord cu cele reţinute de prima instanţă, în contextul în care, prin raportul de evaluare s-a reţinut încălcarea art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 20/2020 şi pentru o perioadă anterioară intrării în vigoare a acestuia, se constată că recurenta-pârâtă a aplicat retroactiv respectiva dispoziţie legală, contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 6 alin. (1) C. civ.
Faptului că, potrivit art. II din O.U.G. nr. 20/2020, în cazul poliţiştilor care, la data de 11 februarie 2020 [data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2020], au calitatea de organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare, dispoziţiile art. 2 alin. (4) se aplică după 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, nu-i poate fi atribuită semnificaţia că, după acest interval de timp, textul legal poate fi aplicat retroactiv. Din contră, rolul normei legale este de a acorda persoanelor vizate un interval de timp pentru a-şi alinia conduita, urmând ca, în cazul în care nu o fac, să le poată fi reţinută starea de incompatibilitate pentru perioada ulterioară împlinirii termenului de 90 de zile.
Pe cale de consecinţă, judecătorul fondului a făcut o justă aplicare a art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 20/2020, atunci când a constatat că, reţinerea întregii perioade (15.10.2019- 31.03.2021) în care reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate este nelegală. Astfel, prin raportare la data intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 20/2020, activitatea desfăşurată de reclamant în cadrul B. S.R.L până la data de 11 mai 2020 nu a fost susceptibilă de a genera vreo stare de incompatibilitate.
6.2. Analiza recursului incident formulat de recurentul-reclamant
Motivul de casare invocat de recurentul-reclamant se referă la greșita aplicare a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, coroborate cu cele art. 6 alin. (2^2) lit. c) din Legea nr. 364/2004, respectiv ale art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 20/2020 şi art. 247 din Legea nr. 1/2011, fiind aşadar întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1). 8 C.proc.civ.
Motivul este nefondat.
În esenţă, recurentul a criticat considerentele primei instanţe, prin care, în aplicarea textelor legale de mai sus, nu s-a acordat relevanţă argumentelor sale vizând transferul şi asimilarea funcţiei de instructor auto cu funcţiile didactice.
Referitor la prima alegație, într-adevăr, potrivit art. 6 alin. (2^2) lit. c) din Legea nr. 364/2004: „calitatea de organ de cercetare penală al poliţiei judiciare încetează la data transferului poliţistului”. Pe de altă parte însă, se observă că, după cum a reținut prima instanță, recurentul nu a fost transferat, ci a fost mutat în interesul serviciului, începând cu data de 15.10.2019, la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului București, conform art. 27 ind. 19 lit. a), art. 27 ind. 34 lit. b) din Legea nr. 360/2002. Or, după cum judicios a reținut curtea de apel, mutarea în interesul serviciului și transferul, instituții juridice care privesc modificarea raportului de serviciu al funcționarului public, sunt distincte, cu reglementări legislative proprii [art. 27 ind. 18, raportat la art. 27 ind. 1 lit. e) din Legea nr. 360/2002, transferul, respectiv art. 27 ind. 19, raportat la art. 27 ind. 1 lit. f) din Legea nr. 360/2002, mutarea]. În aceste condiții, reținând că prevederile art. 6 alin. (2^2) lit. c) din Legea nr. 364/2004 vizează doar transferul, se constată că, în mod corect, prima instanță nu le-a aplicat în speță.
Nici criticile recurentului, conform cărora acesta nu se află în incompatibilitate, întrucât sunt incidente dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, în sensul că se afla în situaţia exceptată de lege, aceea de a exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, nu pot fi primite.
Potrivit art. 1 din Norma în 2013 privind autorizarea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor auto – Anexa 1 la Ordinul nr. 733/2013: „Şcolile de conducători auto fac parte din cadrul instituţional naţional în domeniul siguranţei rutiere, care desfăşoară activitatea de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere”, iar, potrivit art. 2 din aceeași Anexă: „(1) Şcolile de conducători auto îşi desfăşoară activitatea în baza unei autorizaţii eliberate de către Autoritatea Rutieră Română – A.R.R., în condiţiile prezentelor Norme, sau în baza autorizaţiei eliberate într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, în cazul prestării de servicii în România în regim transfrontalier”.
Prin urmare, corect a reținut instanța de fond că nu se poate vorbi despre o funcție didactică, astfel cum acesta este definită în art. 247 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, este fără relevanță faptul că recurentul-reclamant nu a participat și la activitatea de examinare a cursanților, atâta vreme cât starea de incompatibilitate reținută de intimata-pârâtă a rezultat din faptul că activitățile desfășurate în cadrul privat al școlii de șoferi sunt în legătură cu atribuțiile prevăzute în fișa de post a funcției publice. Or, din această perspectivă, legătura este evidentă, în condițiile în care potrivit fișei de post nr. 912062/31.03.2020, recurentul a fost încadrat în cadrul Serviciului Accidente Rutiere-Biroul de accidente rutiere soldate cu victime.
7. Temeiul legal al soluției instanței de recurs
În considerarea argumentelor expuse, nefiind identificate motive de casare, prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C.proc.civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, a respins, ca nefondat, atât recursul declarat de recurenta-reclamantă, cât și recursul declarat de recurentul-pârât și, în consecință, a menținut sentința primei instanțe.
[1] Care prevăd incompatibilitatea acestei calităţi cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior
