La finalul lunii octombrie 2025, în plenul Senatului României a fost înregistrată o inițiativă legislativă cu un potențial semnificativ de modernizare a practicii notariale și de reașezare a echilibrului din sistemul judiciar. Propunerea legislativă pentru completarea art. 80 din Legea nr. 36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială (B544/2025)urmărește să instituie o nouă obligație pentru notarii publici: aceea de a informa părțile, înainte de autentificarea contractelor, asupra posibilității de a include o clauză compromisorie, prin care eventualele litigii pot fi soluționate prin arbitraj, conform prevederilor art. 550 din Codul de procedură civilă.
Această măsură aparent simplă, dar cu un profund impact sistemic, ar putea deschide o nouă etapă în cultura juridică a României — una care să încurajeze mijloacele alternative de soluționare a disputelor (ADR) și să contribuie la degrevarea instanțelor de judecată, supraaglomerate de ani buni.
Un articol unic cu potențial major
Textul propus pentru completarea Legii notarilor adaugă două noi alineate la articolul 80, introducând o dublă obligație pentru notarii publici:
„(6) Notarul public are obligaţia de a informa părțile, anterior autentificării contractului, asupra posibilităţii inserării unei clauze compromisorii, potrivit art. 550 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, făcând mențiune expresă în contract despre îndeplinirea acestei obligaţii.
(7) Dacă părțile convin asupra inserării clauzei potrivit alin. (6), notarul public le aduce la cunoştinţă instituţiile care organizează arbitraj instituţionalizat din circumscripţia teritorială a curţii de apel în care acesta îşi desfăşoară activitatea.”
Această completare, deși concisă, creează premisele unei schimbări de paradigmă: de la dependența exclusivă de instanțele de drept comun către o deschidere pragmatică spre arbitraj, o formă de justiție alternativă mai rapidă, mai eficientă și deseori mai discretă.
Contextul care impune schimbarea: un sistem judiciar la limita capacității
România se confruntă de ani buni cu o supraincărcare cronică a instanțelor de judecată. Conform datelor oficiale ale Consiliului Superior al Magistraturii, doar în anul 2024:
- Judecătoria Brașov a înregistrat 48.768 de dosare, cu o încărcătură de 1.186 dosare per judecător;
- Judecătoria Buftea a avut 54.607 dosare, adică 2.256 de dosare per judecător;
- În 37 de judecătorii din țară, fiecare magistrat gestionează peste 2.000 de cauze anual.
Aceste cifre dramatice ilustrează o realitate incontestabilă: sistemul judiciar este supraaglomerat și are nevoie urgentă de instrumente complementare care să preia o parte din presiune.
Arbitrajul — un mecanism de soluționare a disputelor prin intermediul unor arbitri aleși de părți — reprezintă una dintre aceste soluții. În practică, însă, el rămâne insuficient utilizat. Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Cluj, de exemplu, soluționează aproximativ 30 de litigii pe an, o cifră infimă în raport cu cele peste 52.000 de dosare înregistrate la Judecătoria Cluj-Napoca și alte 19.000 la Tribunalul Cluj.
Inițiatorii proiectului legislativ atrag atenția asupra unei cauze adesea ignorate: deficitul informațional. Majoritatea persoanelor — fie fizice, fie juridice — nu cunosc existența arbitrajului sau nu înțeleg avantajele acestuia: celeritate, confidențialitate, costuri predictibile și libertatea de a alege arbitrii.
Lipsa informării face ca părțile să se adreseze instanțelor de drept comun chiar și pentru dispute minore, contribuind la sufocarea sistemului. În acest context, rolul notarului public devine esențial: acesta este prima autoritate juridică cu care cetățenii intră în contact atunci când încheie contracte, iar credibilitatea sa profesională conferă greutate oricărei informări.
Proiectul subliniază că aplicarea acestei obligații nu afectează libertatea contractuală — părțile sunt doar informate, nu constrânse să insereze clauza compromisorie. În plus, impactul asupra activității notarilor este minim, durata estimată a informării fiind de cel mult un minut.
Prin urmare, costurile administrative sunt nule, iar beneficiile potențiale — uriașe. În timp, pe măsură ce tot mai multe persoane vor fi familiarizate cu arbitrajul, este de așteptat o creștere graduală a numărului de contracte care conțin clauze arbitrale, ceea ce ar putea duce la o reducere semnificativă a volumului de cauze trimise în instanță.
Propunerea legislativă mizează pe poziția specială a notarului public: un profesionist al dreptului care acționează cu neutralitate și imparțialitate, dar și cu autoritate morală în ochii cetățeanului.
Astfel, informarea realizată de notar asupra posibilității de a apela la arbitraj devine nu doar un act procedural, ci și un gest educativ. În timp, această practică ar putea contribui la formarea unei culturi juridice mai sofisticate, în care cetățenii să înțeleagă că soluționarea litigiilor nu înseamnă neapărat un proces lung și costisitor în instanță.
În esență, inițiativa legislativă B544/2025 nu modifică esența profesiei notariale, ci îi extinde subtil rolul social. Prin simpla menționare în contract a faptului că părțile au fost informate despre arbitraj, se deschide o ușă către un mecanism juridic modern, eficient și european.
Arbitrajul, departe de a fi un instrument rezervat „profesioniștilor”, așa cum încă este perceput, devine astfel o opțiune accesibilă și pentru persoanele fizice: de pildă, într-un contract de vânzare a unui imobil, într-un contract de închiriere sau într-o convenție civilă între două părți private.
Partajează acest conținut:
