Lipsa citării intervenientului voluntar accesoriu, a cărui cerere de intervenție a fost admisă în principiu în recurs

Titlul problemei de drept: Lipsa citării intervenientului voluntar accesoriu, a cărui cerere de intervenție a fost admisă în principiu în recurs, în etapa rejudecării apelului, în ipoteza admiterii recursului declarat împotriva deciziei din apel și a casării acesteia cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

• Materia: civil
• Subcategoria: alte tipuri de cauze
• Obiect ECRIS: apel
• Acte normative incidente: art. 61 alin. (1) și (3), art. 63 alin. (2), art. 65 alin. (1) și (2) C. proc. civ.
• Cuvinte cheie: intervenție voluntară accesorie, recurs, trimitere spre rejudecare

Opinia Institutului Național al Magistraturii:

Această problemă de practică neunitară vizează necesitatea sau nu a citării persoanei care a formulat o cerere de intervenție voluntară accesorie în etapa recursului, cerere ce a fost admisă în principiu de instanța de recurs, în etapa rejudecării apelului, ca efect al pronunțării unei soluții de admitere a recursului și de casare cu trimitere de către instanța de recurs către cea de apel.

Art. 61 alin. (1) și (3) C. proc. civ., referindu-se la formele intervenție voluntară, prevede că oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare; intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți.

Potrivit art. 63 alin. (2) din același act normativ, intervenția accesorie poate fi făcută până la închiderea dezbaterilor, în tot cursul judecății, chiar și în căile extraordinare de atac.

Art. 65 alin. (1) și (2) C. proc. civ. prevede că intervenientul devine parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii sale; intervenientul va prelua procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenției, dar va putea solicita administrarea de probe prin cererea de intervenție sau cel mai târziu până la primul termen de judecată ulterior admiterii cererii de intervenție; actele de procedură ulterioare vor fi îndeplinite și față de el.

Din coroborarea dispozițiilor art. 61 alin. (3) C. proc. civ. cu cele ale art. 63 alin. (2) C. proc. civ., rezultă în mod neîndoielnic că intervenția voluntară accesorie are drept finalitate sprijinirea poziției procesuale a uneia dintre părțile din proces, în etapa procesuală în care aceasta este formulată.

În ipoteza recursului, intervenientul accesoriu poate sprijini fie poziția procesuală a recurentului, fie, după caz, pe cea a intimatului, cererea sa tinzând fie la admiterea sau, respectiv, la respingerea căii de atac, urmând ca în dispozitivul deciziei să se regăsească și soluția pronunțată asupra cererii de intervenție voluntară accesorie.

Or, plecând de la aceste premise, se conturează soluția potrivit căreia, în etapa rejudecării apelului după admiterea recursului și casarea cu trimitere în apel, nu se mai impune citarea intervenientului voluntar accesoriu ce a intervenit în favoarea uneia dintre părțile din recurs, întrucât:

• cererea de intervenție voluntară accesorie, subsecvent admiterii sale în principiu în etapa recursului, a fost deja soluționată prin decizia pronunțată în recurs;
• scopul cererii a vizat pronunțarea unei soluții în recurs în favoarea părții pentru care s-a intervenit, rațiunea formulării sale epuizându-se prin pronunțarea deciziei din recurs;
• în măsura în care intervenientul voluntar accesoriu din recurs intenționează să sprijine în continuare partea și în etapa rejudecării apelului are dreptul să formuleze o nouă cerere de intervenție sau să reitereze cererea inițială formulată în recurs, dacă motivarea acesteia viza și susținerea poziției procesuale a părții și în apel.

De altfel, în sprijinul soluției anterior menționate, vine și întregul mecanism al determinării cadrului procesual pentru fiecare etapă a procesului civil, terții intervenienți care au figurat într-o etapă procesuală nefiind de plano părți și în celelalte etape ale procesului civil.

Spre exemplu, dacă, în etapa judecății în primă instanță, s-a formulat o cerere de intervenție accesorie în favoarea reclamantului, iar atât cererea de chemare în judecată, cât și cererea de intervenție voluntară accesorie au fost respinse ca neîntemeiate, intervenientul accesoriu nu va figura ca parte în apelul declarat de reclamant împotriva soluției de respingere a cererii de chemare în judecată, dacă el însuși nu a declarat apel. Ca regulă, de altfel, nu orice parte care figurează drept parte într-o anumită etapă procesuală își menține acest statut și într-o altă etapă distinctă (de pildă, chiar dacă o persoană a figurat ca pârât în primă instanță, este posibil ca aceasta să nu fie atrasă în etapa procesuală a apelului, dacă reclamantul declară cale de atac numai împotriva soluției pronunțate asupra unui capăt de cerere ce viza un alt pârât).

În concluzie, opinia I.N.M. este în sensul că nu se mai impune citarea intervenientului voluntar accesoriu, a cărui cerere de intervenție a fost admisă în principiu în recurs, în etapa rejudecării apelului, în ipoteza admiterii recursului declarat împotriva deciziei din apel și a casării acesteia cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În majoritate, participanții au adoptat opinia potrivit căreia se impune în continuare citarea intervenientului voluntar accesoriu, a cărui cerere de intervenție a fost admisă în principiu în recurs, în etapa rejudecării apelului, în ipoteza admiterii recursului declarat împotriva deciziei din apel și a casării acesteia cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. Motivarea acestei soluții rezidă în argumentul că art. 65 alin. (1) C. proc. civ. prevede faptul că intervenientul devine parte în proces după admiterea în principiu a cererii sale, fără a distinge în funcție de etapa procesuală în care a intervenit, precum și că prin cererea de intervenție voluntară accesorie formulată intervenientul poate sprijini partea nu numai în etapa procesuală a recursului, ci și în cea a rejudecării apelului.

În minoritate, a fost însușită soluția expusă în opinia I.N.M.

Această problemă de drept a fost discutată la întâlnirea președinților secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel – Timișoara, 5-6 martie 2020.