CSM reacționează după scrisorile deschise adoptate de preşedinţii judecătoriilor, tribunalelor şi curţilor de apel în vederea amânării intrării în vigoare a Legii nr. 11/2024
În perioada 30 – 31 mai 2024, preşedinţii curţilor de apel s-au reunit la Constanţa pentru a dezbate aspectele generale din perspectiva intrării în vigoare a Legii nr. 11/2024 privind statutul grefierilor şi al altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea şi al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi au adoptat o scrisoare deschisă prin care preşedinţii instanţelor au solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi Ministerului Justiţiei să demareze proceduri pentru amânarea intrării în vigoare a Legii nr. 11/2024 până la armonizarea acesteia cu ansamblul actelor normative ce reglementează funcţionarea instanţelor judecătoreşti.
Astfel, potrivit scrisorii deschise, preşedinţii curţilor de apel solicită ferm puterii executive şi celei legislative să adopte de îndată măsurile necesare în vederea amânării intrării în vigoare a Legii nr. 11/2024 privind statutul grefierilor şi al altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea şi al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, reţinând consecinţele dezastroase pe care aceasta le-ar genera în ceea ce priveşte organizarea administrativă a instanţelor, cu efecte directe asupra dreptului de acces la justiţie al cetăţenilor.
Solicitarea preşedinţilor de curţi se alătură celor exprimate anterior, în acelaşi sens, de către preşedinţii tribunalelor şi judecătoriilor care au atras atenţia, punctual şi argumentat, cu privire la deficienţele majore ale legii amintite.
A rezultat din discuţii că preconizata intrare în vigoare a Legii nr. 11/2024 privind statutul grefierilor şi al altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea şi al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, generează îngrijorări profunde, prin inprecizia normelor juridice şi prin soluţiile legislative confuze şi contradictorii, care afectează caracterul clar şi previzibil pe care trebuie să îl aibă orice reglementare la nivel de lege, potrivit art. 1 alin. (5) din Constituţia României, cu consecinţe imediate în efectuarea serviciului public pe care instanţele sunt obligate să îl asigure.
În concret, s-a reliefat imposibilitatea obiectivă de punere în aplicare a legii, cel puţin în ceea ce priveşte soluţiile legislative.
În consecinţă, preşedinţii curţilor de apel solicit Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi Ministerului Justiţiei şi Parlamentului, să iniţieze procedurile şi demersurile necesare pentru amânarea intrării în vigoare a Legii nr. 11/2024 până la corectarea acesteia şi armonizarea ei cu ansamblul actelor normative care reglementează funcţionarea sistemului judiciar.
Ce spune CSM?
În continuarea demersurilor realizate în perioada 23-24 mai 2024 cu ocazia întâlnirii președinților de tribunale cu membrii Consiliului Superior al Magistraturii și reprezentanții Ministerului Justiției, în datele de 29 mai, respectiv 30-31 mai 2024, au avut loc întâlnirile organizate cu preşedinţii judecătoriilor şi curţilor de apel.
În finalul ambelor întâlniri au fost adoptate scrisori deschise prin care se solicită ferm puterii executive şi puterii legislative să adopte de îndată măsurile necesare în vederea amânării intrării in vigoare a Legii nr. 11/2024 privind statutul grefierilor și al altor categorii de personal care ocupă funcții de specialitate în cadrul instanțelor judecătorești, al parchetelor de pe lângă acestea și al Institutului Național de Expertize Criminalistice, până la corectarea acesteia şi armonizarea cu ansamblul actelor normative care reglementează funcționarea sistemului judiciar.
Solicitările președinților judecătoriilor şi curţilor de apel se alătură celor exprimate anterior, în același sens, de către președinții tribunalelor, care au atras atenția cu privire la deficiențele majore ale legii amintite.
A rezultat din discuții că preconizata intrare în vigoare a Legii nr. 11/2024 generează îngrijorări profunde, prin imprecizia normelor juridice şi prin soluţiile legislative confuze şi contradictorii, care afectează caracterul clar şi previzibil pe care trebuie să îl aibă orice reglementare la nivel de lege, potrivit art. 1 alin. (5) din Constituția României, cu consecințe imediate în efectuarea serviciului public pe care instanțele sunt obligate să îl asigure.
În concret, a fost reliefată imposibilitatea obiectivă de punere în aplicare a legii, cel puţin în ceea ce privește soluțiile legislative prezentate punctual în anexa la prezenta scrisoare deschisă, comună tuturor instanţelor, accesibilă la finalul prezentei informări publice .
https://www.csm1909.ro/PageDetails.aspx?PageId=299&FolderId=11298&FolderTitle=INFORMARE%20DE%20PRES%C4%82%20privind%20scrisorile%20deschise%20adoptate%20de%20pre%C5%9Fedin%C5%A3ii%20judec%C4%83toriilor%2C%20tribunalelor%20%C5%9Fi%20cur%C5%A3ilor%20de%20apel%20%C3%AEn%20vederea%20am%C3%A2n%C4%83rii%20intr%C4%83rii%20%C3%AEn%20vigoare%20a%20Legii%20nr.%2011%2F2024-(2024-05-31)&fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTAAAR1jH4EMGbt_yRSlrnmQats6-oYrfYrINt3fZSBLrY7iEtUE6JqTwqTJEnk_aem_AYYQty0iEZrvW7PoADyvSJv5D_N1lUbfriDP_d-e3KgCVXnzNba4AOB-7Kd2mqzqfKONB74cAfjSf-fQVNvL0pKE