Articole incidente: C. pen., art. 273 | C. proc. pen., art. 41
În cazul infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută în art. 273 alin. (2) lit. c) C. pen., săvârşită de către expert şi consumată prin depunerea raportului de expertiză la un dosar civil al unei instanţe, locul săvârşirii infracţiunii care determină competenţa teritorială, conform dispoziţiilor art. 41 C. proc. pen., este locul unde îşi are sediul această instanţă. – I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 93 din 20 februarie 2020
Prin încheierea penală nr. 976 din 10 octombrie 2019 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în baza art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 340 alin. (1) din acelaşi cod, a fost declinată competenţa de soluţionare a plângerii formulate de petenta societatea A., prin Unitatea de Construcţii Montaj B., împotriva ordonanţei din 8 iulie 2019, dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în favoarea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a reţinut că, la data de 3 septembrie 2019, s-a înregistrat pe rolul său plângerea formulată de petenta societatea A., prin Unitatea de Construcţii Montaj B., în contradictoriu cu intimaţii C., D. şi E., împotriva ordonanţei din 8 iulie 2019, dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
La termenul din data de 10 octombrie 2019, judecătorul de cameră preliminară a pus în discuţie competenţa teritorială de soluţionare a plângerii ce formează obiectul cauzei.
Examinând actele dosarului, judecătorul de cameră preliminară a reţinut următoarele:
La data de 5 decembrie 2014, petenta societatea A. s-a adresat organelor de urmărire penală prin plângere, solicitând tragerea la răspundere penală a numiţilor C., D. şi E., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, constând în aceea că, în calitate de experţi tehnici în specialitatea topografie, cadastru şi geodezie, desemnaţi în cauza ce a format obiectul dosarului nr. X. al Curţii de Apel Bucureşti, au făcut afirmaţii mincinoase în cuprinsul raportului de expertiză şi al completărilor la acesta, pe care le-au întocmit şi depus la Curtea de Apel Bucureşti, în acea cauză, astfel că, prin decizia civilă nr. 309/A din 14 iulie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. X., s-a decis anularea, în parte, a deciziei nr. 2674 din 23 ianuarie 2008, emisă de societatea A., în sensul obligării societăţii la emiterea unei noi decizii, prin care să restituie în natură moştenitorilor foştilor proprietari suprafaţa de 12.804 mp din suprafaţa totală de 18.122 mp revendicată.
Prin ordonanţa din 8 iulie 2019, dată de procuror în dosarul nr. Y. al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, s-a dispus, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) şi alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 314 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., clasarea cauzei având ca obiect infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută în art. 273 alin. (2) lit. c) C. pen., reţinându-se că fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.
Împotriva acestei ordonanţe de clasare petenta societatea A. s-a adresat cu plângere organului ierarhic superior procurorului, respectiva plângere fiind respinsă prin ordonanţa din 9 august 2019.
Ulterior, petenta societatea A., prin Unitatea de Construcţii Montaj B., a formulat plângerea care formează obiectul prezentei cauze.
S-a reţinut că, potrivit art. 340 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată se soluţionează de judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Conform art. 41 alin. (1) C. proc. pen., competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti este determinată, în ordine, de:
a) locul săvârşirii infracţiunii;
b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul;
c) locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta;
d) locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate.
De asemenea, s-a reţinut că, potrivit art. 41 alin. (2) C. proc. pen., prin locul săvârşirii infracţiunii se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.
Prin urmare, s-a remarcat faptul că legiuitorul român a instituit mai multe criterii pe baza cărora se stabileşte competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona cauzele penale privind infracţiunile săvârşite pe teritoriul României, stabilind, totodată, şi o ordine de prioritate, astfel încât competenţa teritorială să nu poată reveni unei instanţe aflate într-o poziţie secundară, decât dacă nu se cunoaşte locul aflat în poziţie principală.
În cauza de faţă, s-a constatat că locul săvârşirii pretinsei infracţiuni de mărturie mincinoasă, reclamată de către petentă, este în circumscripţia Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, unde îşi are sediul Curtea de Apel Bucureşti, la această din urmă instanţă fiind depuse, în dosarul nr. X., atât raportul de expertiză întocmit de către intimaţii C., D. şi E., cât şi completările la acesta, întocmite tot de către intimaţii sus menţionaţi, de altfel Curtea de Apel Bucureşti fiind şi instanţa care a pronunţat decizia civilă nr. 309/A din 14 iulie 2014 în dosarul nr. X.
În consecinţă, având în vedere dispoziţiile legale menţionate şi luând în considerare locul săvârşirii pretinsei infracţiuni de mărturie mincinoasă, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 340 alin. (1) C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a plângerii formulate de petenta societatea A., prin Unitatea de Construcţii Montaj B., împotriva ordonanţei din 8 iulie 2019, dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr. Y., în favoarea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Prin încheierea din 29 ianuarie 2020 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, în temeiul art. 47 alin. (3) cu referire la art. 41 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. pen., a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, invocată din oficiu.
S-a dispus declinarea cauzei Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, spre competentă soluţionare.
S-a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă.
În temeiul art. 51 alin. (2) C. proc. pen., a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, petenta societatea A. a formulat plângere, pentru motivele expuse pe larg în cerere, împotriva ordonanţei de clasare din 8 iulie 2019, emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, menţinută prin ordonanţa emisă la data de 9 august 2019, solicitând desființarea soluției de clasare şi completarea urmăririi penale, cu consecinţa punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva intimaţilor C., D. şi E.
Petenta și-a întemeiat plângerea pe dispoziţiile art. 340 şi urm. C. proc. pen.
La solicitarea instanţei, a fost înaintat dosarul nr. Y. al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Prin încheierea nr. 976 din 10 octombrie 2019, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu de judecătorul de cameră preliminară şi, în baza art. 50 C. proc. pen. coroborat cu art. 41 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
La data de 17 decembrie 2019, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
La termenul de judecată din data de 14 ianuarie 2020, a fost pusă în discuţia părţilor, din oficiu, de către judecătorul de cameră preliminară, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, în raport cu locul săvârşirii infracţiunii şi cu prevederile art. 41 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. raportat la art. 41 alin. (5) din acelaşi cod.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma excepţiei invocate, judecătorul de cameră preliminară a reţinut următoarele:
Potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. pen., „competenţa după teritoriu este determinată, în ordine, de: a) locul săvârşirii infracţiunii; b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul; c) locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta; d) locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate.”
Conform art. 41 alin. (2) C. proc. pen., „prin locul săvârșirii infracțiunii se înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.”
Potrivit art. 41 alin. (3) C. proc. pen., „în cazul în care, potrivit alin. (2), o infracţiune a fost săvârşită în circumscripţia mai multor instanţe, oricare dintre acestea este competentă să o judece.”
Totodată, potrivit art. 41 alin. (4) teza a II-a C. proc. pen., „când sunt sesizate succesiv două sau mai multe instanțe dintre cele prevăzute la alin. (1), competența revine instanței mai întâi sesizate.”
Conform art. 41 alin. (5) C. proc. pen., „ordinea de prioritate prevăzută la alin. (1) se aplică în cazul în care două sau mai multe instanţe sunt sesizate simultan ori urmărirea penală s-a efectuat cu nerespectarea acestei ordini.”
Având în vedere dispoziţiile legale menţionate, s-a observat că, în cazul sesizărilor unice, se va aplica ordinea de preferinţă prevăzută în art. 41 alin. (1) C. proc. pen.
S-a constatat că societatea A. a formulat plângere penală la data de 5 decembrie 2014 pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută în art. 273 C. pen., de către experţii C., D. şi E., desemnaţi să efectueze o expertiză tehnică de specialitate topografie, cadastru şi geodezie în dosarul nr. X. al Curţii de Apel Bucureşti.
Prin ordonanţa din 20 noiembrie 2015 s-a dispus clasarea cauzei, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod, soluţia fiind menţinută prin ordonanţa prim-procurorului din 14 ianuarie 2016.
Împotriva soluţiei de clasare a cauzei dispuse prin ordonanţa din 20 noiembrie 2015 a fost formulată plângere de către petenta societatea A., plângere ce a fost admisă de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, fiind astfel desfiinţată soluţia de clasare şi trimisă cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală.
Ulterior, prin ordonanţa din 8 iulie 2019, emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, a fost dispusă din nou clasarea cauzei, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din acelaşi cod, soluţia fiind menţinută prin ordonanţa emisă la data de 9 august 2019.
Judecătorul de cameră preliminară a constatat că plângerea penală nu vizează anumite declaraţii date în faţa organului judiciar, ci aspectele consemnate în cuprinsul raportului de expertiză tehnică şi în completarea la raportul de expertiză tehnică judiciară, întocmite de experţii C., D. şi E. în cadrul dosarului nr. X. al Curţii de Apel Bucureşti şi avute în vedere de instanţă la pronunţarea deciziei civile nr. 309/A din 14 iulie 2014. Astfel, instanţa a constatat, conform opiniei experților C., D. și E., exprimată după încuviințarea obiecțiunilor și a completării lucrării din data de 15 mai 2014, că apelanta societatea A. deține în fapt suprafața de 18.215 mp în punctul F., iar din această suprafață 4.102 mp sunt neocupați și neîngrădiți, 14.113 mp îngrădiți, din care 1.384 mp stație PECO, inclusiv anexe; 1.524 mp platforme betonate; 783 mp suprafață construită clădire pensiune; 1.720 mp parte din digul de protecție; restul de 8.702 mp diferență până la cei 14.113 mp îngrădiți (HC1) este teren liber. Instanţa a reţinut prin decizia civilă nr. 309/A din 14 iulie 2014 că, în opinia experților, suprafața totală liberă de construcții este de 12.804 mp (4.102 mp + 8.702 mp), ce ar putea fi restituită în natură din totalul de 18.122,66 mp, motiv pentru care a anulat în parte decizia nr. 2674 din 23 ianuarie 2008, emisă de societatea A. şi a obligat pârâta apelantă să emită o nouă decizie prin care să restituie în natură contestatorilor teren în suprafaţă de 12.804 mp, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză şi schiţele anexe, efectuat în apel de către experţii C., D. şi E.
Judecătorul de cameră preliminară a reţinut, atât din decizia civilă nr. 309/A din 14 iulie 2014, cât şi din raportul de expertiză tehnică şi completarea la raportul de expertiză tehnică judiciară, că terenul în litigiu se află în comuna G. – punct F.
S-a constatat că expertiza s-a efectuat (locul expertizei) în comuna G., aici fiind desfăşurate activităţile experţilor de identificare a terenului conform actelor de proprietate şi în funcţie de ocuparea acestuia, măsurare şi stabilire a limitei proprietăţii, primire a diferitelor acte depuse de părţi etc., pe baza situaţiei din teren rezultate în urma măsurătorilor efectuate fiind întocmit raportul de expertiză.
De asemenea, s-a reţinut că măsurătorile, datele reţinute şi introduse în sistemele de proiecţie utilizate de către experţi în vederea întocmirii raportului reprezintă în mod cert „activitate infracţională” în sensul dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. proc. pen., prin raportare la infracţiunea imputată numiţilor C., D. şi E., activitate desfăşurată în comuna G. Având în vedere finalitatea urmărită de dispoziţiile art. 41 C. proc. pen. privind competenţa teritorială (de a stabili instanţele ce au o legătură strânsă din punct de vedere teritorial cu infracţiunea), s-a considerat că noţiunea de activitate infracţională prevăzută în art. 41 alin. (2) C. proc. pen. nu trebuie interpretată în sensul că s-ar limita la acţiunile şi inacţiunile ce reprezintă elementul material al infracţiunii, ci în sensul că ar cuprinde toate activităţile conexe elementului material. Prin urmare, competenţa teritorială se stabileşte potrivit art. 41 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen., fiind competentă oricare dintre instanţele Judecătoria Râmnicu Vâlcea şi Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că alegerea uneia dintre instanţele competente s-a produs prin sesizarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea cu plângerea împotriva ordonanţei de clasare din 8 iulie 2019, emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, această instanţă fiind competentă să soluționeze prezenta cauză, ulterior acestui moment declinarea în favoarea unei alte instanţe ce era competentă alternativ neavând o justificare prin raportare la dispoziţiile legale menţionate, competenţa în acest caz revenind instanţei mai întâi sesizate.
Faţă de aspectele învederate, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în temeiul art. 47 raportat la art. 41 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. proc. pen.
Constatându-se existenţa conflictului negativ de competenţă, în temeiul art. 51 alin. (2) C. proc. pen., a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând conflictul negativ de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 51 alin. (1) C. proc. pen., constată că instanţa căreia îi revine competenţa să soluţioneze cauza este Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, pentru considerentele care urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 340 alin. (1) C. proc. pen., „persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. ”
Determinarea competenţei teritoriale a instanţelor de judecată se realizează în funcţie de criteriile prevăzute în art. 41 alin. (1) C. proc. pen., text de lege potrivit căruia, pentru infracţiunile săvârşite pe teritoriul României, competenţa după teritoriu este determinată, în ordine, de: locul săvârşirii infracţiunii; locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul; locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta şi locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate.
Dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc. pen. definesc locul săvârșirii infracțiunii ca fiind „locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.”
În speţă, prin plângerea formulată la data de 5 decembrie 2014, petenta societatea A. a solicitat tragerea la răspundere penală a numiţilor C., D. şi E., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, constând în aceea că, în calitate de experţi tehnici în specialitatea topografie, cadastru şi geodezie, desemnaţi în cauza ce a format obiectul dosarului nr. X. al Curţii de Apel Bucureşti, au făcut afirmaţii mincinoase în cuprinsul raportului de expertiză şi al completărilor la acesta, pe care le-au întocmit şi depus la Curtea de Apel Bucureşti, în acea cauză. Prin decizia civilă nr. 309/A din 14 iulie 2014, pronunţată în dosarul nr. X., Curtea de Apel Bucureşti, reţinând concluziile raportului de expertiză, a decis anularea, în parte, a deciziei nr. 2674 din 23 ianuarie 2008, emisă de societatea A., în sensul obligării societăţii la emiterea unei noi decizii, prin care să restituie în natură moştenitorilor foştilor proprietari suprafaţa de 12.804 mp din suprafaţa totală de 18.122 mp revendicată.
În raport cu aceste circumstanţe, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că presupusa faptă de mărturie mincinoasă s-a consumat prin depunerea raportului de expertiză la dosarul nr. X. al Curţii de Apel Bucureşti, astfel că locul săvârşirii faptei este cel în care îşi are sediul Curtea de Apel Bucureşti, respectiv în Bucureşti, Sector 4, situaţie în care competenţa de soluţionare a plângerii formulate de petenta societatea A. împotriva ordonanţei de clasare din 8 iulie 2019, emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, revine Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 51 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta societatea A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, instanţă căreia i s-a trimis dosarul.
Această speță este cuprinsă în Buletinul Jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – culegere de decizii pe anul 2020.
