Jurisprudența ÎCCJ | Cerere de încuviinţare a executării silite. Debitor cu sediul în străinătate şi cu sediu procesual ales pe teritoriul României. Competenţă teritorială

Din interpretarea dispoziţiilor art. 651 alin. (1) şi alin. (3) C.proc.civ. rezultă că legiuitorul a instituit în materia cererilor de încuviinţare a executării silite, a contestaţiilor la executare, precum şi a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, în ipoteza în care sediul debitorului nu se află în ţară, o competenţă teritorială succesivă în favoarea instanţei în circumscripţia căreia se regăseşte sediul/domiciliul creditorului, iar, în ultimul rând, al biroului executorului judecătoresc învestit de către creditor.

Astfel, sub aspectul stabilirii instanţei competente din punct de vedere teritorial să judece cererea de încuviinţare a executării silite, nu prezintă relevanţă sediul procesual ales al debitoarei, atât timp cât calitatea de mandatar şi instituţia reprezentării sunt relevante sub aspectul asigurării cunoaşterii procesului şi a actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia, pentru a da eficienţă dreptului la apărare, iar nu în planul competenţei instanţei de executare. O interpretare contrară ar fi de natură a lăsa la latitudinea debitorului competenţa instanţei de executare prin simpla alegere a unui sediu procesual.

Pentru a hotărî astfel, în raport de dispozițiile art. 651 alin. (1) și (3) C.proc.civ., Judecătoria Mangalia a apreciat că instanţa de executare este cea în a cărei rază teritorială se află sediul procesual ales de debitoare în România, situat în Bucureşti, sector 3.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Sectorului 3 București, Secția civilă, prin sentinţa civilă nr. 7534 din 18.08.2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia; a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă între Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti şi Judecătoria Mangalia; a suspendat din oficiu judecata cauzei; a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluționării  conflictului de competenţă.

 Pentru a se pronunța astfel, instanţa a reţinut că debitorul are sediul în Luxemburg, aspect invocat atât de către creditor, cât şi de către executorul judecătoresc, astfel încât instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul creditorului C., în conformitate cu art. 651 alin. (1) C.proc.civ., fiind irelevant faptul că debitorul şi-a ales un mandatar cu sediul în România.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) C.proc.civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia, în considerarea argumentelor ce succed:

În ceea ce priveşte legalitatea învestirii în vederea soluţionării conflictului de competenţă, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 pct. 2 C.proc.civ., există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Obiectul cererii deduse judecăţii îl constituie încuviinţarea executării silite, cerere de competenţa instanţei de executare, potrivit art. 666 alin. (1) C.proc.civ., iar conflictul negativ de competenţă dintre cele două instanţe, Judecătoria Mangalia şi, respectiv, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, a fost generat de interpretarea diferită a dispoziţiilor art. 651 C.proc.civ., în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă teritorial a soluţiona pricina.

Astfel, Judecătoria Mangalia a apreciat că instanţa de executare este cea de la sediul procesual ales al debitoarei situat în România, respectiv Bucureşti, sector 3, în timp ce Judecătoria Sectorului 3 București a reţinut că instanţa competentă teritorial este cea de la domiciliul creditorului, la data sesizării organului de executare, situat în Mangalia, județul Constanța, în considerarea faptului că sediul debitoarei se află în străinătate.

În conformitate cu art. 651 alin. (1) C.proc.civ.: „Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.‟

Potrivit art. 651 alin. (3) C.proc.civ., „Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.”

Rezultă, aşadar, că legiuitorul a instituit în materia cererilor de încuviinţare a executării silite, a contestaţiilor la executare, precum şi a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, în ipoteza în care sediul debitorului nu se află în ţară, o competenţă teritorială succesivă în favoarea instanţei în circumscripţia căreia se regăseşte sediul/domiciliul creditorului, iar, în ultimul rând, al biroului executorului judecătoresc învestit de către creditor.

Sub aspectul stabilirii instanţei competente din punct de vedere teritorial să judece cererea de încuviinţare a executării silite, în speţa dedusă judecăţii, nu prezintă relevanţă sediul procesual ales al debitoarei, indicat atât în cererea de executare silită, cât şi în titlul executoriu, atât timp cât calitatea de mandatar şi instituţia reprezentării sunt relevante sub aspectul asigurării cunoaşterii procesului şi a actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia, pentru a da eficienţă dreptului la apărare, iar nu în planul competenţei instanţei de executare.

O interpretare contrară ar fi de natură a lăsa la latitudinea debitorului competenţa instanţei de executare prin simpla alegere a unui sediu procesual.

Câtă vreme sediul social al debitoarei A. S.A., împotriva căreia urmează să se efectueze executarea silită, se află în Luxemburg, dând eficienţă ordinii instituite de către dispoziţiile art. 651 alin. (1) C.proc.civ. competenţa de soluţionare a pricinii revine instanţei în a cărei circumscripţie se găseşte domiciliul creditorului C., la data sesizării organului de executare – 06.06.2022, situat în Mangalia, județul Constanța.

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Mangalia este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite deduse judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 C.proc.civ.