Jurisprudența ÎCCJ | Acțiune având ca obiect anularea rezoluţiei Inspecţiei Judiciare prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva măsurii de clasare a sesizării privitoare la săvârşirea abaterii disciplinare de către un magistrat

În raport cu prevederile art.97 alin 2 din Legea 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural. Interpretarea normelor de drept şi coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raţionamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac ordinare şi/sau extraordinare prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare. A admite o altă interpretare ar înseamnă a nesocoti principiile constituţionale potrivit cărora judecătorul este independent, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

Rezultă, aşadar, că modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauzele deduse judecaţii excedează  competenţelor Inspecţiei judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Reclamantul a solicitat instanţei să desfiinţeze Rezoluţia inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr.C19-2306/17.07.2019, pronunţată în dosarul de cercetare disciplinară nr.C19-2306/2019 şi a Rezoluţiei de clasare nr.1241/24.04.2019, pronunţată în dosarul de cercetare disciplinară nr.19- 1411/2019, cu trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

În cadrul recursului întemeiat pe dispoziţiile art.488(1) pct.8 Cod procedură civilă se invocă greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art.99 lit.ş) din Legea nr.303/2004 rep. de către prima instanţă în ceea ce priveşte situaţia de respingere a conteestaţiei. se arată faptul că prima instanţă a apreciat greşit asupra legalităţii ordonanţei de clasare contestată  şi a raportat soluţia la dispoziţiile art.97(2) din Legea nr.303/2004 în condiţiile în care recurentul precizează în sensul că nu a solicitat o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă în  dosarul civil nr.32xx/118/2018 al Tribunalului Constanţa.

Se arată că sesizarea sa privea încălcarea de către judecători a dispoziţiilor art.99 lit.s din Legea nr.303/2004 în sensul că motivarea era vădit contrară raţionamentului juridic a unui hotărâri judecătoreşti dar acest aspect nu a fost verificat de intimata-pârâtă şi de instanţa de fond.

Analizând recursul declarat în raport de motivul de recurs invocat, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art,.488(1) pct.8 Cod procedură civilă în sensul încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept de către prima instanţă.

Prima instanţă în opinia Curţii a interpretat şi aplicat corect normele de drept material incidente în raport de obiectul cauzei analizarea legalităţii actelor emise de autoritatea intimată având în vedere plângerea formulată de recurent pe rezoluţia de clasare contestată în cauză neexistând aspecte de nelegalitate de natură a determina casarea cu trimitere sau respectiv rejudecarea în sensul admiterii acţiunii.

Curtea apreciază că prima instanţă a interpretat şi aplicat  corect dispoziţiile art.99 lit.s) din Legea nr.303/2004 nu poate forma obiectul aplicării în abstract ci numai coroborat cu dispoziţiile art.97(2) din Legea nr.303/2004 în ceea ce priveşte limitele verificării abaterii disciplinare, verificare care poate realiza numai cu respectarea Constituţiei României şi a Legii nr.303/2004 rap.

Curtea constată că prima instanţă a reţinut incidente dispoziţiile art.97 din Legea nr.303/2004 şi a verificat în concret legalitatea rezoluţiei de clasare în raport de  elementele constitutive ale abaterii disciplinare reclamate respectiv abaterea disciplinară prevăzută de art.99 lit.s) din Legea nr.303/2004 respectiv existenţa unei motivări vădit contrară raţionamentului juridic de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat.

În art. 99 din Legea nr. 303/2004 se detaliază ce anume constituie abateri disciplinare pentru magistraţi, la litera s făcându-se vorbire despre motivarea hotărârii în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat. Curtea a subliniat faptul că raţionamentul juridic reprezintă un silogism în care este necesar a fi validată concluzia la care magistratul ajunge pe baza celor două premise principale, respectiv situaţia de fapt analizată şi dispoziţiile legale aplicabile, iar motivarea actului este necesar să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea magistratului pe baza probelor administrate.

Faţă de limitele trasate de art. 97 alin 2 din Legea 303/2004 a rezultat că verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural. Modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauzele deduse judecaţii excede competenţelor Inspecţiei judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă, în raport de criticile concrete aduse de petent, care vizează aprecierea probelor şi identificarea textelor de lege aplicabile, în mod corect a reţinut Inspecţia Judiciară relativ la calitatea hotărârii reclamate de petent că nu poate atrage consecinţe disciplinare, pentru judecător.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului conform cărora instanţa de fond ar fi făcut o greşită aplicare a prevederilor legale speciale în materie, având a analiza în speţă întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare indicate la litera s), în mod temeinic instanţa de fond a constatat că reclamantul nu a făcut dovezi în acest sens, criticile invocate prin sesizare şi preluate în contestaţie vizând în concret operaţiunile de stabilire a situaţiei de fapt, interpretare a normelor juridice şi apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activităţii de judecată şi care se subsumează tocmai raţionamentului logico-juridic a magistratului. Stabilirea situaţiei de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice şi esenţiale ale activităţii de judecată, care nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac legale.

Verificând aspectele sesizate de către reclamant, în mod corect Curtea de Apel Bucureşti a constatat că, reclamantul a expus aceleaşi critici în calea de atac a recursului, cale de atac ce a fost respinsă, cu consecinţa rămânerii definitive a hotărârii contestate. Or, atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt.

Interpretarea normelor de drept şi coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raţionamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept. în acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac ordinare şi/sau extraordinare prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare. A admite o altă interpretare ar înseamnă a nesocoti principiile constituţionale potrivit cărora judecătorul este independent, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

În cauză Curtea nu va reţine susţinerile recurentului din recurs şi din răspunsul la întâmpinare deoarece verificarea săvârşirii abaterii disciplinare reclamate nu poate fi efectuată de intimată decât cu respectarea dispoziţiilor art.97 alin.1 şi 2 din legea nr.303/2004 dispoziţii care sunt incidente în cauză.

Faţă de cele mai sus, Curtea în baza art.496-497 Cod procedură civilă a respins recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.