Titlul problemei de drept: Rolul activ al instanţei
- Materia: Procedură civilă
- Subcategorie: rolul activ al instanţei
- Dispoziţii normative incidente: art. 22 din Codul de procedură civilă
Situaţia de fapt:
Prin cererea introductivă de instanţă se solicită o sumă globală reprezentând contravaloarea chiriei restante şi a majorărilor de întârziere calculate până la o anumită dată, precum şi continuare până la plata efectivă, fără a fi defalcat cuantumul debitului principal şi al penalităţilor.
Prima instanţă admite penalităţile calculate până la data menţionată în acţiune, precum şi debitul principal acordând o sumă globală fără a face distincţie între principal şi accesoriu şi respinge cererea de acordare în continuare a penalităţilor raportat la faptul că penalităţile calculate ulterior datei precizate şi până la plata efectivă a debitului nu pot fi stabilite pe baza actelor depuse la dosar, fără însă a solicita defalcarea pretenţiilor.
În cadrul judecării apelului se pune problema întinderii rolului activ al instanţei în ceea ce priveşte solicitarea explicitării pretenţiilor de către reclamant.
Într-o primă opinie se consideră că instanţa de apel nu solicită din oficiu explicitarea pretenţiilor, în ipoteza în care partea nu înţelege să-şi expliciteze pretenţiile prin memoriul de apel.
Se are în vedere faptul că în conformitate cu cel stipulate în art. 14 alin.3 Cod de procedură civilă, părţile au obligaţia de a expune situaţia de fapt la care se referă pretenţiile şi apărările lor în mod corect şi complet…, or, dacă în cursul judecăţii de fond nu au fost aduse lămuriri cu privire la pretenţiile pentru că nu s-ar fi cunoscut lipsurile cererii, această atitudine procesuală nu poate fi primită în calea de atac, când faţă de considerentele cuprinse în hotărârea atacată, se cunoştea cu exactitate care sunt lămuririle care trebuiau aduse, însă nu s-a făcut un astfel de demers.
De altfel în doctrină s-a arătat că :”Rolul activ al judecătorului prevăzut de articolul 129 alin. 5 Cod procedură civilă nu trebuie interpretat în sensul că judecătorul devine acela obligat să probeze pretenţiile deduse judecăţii, în locul reclamantului, căruia trebuie să-i revină această obligaţie în baza articolului 1169 Cod civil, precum şi în temeiul art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă, iar stăruinţa instanţei în aflarea adevărului nu trebuie în niciun caz echivalată cu substituirea uneia sau alteia dintre părţi”-C. Alexe, Judecătorul în procesul civil, între rol activ şi arbitrar, vol 1, editura CH BECK. 2008, pag. 617).
Dispoziţiile articolului 129 alin. 5 din vechiul Cod de procedură civilă au corespondent în noul Cod de procedură civilă prevederile art. 22 alin. 5.
Într-o a doua opinie se apreciază că în apel se impune ca instanţa să solicite indicarea în mod defalcat a debitului principal şi al penalităţilor.
În sensul solicitării unor lămuri suplimentare sunt incidente prevederile art. 22, alin. 2 din Cod de procedură civilă, potrivit cărora „Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc”, precum şi dispoziţiile articolului 476 Cod procedură civilă referitoare la caracterul devolutiv al apelului.
Cu majoritate de voturi judecătorii şi-au însuşit a doua opinie.
Argument
Potrivit dispoziţiilor art. 148 alin.1 Cod de procedură civilă oricine se adresează instanţei de judecată trebuie să formuleze o cerere în scris în care să indice, printre altele, obiectul cererii şi valoarea pretenţiilor. Aceste cerinţe sunt reluate de dispoziţiile art. 194 lit. c cod de procedură civilă.
Încă de la sesizarea instanţei de fond cu o cerere de chemare în judecată, reclamantul este obligat să indice cu claritate obiectul cererii ori a cererilor atunci când sunt formulate cereri accesorii precum şi valoarea acesteia/acestora.
În situaţia în care la fond nu au fost stabilite cu claritate obiectul/obiectele şi valoarea acesteia/acestora, în apel, instanţa care este chemată să se pronunţe asupra temeiniciei şi legalităţii hotărârii atacate, trebuie să ceară lămuriri asupra cereri/cererilor cu care a fost investită potrivit dispoziţiilor art. 478 alin. 4 Cod de procedură civilă.
Dispoziţiile art. 22 Cod de procedură civilă instituie obligaţia pe care judecătorul cauzei o are de a stărui prin toate mijloacele legale pentru a înlătura orice neclaritate asupra obiectului judecăţii.
Această problemă de drept a fost cuprinsă în minuta întocmită cu ocazia întâlnirii trimestriale a judecătorilor pentru unificarea practicii judiciare și formarea profesională continuă – Curtea de Apel Târgu Mureș, Secția I Civilă, 28 februarie 2020.
Partajează acest conținut:
