Valorificarea criteriilor de individualizare alături de criteriul specific și eficient constând în durata excesivă a procedurii sau depășirea unui termen rezonabil de desfășurare a procesului reprezintă temei pentru orientarea cuantumului pedepsei în prima jumătate a intervalului.
I.C.C.J. Secția penală, decizia nr. 193/A din 08 iulie 2024
I. Sentința
Prin sentința penală nr. 40/F din data de 29 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Piteşti, Secția penală şi pentru cauze cu minori şi de familie s-au dispus următoarele:
În baza art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a exercita profesia de executor judecătoresc) C. pen.
Cu privire la situația de fapt, în esență, s-a reținut că la date succesive creditorii au înaintat către B.E.J. B. adrese exprese cu privire la renunțarea la executarea silită formulată anterior, adrese la care au fost anexate cererile de renunțare la executarea silită și care poartă, totodată, semnătura de primire și ștampila inculpatului A.
S-a precizat că, prin hotărâri judecătorești pronunțate în dosarele nr. x/299/2010 și y/299/2010, ambele înregistrate la Judecătoria Sectorului 1 București și care au avut ca obiect contestații la executare formulate de S.C. C. S.A. împotriva actelor de executare din dosarul nr. x/2010 (devenit nr. x/2013), hotărâri rămase irevocabile la datele de 03.02.2015 și, respectiv, 27.08.2014, s-a constatat că actele de executare sunt desființate de drept, conform art. 3791 vechiul C. proc. civ.și s-a dispus întoarcerea executării silite prin restituirea sumei poprite către contestatoare.
S.C. C. S.A. i-a adus la cunoștința inculpatului A. aceste hotărâri, prin adresele din datele de 19.12.2014, 28.05.2015, 08.12.2015, 26.07.2016 și 10.08.2016, și i-a solicitat să restituie creanța de 2.665.654,90 lei, însă inculpatul nu s-a conformat dispozițiilor instanței, comunicând părții civile, în mod nejustificat, prin adresa din 02.08.2016, faptul că nu se poate dispune restituirea sumei, întrucât există alte procese pe rol și că executarea silită este suspendată, fapt care nu era real.
De asemenea, inculpatul A. a comunicat mai multor creditori din dosarul de executare nr. x/2010 (devenit nr. x/2013), la solicitarea acestora, faptul că aceștia nu au încasat efectiv sumele de bani din executare și că sumele poprite din contul S.C. C. S.A s-ar afla încă în contul executorului judecătoresc, preluat de la B.E.J. D., așa cum este cazul adreselor din data de 25.06.2014 către martorul E., din data de 20.11.2014 către martorul F. și cea din data de 19.12.2013 către numitul G.
Inculpatul A. era obligat să dispună încetarea executării și restituirea sumei poprite, însă s-a constatat că acesta nu s-a conformat dispozițiilor legale, ci, dimpotrivă, a folosit în interes personal toată suma respectivă.
II. Judecata în apel – Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, printre alţii, inculpatul A.
Prin motivele de apel, formulate în scris şi susţinute oral cu ocazia dezbaterilor, inculpatul A., prin apărător ales, a solicitat sub aspectul laturii penale, în principal, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), achitarea sa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu producerea de consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen.
S-a susținut că din probele de la dosar nu reiese că acesta a săvârşit un abuz în serviciu, că a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, nu este clarificat la ce abuz se referă, în ce mod a obţinut acest folos, nu este dovedit faptul că suma primită de la B.E.J. D., sub forma unui ordin de plată, ar fi fost folosită de A. în interes propriu.
În subsidiar, a solicitat stabilirea unei pedepse orientate spre minimul prevăzut de lege, în considerarea faptului că, la momentul săvârşirii faptei, inculpatul abia intrase în profesie, nu avea ajutor şi era lipsit de experienţă, existând posibilitatea să fi făcut alte plăţi decât era necesar, întrucât avea în lucru peste 3000 de dosare, unele datând chiar din anul 2008 sau 2009, fiind supus stresului din cauza faptului că nu ştia că nu a primit sumele de bani necesare sau care erau sumele de bani care trebuiau restituite, astfel cum şi-a asumat.
A mai arătat că are în îngrijire doi copii, iar, astfel cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei, acesta suferă de diabet zaharat şi multiple boli cardiace, astfel încât o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru o persoană de vârstă tânără este excesivă.
Examinând apelurile formulate, prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat direct şi nemijlocit în calea de atac şi a celui necontestat de către părţi și, în limitele prevăzute de art. 417 C. proc. pen., raportat la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu producerea de consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. și spălarea banilor, în varianta ascunderii ori disimulării adevăratei naturi, a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., constând în aceea că: „În calitate de executor judecătoresc în cadrul B.E.J B. şi funcţionar public în sensul legii penale, în desfăşurarea procedurii de executare silită din dosarul de executare nr. x/2013 (anterior nr. x/2010), a încălcat dispoziţiile art. 5 şi art. 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti şi dispoziţiile art. 3715 şi art. 562 vechiul C. proc. civ., respectiv, nu a dispus încetarea executării şi restituirea sumei de 2.665.654,90 lei către debitor ca urmare a cererii de renunţare formulate de creditori, despre care acesta a luat cunoştinţă la data de 14.06.2013, iar în perioada de 14.06.2013 – 03.09.2014 a dispus în interes personal, prin mai multe operaţiuni de retragere din cont, sume de bani până la recurenţa sumei de 2.665.654,90 lei, poprită de la debitorul C. S.A. în dosarul de executare, cauzând o pagubă debitorului C. S.A., în cuantum de 2.665.654,90 lei şi, totodată, obţinând pentru sine un folos necuvenit în acelaşi cuantum.”
Instanţa de control judiciar constată că probatoriul administrat în apel nu are aptitudinea de a răsturna concluzia primei instanțe în ceea ce privește existența temeiurilor angajării răspunderii penale a inculpatului, ci susţin soluția pronunţată, dovedind vinovăția inculpatului în ce priveşte infracţiunea continuată de abuz în serviciu săvârșită în calitate de executor judecătoresc, constând în aceea că a obținut pentru sine un folos necuvenit, în perioada 03.06.2013 – 30.10.2014, prin mai multe tranzacții succesive, din contul deținut de B.E.J. B., în contul personal şi a produs un prejudiciu părții civile S.C. C. S.A., în cuantum de 2.665.654,90 lei.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei, fapta de abuz în serviciu reținută în sarcina inculpatului A. prezintă un grad de pericol social semnificativ și a fost comisă într-un context agravant.
Instanţa de apel, evaluând toate criteriile utile individualizării judiciare, alături de un criteriu specific, respectiv durata excesivă a procedurii, va stabili pedepse orientate în prima jumătate a intervalului de pedeapsă.
Orientarea instanţei de apel în intervalul de pedeapsă determinat este influenţată de reţinerea şi valorificarea acestui criteriu specific de individualizare judiciară a pedepsei, respectiv durata excesivă a procedurii, cu consecinţa directă a diminuării cuantumului pedepselor. Cuantumul pedepsei rezultante exclude de plano, însă, şi alegerea unei alte modalităţi de executare.
Astfel, instanţa de apel constată încălcarea art. 6 CEDO, reţinând o durată excesivă a procedurii calculată de la săvârşirii faptelor (suma a intrat în contul inculpatului în cursul anului 2013 şi a fost cheltuită până în data de 30.10.2014, când soldul a ajuns 7.093,55 lei) emiterea acuzaţiilor (….), generată, în principal, de durata fazei urmăririi penale.
Necesitatea îndepărtării calităţii de „victimă”, generată în sensul Convenției şi jurisprudenţei relevante, din sarcina inculpatului, impune un remediu eficient, ce este identificat în contextul individualizării cuantumului pedepselor prin orientarea în prima jumătate a intervalului de pedeapsă. Instanţa de apel consideră că efectul asupra cuantumului pedepsei constituie un remediu eficient şi efectiv în raport cu scopul urmărit.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că întârzierile importante în procedură, cauzate de casările şi trimiterile succesive spre rejudecare a cauzei, toate acele casări succesive cu trimitere spre rejudecare se datorează erorilor comise de instanţele inferioare în analizarea cauzei.
Totodată, Curtea a constatat că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție, reţinând că procedurile penale au început la 10 februarie și, respectiv, la 1 martie 2005, când reclamantul a fost informat cu privire la acuzațiile aduse împotriva lor, că Înalta Curte a pronunțat o hotărâre definitivă la 20 mai 2013 și că această hotărâre a fost redactată în aprilie 2014. Aceasta a reamintit că timpul necesar pentru redactarea unei hotărâri judecătorești trebuie luat în considerare la calcularea duratei totale a procedurii. În acest caz, procedura penală durase aproximativ nouă ani pentru două grade de jurisdicție, iar Curtea a considerat această durată ca fiind problematică.
Curtea a admis că procedurile penale pot fi oarecum complexe, având în vedere natura acuzațiilor aduse reclamanților și ansamblul de probe, unele dintre ele confidențiale, pe care instanțele naționale au trebuit să le examineze. Cu toate acestea, a considerat că această complexitate nu poate justifica în sine durata procedurilor, ce a considerat că trebuie imputată autorităților naționale.
În acest sens, se reţine că faptele care fac obiectul judecăţii în prezenta cauză au fost săvârșite în perioada 2013-2014 şi trimise în judecată prin rechizitoriul din data de 18 decembrie 2020, însă reţine ca fiind excesivă durata scursă de la momentul săvârşirii faptelor sau de la momentul emiterii acuzaţiilor, în raport de complexitatea cauzei. Durata procedurii a fost particularizată prin prelungirea duratei urmăririi penale în contextul actelor expuse anterior.
În concluzie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că valorificarea, în speță, a datelor factuale, criteriilor de individualizare, alături de acest criteriu specific şi eficient (durata excesivă a procedurii sau depăşirea unui termen rezonabil de desfăşurare a procesului) vor orienta cuantumul pedepsei în prima jumătate a intervalului.
Toate aceste elemente care radiază asupra faptei şi făptuitorului determină Înalta Curte ca, în planul individualizării judiciare, să se orienteze către reducerea cuantumului pedepsei de 10 ani închisoare, apreciat ca fiind prea sever.
Aşadar, Înalta Curte apreciază fondate criticile formulate de inculpat şi va dispune reducerea cuantumului pedepsei, de la 10 ani închisoare la 6 ani închisoare, fiind considerată suficientă pentru sancţionarea şi corectarea comportamentului inculpatului şi corespunde criteriilor prevăzute de dispoziţiile art. 74 C. pen.
Instanţa reţine criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 74 C. pen., fără a ignora însă modalitatea şi împrejurările săvârșirii infracţiunii de abuz în serviciu, durata de timp a activității infracționale, împrejurarea că inculpatul nu a acoperit prejudiciul, valoarea ridicată a acestuia, făcând trimitere şi la jurisprudenţa instanţei supreme pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată sau infracţiuni similare, unde instanţa a aplicat pedepse cuprinse între 2 şi 6 ani închisoare [ex. decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a I.C.C.J., Secţia penală, dosar nr. x/2/2008, prin care inculpaţii au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între 2 şi 6 ani închisoare, fără a exista constituire de părţi civile în cauză; decizia penală nr. 312/A din 27 octombrie 2020 a I.C.C.J., Secţia penală, dosar nr. x/54/2016, prin care inculpatul, având calitatea de executor judecătoresc, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 10 luni închisoare, prin reducerea pedepsei de la 6 ani închisoare la 4 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., rap la art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 C. pen. și art. 5 C. pen. (38 de acte materiale) şi obligarea inculpatului la acoperirea unui prejudiciu în cuantum de 837.888,64 lei; decizia nr. 14/A din 17 ianuarie 2022 a I.C.C.J., Secţia penală, dosar nr. x/54/2020, prin care inculpatul, având calitatea de executor judecătoresc, a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi obligat la acoperirea unui prejudiciu total de 2.627.175 lei către părţile civile; decizia nr. 272/A din 16 noiembrie 2021 a I.C.C.J., Secţia penală, dosar nr. x/54/2018, prin care inculpatul, având calitatea de executor judecătoresc, a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare, care a fost redusă de la 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., rap. la art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. (6 acte materiale) şi a fost obligat la acoperirea unui prejudiciu în cuantum de 5.924.320,74 lei].
